Despre Biserica Baptista - Scurt istoric al baptistilor romani

| Romanian Baptists of America | Identitate crestina in istorie | Pastori si lucratori baptisti |

Istoria baptistilor din Romania

Cum de au ajuns unii baptisti in Romania prin ... Rusia ?

La 4 Decembrie 1762, Caterina a II-a (cea Mare) a transmis o "invitatie" prin care chema locuitorii din tarile Europei centrale sa se aseze in teritoriile stepelor rusesti aflate intre riul Volga si Marea Neagra. Aceasta "invitatie" a fost rezultatul dorintei tarinei de a-si civiliza supusii si, prin influenta europeana, de a initia un transfer de inventivitate si harnicie prin plantarea de "colonisti." tarina stia ca "invitatia" ei va fi primita cu entuziasm de gruparile "separatistilor" reformati. Numirea de "separatisti" vine de la atitudinea pe care o aveau acesti reformati fata de Biserica protestanta integrata in structurile statale.

De cine s-au separat "separatistii"?

Miscarea separatista a fost o scindare a unor crestini de "reformatii" protestanti care, separindu-se de catolicism, au zdruncinat Imperiul Romei catolice, dar care nu s-au rupt de puterea politica a vremii, ci au pus in locul imperiului catolic alte micii "imperii ale exclusivismului protestant." Din secolul IV si pina in timpul Reformei (sec. XV), Statul si Biserica au avut structuri intrepatrunse. Dupa 325 d.Ch., imparatul roman Constantin cel Mare a dat religiei crestine un statut preferential, iar episcopii s-au grabit sa "inventeze" dogma "celor doua sabii", in care puterea politica primea, alaturi de puterea Bisericeasca statut de autoritate divina.

Ce este aceasta doctrina a "celor doua sabii"?

Doctrina "celor doua sabii" a fost o stratagema a lui Constantin cel Mare, prin care puterea imperiala a primit pe nedrept calificativul de "divina." Intreaga "smecherie" a fost rasplata pe care Biserica crestina a fost fortata sa i-o dea lui Constantin cel Mare pentru instaurarea unui climat de libertate pentru crestini. Doctrina "celor doua sabii" a fost "fundamentata" pe textul din Luca 22:36, in care Petru ii spune Domnului Isus: "Iata aici doua sabii", iar Domnul Isus ii raspunde: "Destul." In "interpretarea" (daca o putem numi asa) unora din episcopii de atunci, Domnul Isus i-a incredintat lui Petru dublul caracter al autoritatii sociale: "sabia politica", garantoare a disciplinarii temporale in Stat si "sabia eclesiastica", garantoarea disciplinarii eterne in Biserica. In secolele care s-au succedat dupa decretul lui Constantin cel Mare, intre Biserica si Stat au existat adevarate "dueluri", in care cele doua sabii s-au luptat din rasputeri pentru suprematie. Cei ce cunosc istoria stiu ca, desi pe vremea aceea, in Europa, papii incoronau capetele regale, la incoronarea sa, Napoleon a luat, spre stupoarea generala, cununa imparateasca din mina papei si si-a asezat-o el singur pe cap. Prin gestul sau, Napoleon spunea simbolic ca Franta nu va accepta sa stea sub tutela politica a Romei.

In ce a constat greseala reformatorilor protestanti?

Protestantii Reformei s-au ridicat impotriva "ereziilor doctrinare" practicate de Biserica romano catolica. Din pacate insa, ei nu au mers pina la capat cu revenirea la invataturile biblice. Cind s-a produs Reforma, cei patru mari reformatori europeni, Luther, Z[ingli, Calvin si |nox, au scos casele nobiliare din subordinea Vaticanului, dar, lipsiti de clarviziune biblica si presati de realitatile politice, au "schimbat un rau cu un altul" si, nascind alte structuri eclesiastice, s-au aliat iarasi cu Statul. In virtutea aceleiasi "dogme a celor doua sabii", teritoriile reformate au devenit la fel de exclusiviste ca si domeniile afiliate inca Romei. Credinciosi principiului ca "preferintele seniorului" determina religia obligatorie in teritoriu, reformatii protestanti au inceput sa-i prigoneasca pe catolici cu aceiasi rivna cu care catolicii ii prigoneau pe protestanti. Aceste persecutii reciproce au dat nastere unor mari miscari de populatie. Catolicii fugeau in teritorii "catolice", in timp ce "reformatii" se adunau de peste tot in teritoriile "reformate." Cei mai nefericiti dintre toti au fost insa reformatii "separatisti."

Cine au fost acesti "reformati separatisti"?

Acestia erau cei care, prin citirea Bibliei, si-au dat seama ca intre sistemul "lumii" si Biserica lui Christos nu poate exista nici un fel de asociere. Scandalizati de decadenta Romei catolice, dar si ingrijorati de compromisurile pe care Luther si Z[ingli incepusera sa le faca pentru justificarea "razboaielor sfinte", acesti credinciosi "evanghelici" numiti pe alocuri "frati moravieni", "frati elvetieni", iar prin alte parti "anabaptisti" (de la practica rebotezarii adultilor care se converteau) au refuzat categoric orice forma de asociere cu puterea politica a vremii. In sens absolut, desi au aparut in aceiasi perioada istorica, acesti anabaptisti nu au fost parte din miscarea Reformata protestanta. Ei au devenit "separatisti", indraznind sa intrevada o societate in care Statul si Biserica aveau sa devina doua entitati total diferite in structura si destin. Doctrina fundamentala a anabaptistilor a schimbat aberatia "celor doua sabii" cu doctrina "separarii" dintre Stat si Biserica. Pentru ca "separatisti" au protestat fata de greselile "protestantilor", ei au primit numirea de "neo-protestanti."

Menonitii

Aceasta ramura a "anabaptistilor" este cea mai veche comunitate din rindurile Bisericii Libere Protestante si a miscarilor de "trezire". Ea a fost fondata de Menno Simon (1496-1561), care, dupa ce a fost doi ani preot, a trecut la anabaptism in 1536. Acesta a fost persecutat dupa ce a incercat sa formeze "imparatia sfintilor" in Munster. A organizat comunitati in Olanda si in tarile vecine (specificul cultural si portul specific este pastrat si astazi), dupa principiul adunarilor locale, conduse de "presbiteri", fara alte organizarii eclesiastice. "Menonitii", urmind reformatorii radicali, resping botezul copiilor si prezenta reala a lui Christos in elementele Cinei Domnului, cer independenta puterii bisericesti de cea seculara, refuza serviciul militar, juramintul si magistratura, sustin ca Biserica trebuie sa includa numai crestini angajati in slujba Evangheliei. Practica botezul la virsta adulta, savirsesc Cina (de trei ori pe an), duc o viata spirituala profunda, care include citirea Bibliei, rugaciunea in familie si caritatea. Prima Conferinta mondiala a menonitilor s-a tinut la Basel in anul 1925 (1.250.100 de membri). Multi menoniti au emigrat ën America si s-au stabilit ën tinuturile lui Penn (Pennsilvania de astazi). Astazi exista menoniti ën mai toate statele Americii. Ei traiesc ën comunitati strinse si sunt renumiti pentru "operele de caritate" pe care le fac.

Ce i-a atras pe "reformatorii separatisti" in Rusia?

Persecutati si uriti de moarte atit pe domeniile catolice, cit si pe cele "protestante", anabaptistii au primit cu bucurie "Invitatia" tarinei Ecaterina a II-a, ea insasi descendenta dintr-o vita nobila germana, de a se stabili in stepele ruse dintre Volga si Marea Neagra. In doar citiva ani, un numar de peste 68.000 de colonisti germani, majoritatea lor "menoniti", s-a indreptata spre sudul Rusiei. "Invitatia" a foat urmata pe 22 Iulie 1763 de un alt document semnat de tarina Caterina si care garanta conditii avantajoase pentru "colonisti":

1. O totala libertate religioasa.
2. Nici un fel de taxe sau obligatii financiare fata de guvernul rus; nici un fel de obligatii ordinare sau extraordinare fata de statul rus.
3. Nici un fel de obligativitate de a servi in armata sau in alte servicii fata de Stat.
4. Dreptul de proprietate asupra teritoriului acordat; cu stipularea ca este vorba doar de o proprietate colectiva, nu particulara.
5. Pamintul primit in proprietate nu putea fi instrainat fara stirea autoritatilor ruse.
6. Colonistilor li s-a dat dreptul sa cumpere orice alta proprietate aditionala, ca cetateni particulari, care era inscrisa in evidente ca proprietate particulara.

Cei mai multi "separatisti" care au dat navala si au raspuns "Invitatiei" tarinei au fost din landurile germane. Mii si mii de "anabaptisti" au luat drumul Rusiei. Cind guvernul german a revocat in anul 1789 o scutire de serviciu militar acordata precedent menonitilor (o ramura a anabaptistilor) alte mii de germani au plecat si ei in Rusia. Traind in comunitati "inchise", pastrindu-si limba germana si cultura "de acasa", colonistii au prosperat material si au crescut numeric. Erau fara egal in cultivarea griului, multi devenind mari fermieri si proprietari de mori pentru macinarea griului. (Frank H. Wolke, Heritage and Ministry of the American Baptist Conference, pag. 20-22)

Primii colonisti s-au asezat la Nipru, in guvernamintul Ecaterinoslav. In anul 1865 existau deja 213 colonii germane in spatiul larg cuprins intre Basarabia si Caucaz.

Prosperitatea materiala nu a fost insotita insa si de o prosperitate spirituala. Fara o asistenta pastorala corespunzatoare, viata bisericeasca a degenerat in formalism si in repetate fragmentari. si anabaptistii si menonitii isi pierdusera fervoarea evanghelica. Pe la mijlocul secolului XIX a inceput iarasi printre ei o miscare de trezire spirituala. Etnicii germani au inceput sa se adune prin case pentru grupe de studiu biblic si rugaciune ("stunden"). Curind, ei si-au dat seama ca au nevoie de raspunsuri la multe intrebari si au cautat sa ia legatura cu oameni cu pregatire teologica. Unul din cei contactati a fost Johan Gerhard Onken (1800-1884), care fondase in 1834 cea dintii biserica baptista din Germania si era pasionat de formarea unor noi lucratori cu Evanghelia. (Nascut in Germania la data de 26 Ianuarie 1800, acest Onken a crescut apoi in Anglia si in Scotia. In 1823 s-a intors in Germania si a fondat Societatea scolii Duminicale in Hamburg. A devenit baptist in 1834. Cu suport financiar din partea Organizatie Misionare Baptiste Americane, el a infiintat grupari baptiste in Germania si Danemarca. Tot prin eforturile si calatoriile lui au fost infiintate biserici baptiste in Austria, Ungaria, Romania, Bulgaria, Elvetia, Belgia, Olanda, Polonia si Rusia. A murit in Zurich, Elvetia pe 2 ianuarie 1884)

Pentru ca nu se putea deplasa personal in Rusia, Onken a inceput un dialog cu germanii din Rusia prin corespondenta. Unii din miscarea "sundista" si-au dat seama ca, in general, ei sunt de acord cu toate principiile si invataturile lui Onken, mai ales cu cea privitoare la botezul prin cufundare aplicat doar acelor persoane adulte care au ajuns la o convingere personala despre credinta crestina. Rezultatul a fost ca pe 23 Septembrie 1860 primii candidati din rindul colonistilor au primit botezul. Invatatura despre botezul adultilor a prins mai cu seama in comunitatile menonite si a dus la formarea unor grupari noi, numite "bisericile fratilor menoniti." Bucurosi de rezultatul studiilor trimise prin corespondenta, baptistii germani l-au trimis sa viziteze Rusia pe unul din pastorii lor: August Liebig. Primit bine de cei botezati, el a fost insa arestat si aruncat in inchisoare de restul comunitatii anabaptiste germane. Fara sa tina seama de primejdia scoasa in evidenta de arestarea lui Liebig, Onken insusi s-a suit in tren si a venit in Rusia in anul 1869. Entuziasmul generat de vizita sa a produs un foarte mare numar de botezuri, a dus la instalarea unui misionar, Pritzkau, ca pastor local si la ordinarea unui numar mare de diaconi. In timpul vizitei sale, Onken l-a ordinat si pe Abraham Unger ca pastor al Bisericii Fratilor Menoniti din Einlage. Miscarea baptista a crescut rapid, astfel ca, in ciuda tuturor eforturilor de a o suprima, in doar saptesprezece ani de la vizita lui Onken, Uniunea Bisericilor Baptiste din Rusia numara peste 12.000 de membrii.

Cum au ajuns baptistii germani din Rusia in Romania?

Fervoarea evanghelistica a baptistilor din Rusia a dus la represalii. Ele au venit din doua directii distincte: din partea colonistilor si din partea autoritatilor ruse. Colonistii n-au privit cu ochi buni marirea numarului acelora care "tulburau" viata comunitatii, cu pretentiile lor de chemare la "sfintire." Crestinismul coloniilor devenise mai mult o fateta a patriotismului lor german. Inconjurati asemenea unei insule de o imensa populatie de slavi ortodocsi, germanii era multumiti cu forma religioasa, dar deranjati de "excesele" de evlavie ale baptistilor.

Pe de alta parte, autoritatile ruse au fost puse in fata inevitabilului. Populatia majoritara resimtea dureros faptul ca "strainii" o duceau mult mai bine din punct de vedere economic si se bucurau de privilegiile scutirii de obligatii si plati fata de Stat. Ocazia declansarii conflictului a venit tocmai din partea "baptistilor." In rivna lor misionara, germanii baptisti au predicat evanghelia si rusilor. Cei convinsi de Evanghelie au inceput sa ceara sa fie si ei botezati, lucru categoric interzis de lege si de aranjamentele dintre Guvernul rus si colonistii germani. Cu toate ca germanii baptisti n-au vrut sa boteze credinciosi rusi, doi dintre ei, Elim Zseibel si Trifon Chlystun, s-au strecurat in sirul candidatilor germani la botez si au fost si ei cufundati in apa de pastorul Abraham Unger. Dupa aceea, rusii botezati au inceput sa raspindeasca Evanghelia si sa boteze alti rusi care treceau in masa la credinta baptista. Nu este de mirare ca la auzul "noutatilor" Biserica Ortodoxa Rusa a trecut pe rind intii la mirare, iar apoi la minie. Ca represalii, in anul 1871 guvernul rus a anulat toate privilegiile garantate prin "Invitatia" si edictul dat de tarina Caterina a II-a. Dupa o suta de ani de privilegii, germanii se vedeau astfel siliti sa traiasca sub aceleasi legi si obligatii ca toti ceilalti cetateni ai Rusiei. De fapt, lipsiti de protectia legilor, germanii au dus-o chiar mai rau decit rusii, ajungind tinta abuzurilor de tot felul. Li s-a interzis sa mai aiba scoli in limba germana, iar pe alocuri au fost chiar fortati sa-si ia nume rusesti.

Sub presiunea evenimentelor, multi colonisti germani au intrat in Moldova si in Romania. Pina si astazi, multe din adunarile baptiste romine isi pot trasa inceputurile in activitatea baptistilor germani veniti in Romania din Rusia. Prin anul 1924, dupa ce comunistii rusi interzisesera "orice propaganda straina" pe teritoriul sovietic, Asociatia Baptistilor Germani din America suporta material anual cu suma de 4.116 dolari pe cei 12 misionari germani activi in Romania (Frank H. Wolke, Heritage and Ministry of the American Baptist Conference, pag. 309).

Majoritatea germanilor din Rusia au preferat insa sa treaca "discret" prin Europa si sa plece in America. Persecutati in trecut in Germania si acum in Rusia, ei n-au avut de ales decit varianta stramutarii in Lumea Noua. "Invitatia" tarinei a avut totusi, macar in parte, efectul scontat. Urmele civilizatoare ale "separatistilor" germani mai sunt si astazi vizibile in Crimeia si, pe alocuri, in teritoriile de la nordul Marii Negre.

Multe din comunitatile colonistilor germani din America isi cauta si astazi radacinile in teritoriile asezate altadata intre riul Volga si Marea Neagra. Nu intimplator, o societate menonita misionara din Berlin, Ohio, are o baza de activitate in Patrauti, judetul Suceava si si-a extins activitatile in teritorii care sunt astazi incorporate in Moldova de dincolo de Prut si in Ucraina.

Cati baptisti sunt in Romania ?

Inceputurile miscarii baptiste in Romania pot fi trasate incepind cu anul 1856 pentru populatia de etnie germana si cu anul 1875 pentru populatia de etnie maghiara si romana. In anul 1991, numarul baptistilor din Uniunea Bisericilor Baptiste din Romania era:

1. Uniunea Bisericilor Baptiste - 100.000/1.423 de biserici (infintata 1919)
2. Biserici Maghiare 9.043/ 99 de biserici.

Cu "apartinatorii" (copiii) din familiile lor, totalul baptistilor se apropie de 200.000. Totalul neoprotestantilor evanghelici din Romania incorporeaza inca aproximativ 300.000 de pentecostali (600.000 cu apartinatori) si 60.000 de Crestini dupa Evanghelie (100.000 cu apartinatori), citeva zeci de mii de Adventisti si unele fractiuni din cei peste 1.000.000 de membrii ai Oastei Domnului.

Cum au ajuns baptistii in Romania?

Inceputurile si evolutia miscarii crestine baptiste din Romania sunt dificil de trasat deoarece avem de a face cu evenimente petrecute in trei grupuri etnice: germani, maghiari si romani. Primele convertiri la credinta baptista s-au petrecut in regiuni diferite ale tarii, aflate sub diferite jurisdictii politice, unite abia in anul 1919, cind s-a format Romania Mare, prin alipirea Transilvaniei la tara mama.

Cum a inceput lucrarea printre germanii din Bucuresti?

Primul baptist german despre care stim a fost Carl Scharschmidt, un timplar care s-a stabilit in anul 1856 in Bucuresti. Dupa numai 7 ani, in 1863, August Liebig, pastor baptist german exilat din nordul Marii Negre, a fondat in in centrul Bucurestiului prima biserica baptista germana pe strada Popa Rusu nr. 22. Cladirea acestei Biserici exista si astaxi, in ea adapostindu-se acum o foarte energica biserica baptista romana.

Alti baptisti germani exilati din Ucraina in 1864 au format in anul 1864 o biserica baptista germana la Cataloi, in Dobrogea, care se afla la data aceea sub jurisdictie turceasca. Un al treilea centru al baptistilor germani a fost la Tarutino, in Basarabia (astazi in Ucraina). Aceasta biserica a fost fondata ca misiune in 1875 si si-a capatat statutul de biserica independenta in anul 1907. Prin activitatea sa, biserica germana din Tarutino a infiintat si sponsorat multe puncte misionare. In prima parte a anilor 1930, germanii aveau zece biserici in Basarabia, dar totalul credinciosilor nu depasea cifra de o mie. Din cauza puternicei emigratii, germanii din multe parti ale Romaniei si-au parasit locurile si fie ca s-au repatriat in Germania, fie ca au emigrat in America. Lucrarea baptista printre etnicii germani este astazi aproape inexistenta.

Cum a inceput lucrarea printre unguri si romani?

O alta patrundere a baptistilor in Romania s-a produs din directia Ungariei inspre Transilvania si Banat. Un colportor (impartitor de carti si tractate crestine), Anton Novac, a dat peste un grup de reformati maghiari dornici sa studieze mai serios Biblia. In anul 1875, Henrich Meyer, un lider baptist din Budapesta, i-a botezat si a format prima biserica baptista maghiara din Translivania la Salonta Mare. Printre cei opt care s-au botezat era si Mihai Cornea, care a devenit un evanghelist dinamic, un om cu darul de a se apropia de oameni. Cornea a predicat Evanghelia peste tot pe unde a ajuns, si la unguri si la romini.

Transilvania gazduieste astazi (1997) de departe cel mai mare numar de credinciosi baptisti, majoritatea grupati in teritoriile de la granita vestica a Rominiei. Biserica baptista maghiara din Oradea are 1.100 de membrii, in timp ce Biserica Baptista Romina Emanuel din acelasi oras are 3.000 de membrii (fiind cea mai mare biserica baptista din Europa continentala, cu exceptia Rusiei). Afiliate Bisericii Emanuel din Oradea sunt astazi Institutul Biblic Emanuel, un liceu crestin si un orfelinat. Patrunderea baptistilor in "fostul regat" al Romaniei s-a produs, prin comparatie cu celelalte doua amintite mai sus, mult mai tirziu. In ciuda opozitiei feroce a Bisericii Ortodoxe, prima biserica baptista din Muntenia a fost infiintata in anul 1909 la Jegalia. Constantin Adorian (1882-1954), un romin care a facut studii teologice la Hamburg in Germania, si care s-a alaturat la intoarcerea in tara Bisericii Germane din strada Popa Rusu, a inceput o lucrare de misiune printre romani in anul 1912.

Dupa unirea Transilvaniei (1918) cu Romania, toti baptistii din Romania s-au unit in 1919, formind "Uniunea Bisericilor Baptiste din Rominia." Fiecare grup etnic avea insa propriile lui interese, ceea ce facea foarte dificila lucrarea de colaborare. Germanii aveau propriile lor asociatii, iar in 1929 maghiarii din Transilvania si rusii/ucrainenii din Basarabia si-au facut si ei propriile lor asociatii. Incepind chiar cu anul constituirii in Uniune, 1919, romanii baptisti au inceput sa editeze o mica revista. In anul 1921 au deschis primul Seminar in Transilvania, la Buteni. In anul urmator, Seminarul a fost mutat din motive strategice la Bucuresti. Ca rezultat al Conferintei de la Londra, Asociatia "Southern Baptist" din America si-a asumat responsabilitatea de a sustine lucrarea de evanghelizare din Romania. In anul 1923, organizatia a trimis primul ei misionar in Romania. Cu un an inainte, Southern Baptist Asociation cumparase un teren in Bucuresti pentru cladirea Seminarului. In anul 1929 pe linga cursurile pentru pastori, Southern Baptist a deschis si cursurile scolii Misionare pentru femei. Ajutati de zelul lor evanghelistic, baptistii romani au continuat sa se raspindeasca foarte repede, ajungind sa numere 45.000 in 1930.

Care au fost caracteristicile baptistilor romani?

Pe linga aprinsul lor zel misionar, baptistii romani au urmat codul "puritan" de vietuire, evitind cu desavirsire tutunul si alcoolul, interzicind purtarea de podoabe si respectind cu strictete Duminica drept zi "a Domnului." Relatiile cu Statul Roman au fost in rastimpuri foarte dificile, mai ales in anul 1928, iar apoi intre anii 1937 si 1944. Sub presiunea Bisericii Ortodoxe, intre Decembrie 1938 si Aprilie 1939 toate bisericile baptiste din Romania au fost oficial inchise.

Dupa caderea regimului fascist in anul 1944, baptistii au primit recunoasterea legala si au folosit la maxim libertatea nou dobindita. Clasele Seminarului au fost intesate cu o noua generatie de lucratori, iar Uniunea a scos revista ei lunara: "Indrumatorul Crestin Baptist." Incepind cu anul 1955 insa, regimul comunist ateu a declansat o campanie de restringere a drepturilor religioase. Baptistii, alaturi de majoritatea celorlalte miscari evanghelice din Romania au fost supusi unui climat dur de persecutie: credinciosii au fost retrogradati si dati afara din servicii, li s-au inchis o serie de biserici, pastorii au fost amenintati, arestati si haituiti, unora li s-a ridicat "carnetul" necesar pentru recunoasterea ca lucrator crestin legal, au fost desfintate sau mult limitate scolile duminicale pentru copii si tineret, listele candidatilor la botez au trebuit sa fie aprobate in prealabil de reprezentantii Statului, conducatorii Cultului au fost transformati in "marionete" pentru parafarea constringerilor dictate de mult temutul Departament al Cultelor. Sub toate aceste privatiuni si persecutii, activitatea credinciosilor baptisti a continuat. Lucrarea din interiorul tarii a fost sustinuta material cu carti tiparite in Occident si cu emisiuni de Radio produse de unii din liderii baptisti romini exilati peste hotarele tarii.

Dupa rasturnarea regimului comunist in 1989, baptistii romani si-au recistigat libertatea de actiune. In ciuda conditiilor economice foarte grele, baptistii romani sunt angajati in lucrari cu un caracter misionar foarte pronuntat. Desi Biserica Ortodoxa a incercat sa-si impuna iarasi statutul de Biserica nationala si sa-i priveze de drepturi pe reprezentantii celorlalte biserici crestine din Rominia, in cei opt ani scursi de la Revolutia din 1989, baptistii romani au patruns cu curaj in invatamintul scolar si in programele de radio si televiziune. Pentru a se apara impotriva abuzurilor Bisericii majoritare Ortodoxe, baptistii i-au chemat pe reprezentantii celorlalalte culte evanghelice sa formeze un front comun constituind "Alianta Evanghelica Romana." Primul ei presedinte a fost Paul Negrut, predicator baptist la Biserica Emanuel din Oradea.

Ce doresc baptistii din Romania?

A vorbi despre drepturile baptistilor intr-o tara predominant ortodoxa suna pentru unii la fel de paradoxal ca a vorbi despre drepturile luteranilor reformati in Italia catolica. Realitatea nu trebuie insa privita sub acest unghi de vedere. Romania nu mai trebuie sa fie o tara in care o anumita "religie" sa fie declarata "nationala." Democratia contemporana nu permite "monopolul" nimanui asupra "sufletelor" oamenilor. Epoca totalitarismului, de orice soi ar fi el, trebuie sa dispara. Oriunde au ajuns, batistii au incurajat instalarea unui climat democratic si tolerant care sa respecte libertatea de constiinta. Multe din personalitatile politice baptiste au contribuit masiv la formarea si intretinerea climatului de libertate specific Americii. Citiva presedinti ai Americii au fost membrii ai Bisericilor baptiste. Este edificator sa aratam ca, in lume, nu exista tari baptiste (asa cum exista de exemplu tari catolice, tari ortodoxe, tari luterane, tari anglicane, etc.) Acolo unde au trait, baptistii au creiat o atmosfera propice exprimarii specificului individual.

Incadrati cu totul in suvoiul crestinismului istoric, cu o viata spirituala ale carei articole de credinta sunt ancorate in substanta tuturor crezurilor crestine stabilite in Consiliile tinute de-alungul istoriei, baptistii isi aduc si ei aportul la mintuirea copiilor lui Dumnezeu din Rominia. Prezenta lor, departe de a fi dusmanoasa sau amenintatoare, trebuie privita ca o contributie sincera si frateasca la mintuirea multor romini, ca un indemn si o incurajare spre o conformare mai fidela la standardul si spiritul Noului Testament.

(Bibliografie: Pentru cei ce vor sa afle mai multe amanunte, recomandam spre lectura: "Istoria baptistilor din Romania", de Alexa Popovici, 2 vol, si "A short History of Romanian Baptists", Cronicle, 5 (1942): 9-21. Deasemenea, "A hundred Years of Baptist Life in Romania", Baptist Quarterly 33 (April 1990): pag. 265-274)