Toate acestea ne arata ca, dupa cum scrie Justo Gonzales, "crestinismul nu s-a nascut singuratec, intr-un gol si ca intruparea lui a avut loc in mijocul unei lumi in care trebuia sa capete forma, lume separat de care este cu neputinta sa-l intelegem, exact cum este imposibil sa-l intelegem pe Isus Hristos separat de corpul fizic in care a trait."

Iudaismul interbiblic si influenta sa asupra Noului Testament

In perioada interbiblica sau intertestamentala, care corespunde perioadei elenistice si inceputului Imperiului Roman, in iudaism s-au dezvoltat idei si atitudini fata de care au reactionat, prin aprobare sau respingere Isus, apostolii si scriitorii Noului Testament. Astfel, Dumnezeu este interpretat intr-un mod tot mai transcendent si de aceea, tot mai universal. Abstractizarea este insotita de interzicerea folosirii numelui lui Dumnezeu Yahweh (Yehowah) care nu este folosit nici in Noul Testament, cu exceptia numelui Isus (Yehosua i Yehowah mantuieste). De asemenea, sunt combatute antropomorfismele si in consecinta nu sunt pomenite pasiunile Dumnezeului Vechiului Testament, fiind subliniata numai unicitatea Sa abstracta. Aceasta a facut posibil ca filosofii greci care introdusesera aceeasi abstractizare radicala cu privire la Dumnezeu, si universalistii iudei sa se uneasca in aceeasi idee despre Dumnezeu. Mai ales Filo din Alexandria a dus pana la capat aceasta unire. Cand Dumnezeu devine abstract, nu este suficient, totusi, de a prezenta ca ipopstaze concrete ale sale cerul, inaltimea, slava, pentru a mentine ceva din interpretarea lui concreta. In Noul Testament, formula "imparatia cerurilor" este folosita adesea in loc de "imparatia lui Dumnezeu". Trebuie insa prezentate si fiinte mediatoare intre Dumnezeu si oameni. In perioada interbiblica, aceste fiinte mjlocitoare au devenit tot mai importante pentru pietatea practica. Intai au fost ingerii, zei si zeite deteriorate, preluate de la paganismul inconjurator. Pe vremea cand profetii luptau contra politeismului, ingerii nu puteau avea nici un rol. Cand pericolul politeismului a fost complet depasit, ingerii au putut sa reapara fara primejdia de a reveni la politeism. Totusi, chiar si asa, Noul Testament este constient de pericol si avertizeaza impotriva cultului ingerilor.

In Cartea lui Daniel, scrisa in mediul persan, Mesia este numit si "Fiul Omului" care va judeca lumea. Figura mijlocitoare a lui Mesia incepe sa fie interpretata ca "omul din cer", imparatul raiului; ca fiinta transcendenta este "duh datator de viata" pentru Pavel (1 Cor. 15:45-49). Numele date lui Dumnezeu sunt personificate. Cel mai important nume personificat este Intelepciunea lui Dumnezeu, intalnita in Cartea Proverbelor. Intelepciunea a creat lumea, a aparut in ea si apoi s-a intors in cer, intrucat nu a gasit loc intre oameni. Aceasta este foarte aproape de ideea din prologul Evangheliei dupa Ioan. Alta putere intre Dumnezeu si om este Memra, Cuvantul lui Dumnezeu care mai tarziu a devenit atat de important in Evanghelia dupa Ioan. Alta este Duhul lui Dumnezeu, care in Vechiul Testament inseamna "Dumnezeu in actiune". Acum devine o figura partial independenta intre Dumnezeul cel Preainalt si om. Logos-ul a devenit foarte important, intrucat a unit Memra ebraica cu logosul filosofic grec. Philo defineste Logos-ul ca protogenes Huios Theou, Fiul intai-nascut al lui Dumnezeu. Aceste fiinte aflate intre Dumnezeul Cel Preainalt si om, iau locul relatiei nemijlocite cu Dumnezeu. In romano-catolicism, sfintii introdusi in pietatea practica au facut acceptabila pentru mintea populara ideea inca si mai transcendenta de Dumnezeu. Ingerii au fost impartiti in buni si rai.

Ingerii rai nu sunt numai agentii ispitei si pedepsei sub indrumarea lui Dumnezeu. Ei sunt, de asemenea, o imparatie in razboi cu Imparatia lui Dumnezeu. Aceasta reiese clar in discutia lui Isus cu fariseii, privind puterea divina si cea demonica in legatura cu exorcizarea demonilor (Matei 12:24-29). Iudaismul a fost in stare sa introduca un numar de idei persane, din demonologia religiei persane (mazdeismul), fara sa treaca de la monoteism la dualism. Demonii detin puterea lor ca o concesie de la Dumnezeu. Aceasta reiese din povestirea despre ingerii cazuti. Ingerii sunt responsabili si pot fi pedepsiti. Ei nu sunt simple creaturi ale lui Satan. Aceasta este prima dogma teologica antipagana. Ala influenta din aceasta perioada asupra Noului Testament este inaltarea viitorului la nivelul unei varste cosmice viitoare (aeon i aion). In perioada apocaliptica tarzie a istoriei evreiesti, istoria lumii a fost impartita in doua aeo-nuri: aion houtos (acest aeon), evaluat cu foarte mult pesimism si aion mellon (aeonul viitor) care era asteptat cu extaz. Aceasta nu era o viziune profetica pamanteasca, ci una cosmica si apocaliptica. "Acest aeon" era dominat de forte demonice - lumea, chiar si natura imbatranea si se vestejea. Caderea lui Adam a produs moartea ca destin universal. Din scurta povestire a caderii omului in Genesa, aceasta idee a fost dezvoltata intr-un sistem, cum gasim la apostolul Pavel (Romani 5:12-14; 8:19-23 etc). Pacatul lui Adam produce pacatul fiecarui om care este totusi raspunzator. In perioada interbiblica, pietatea Legii a castigat in importanta, inlocuind pietatea cultului.

Templul continua sa existe dar synagoga se dezvolta pe langa el, ca scoala religioasa. Synagoga devine locul in care se desfasura viata religioasa fundamentala. Legea nu era evaluata negativ, ca un blestem si o osanda, cum o socotim noi astazi. Legea era vesnica, totdeauna in Dumnezeu, si preexistenta, in acelasi mod in care teologia crestina tarzie afirma si ca Isus a fost preexistent. Cuprinsul Legii oranduia intreaga viata, pana in cele mai mici amanunte. Fiecare clipa a vietii era reglementata de Dumnezeu. Aceasta era ideea profunda a legalismului fariseilor, pe care Isus a atacat-o atat de viguros. Pentru ca legalismul produce o povara intolerabila. Prima cale de a scapa este calea celor mai multi: reducerea poverii pana cand poate fi indurata. A doua cale este cea a deznadejdii de a nu putea implini Legea, oricat de mult s-ar restrange cerintele ei: "Noi, cei ce am primit Legea, vom fi dati pierzarii din pricina pacatelor noastre, insa Legea nu se va pierde niciodata ". (IV Ezra). Aici este exprimata o stare de spirit care se oglindeste in multe cugetari ale apostolului Pavel, o stare de spirit care a patruns in iudaismul tarziu in perioada intertestamentala. Multe idei din aceasta perioada au influentat Noul Testament.

Cadrul greco-roman al crestinismului

Desi, din motive didactice, am separat iudaismul de restul lumii in care s-a dezvoltat Biserica, adevarul este ca, in sec. I d.H., lumea mediteraneana s-a bucurat de o unitate politica si culturala pe care niciodata de atunci nu a mai egalat-o. Unitatea a fost rezultatul raspandirii gandirii grecesti prin cuceririle lui Alexandru Macedon si consolidarea romana care a urmat. Din timpul lui Alexandru, superioritatea greaca fata de "barbari" (cei ce nu erau greci, iar mai tarziu greco-romani) a fost considerata culturala iar nu rasiala. Filosofia nu s-a mai ocupat de participarea cetateanului la viata cetatii (orasul-stat), ci, mai degraba de individ, in noul mediu cosmopolit. Cand studiem fundalul crestinismului timpuriu, trebuie sa retinem, pe de o parte, filosofia elenistica iar pe de alta parte - religiile orientale care incercau sa invadeze Occidentul. La acesti factori cultural-religiosi, trebuie adaugat factorul politic-administrativ, adica Imperiul Roman.

Influenta platonismului

Desi cultura elenistica nu a ignorat contributia lui Aristotel, Platon si prin el - Socrate au exercitat cea mai mare influenta asupra filosofiei din acea vreme. Platon a avut cea mai mare influenta, dintre toti filosofii antici, asupra dezvoltarii timpurii a gandirii crestine. Doctrina platonica a celor doua lumi, spirituala si materiala, a fost folosita de mai multi carturari crestini ca mijloc de a interpreta doctrina crestina a "lumii" si doctrina despre cer si pamant. Folosind invatatura platonica, se poate arata ca lucrurile materiale din jur nu sunt realitati ultime, ci ca exista altele, de alt ordin si de o valoare mai mare. Unii crestini au fost insa influentati in sens strain Bibliei de ideea platonica dupa care lumea materiala este necreata si este patria raului, pe cand lumea ideilor e tinta vietii si moralitatii omenesti. Doctrina lui Platon despre nemurirea sufletului a atras pe crestinii care voiau sa raspunda paganilor care nu credeau in viata de dupa moarte. Insa dupa Platon, viata viitoare nu era un dar al lui Dumnezeu, ci un rezultat al preexistentei si transmigratiei sufletelor iar trupul avea sa moara pe vecie. Nu putini ganditori crestini au preluat o parte din aceste idei straine. O neincredere in perceptia senzoriala a fost repede si usor preluata de crestini de la Platon si, prin Augustin, a dominat gandirea crestina multe secole, franand cunoasterea experimentala.

Ideea platonica de Dumnezeu a influentat doctrina crestina despre Dumnezeu. Diferentierea platonica (din scrierea "Timaeus") intre ideea de Dumnezeu si cea de Demiug sau ziditor al universului a dus la dichotomie intre Fiinta Suprema siCreator, cu totul straina de gandirea biblica. Unii carturari crestini afimau impasivitatea (indiferenta) lui Dumnezeu, simultan cu activitatea divina in lume. |i azi, teologii crestini vorbesc despre Dumnezeu in termeni platonici: impasiv (indiferent), incomprehensibil (de neinteles), indescriptibil, infinit etc. Gandirea lui Platon, ca si a lui Aristotel a fost faurita in cadrul orasului-stat antic grecesc. Obiectivul ei nu era individul, ci binele comun, desi la Platon, scopul binelui comun era pana la urma bunastarea individului. La Platon si Aristotel locul persoanei in lume si societate era mai mult sau mai putin asigurat iar indatoririle religioase si morale erau reglementate de o lunga traditie. In aceasta situatie, etica era socotita un aspect al filosofiei.

Influenta filosofiilor morale asupra crestinismului

Cand, de la Alxandru Macedon s-a ivit societata cosmopolita, oamenii s-au trezit pierduti in imensitatea lumii, zeii au intrat in competitie cu alte zeitati iar regulile de conduita cu obiceiurile noi. O noua filosofie se cerea care, nu numai sa se adreseze individului, ci si sa-i furnizeze norme de viata cotidiana. O asemenea filosofie nu trebuia sa se limiteze la statul-cetate antic drept cadru de referinta, nici la deosebirea dintre greci si barbari. Stoicismul si epicureismul au implinit aceasta nevoie pentru o perioada. Mai tarziu, cand necredinta in zeii antici a luat amploare, filosofia va incerca sa ia locul lor - cum s-a intamplat adesea in istorie - si de aici se vor ridica sisteme filosofice cu caracter religios, precum neoplatonismul. Alaturi de platonism, stoicismul a fost sistemul filosofic care a influentat cel mai mult dezvoltarea gandirii crestine. Tonul sau moral inalt, doctrina despre Logos si doctrina despre legea naturala au facut o impresie profunda asupra gandirii crestine. Ratiunea universala, Logos-ul, nu era, dupa stoici, o forta externa pur si simplu, ci mai degraba, ratiunea imprimata chiar in stuctura lucrurilor.

Ratiunea noasta proprie este o parte din acest Logos universal, si astfel, suntem, in stare sa stim si sa intelegem. Orice ratiune si orice energie trebuie gasite in aceasta Ratiune care era denumita Logos seminal (care insamanteaza). Acest concept de Logos va fi unit mai tarziu cu gandirea platonica, cum deja il unise Filo din Alexandria, ca sa serveasca drept contextul in care va fi elaborata doctrina crestina a Logos-ului. Pentru stoici, doctrina Logos-ului era numai o parte din teoria lor etica, teorie care a influentat in special pe anumiti ganditori crestini. Din existenta unei Ratiuni universale rezulta existenta unei ordini naturale a lucrurilor si mai presus de toate o ordine naturala a vietii umane. Aceasta ordine era numita de stoici "legea naturala" iar ei o gaseau imprimata chiar in fiinta noastra asa incat trebuia doar s-o ascultam, ca sa fim virtuosi. La inceput, stoicismul tindea sa fie doctrina unei elite si stabilea o distinctie absoluta predestinata si de neschimbat intre "intelepti" si "nebuni". Cu timpul, stoicismul a devenit mai flexibil iar cand s-a confruntat cu crestinismul, devenise deja unul dintre cele mai populare sisteme filosofice din Imperiul Roman. Crestinii au vazut in stoicism un aliat contra celor care le batjocurau austeritatea obiceiurilor, in pofida persecutiei anticrestine a lui Marcus Aurelius, unul din cei mai de seama stoici. Multi ganditori crestini au ajuns curand la concluzia ca legea naturala stoica era si la temelia moralei crestine dar au platit pretul de a pune la indoiala unicitatea si prospetimea mesajului crestin. Alte curente filosofice au avut prea putina influenta asupra crestinismului din sec. I. d.H.. Epicureismul isi pierduse atractia inainte de aparitia crestinismului si se deosebea prea mult de crestinism. Scepticismul era filosofia unui grup prea restrans si nu oferea invataturi pozitive. Aristotel continua sa aiba influenta prin logica sa si prin doctrina cauzei primare imuabile a miscarii eterne din univers dar acestea erau deja asimilate de platonisti, astfel incat influenta lui Aristotel a ajuns la Biserica timpurie prin sisteme esential platonice, cum era cel al lui Filo din Alexandria.

In orice caz, un spirit eclectic caracteriza primele secole ale erei crestine, o acceptare a acelei parti din adevar care se gasea in fiecare din curentele filosofice. Eclectismul vine de la un cuvant grec care inseamna "a alege din mai multe posibilitati". Ganditorii romani eclectici nu erau filosofi creativi, precum filosofii greci. Acesti ganditori romani erau adesea in acelasi timp, oameni politici, ca de pilda Cicero. Ei au ales cele mai importante concepte din sistemele clasice grecesti, concepte despre care se credeau ca prezinta interes practic pentru cetatenii romani, oferind cel mai bun mod de viata in cadrul unui stat mondial, imperiul roman. Ideile importante pe care le-au ales si pe care le regasim in iluminismul din sec. XVIII erau: ideea de providenta care ofera un sentiment de siguranta vietii oamenilor; ideea de Dumnezeu, intrinseca fiecaruia, care cauzeaza teama de Dumnezeu si disciplina; ideea de libertate si responsabilitate morala care face posibila educarea oamenilor si tragerea lor la raspundere pentru esecul moral si, in fine, ideea de nemurire, care ameninta cu pedeapsa in alta lume pe cei care scapa nepedepsiti in lumea aceasta. Toate aceste idei au fost intr-un anumit mod, pregatire pentru a primi crestinismul.

Influenta sincretismului religios

Aceeasi tendinta de a combina doctrine din surse diferite poate fi constatata in sincretismul religios al vremii. Sincretismul combina religii diferite ca si doctrine filosofice variate. Misticismul nu trebuie echivalat, ca atare, cu religiile de mistere. El se poate gasi, de pilda, la Filo din Alexandria, care a dezvoltat o doctrina a extazului, iar ek-stasis inseamna "stare in afara sinelui". Acest misticism uneste extazul profetic cu "entuziasmul", un cuvant care vine din en-theos-mania insemnand "a poseda divinul". De aici provine, in final, sistemul mistic deplin dezvoltat al neoplatonistilor, de exemplu, al lui Dionysius Areopagitul (Pseudo Dionysius). In acest sistem mistic, extazul persoanei individuale duce la unirea cu Unul, cu Absolutul, cu Dumnezeu. Pe langa dezvoltarea misticismului, se dezvolta zeii misterelor, religii, intr-o masura monoteiste, caci persoana initiata intr-un mister are de a face cu un singur zeu, desi se poate initia si intr-un alt mister, lipsind exclusivitatea monoteismului crestin. Crestinismul a influentat puternic practicarea misterelor in sec. II-III. Elementele comune ale misterelor si crestinismului apar in crestinism inca din sec I d.H. Cei care participau interior la moartea lui Hristos treceau printr-o stare de adanca mahnire, dupa care aveau o experienta extatica a lui Hristos cel inviat (Rom. 6:5; Fil. 3:10-11). Spre deosebire de mistere, crestinismul era exoteric, nu esoteric, adresandu-se maselor, iar nu unor grupuri de initiati. De pilda, misterele lui Mithra excludeau femeile.

Misterele contineau adeseori practici oribile, atatand pasiuni salbatice. Ele practicau orgia. In schimb, Plinius cel Tanar mentiona moralitatea si simplitatea cultului crestin la inceputul sec. II d.H. Maretia Noului Testament este ca a fost in stare sa foloseasca termeni, concepte si simboluri care se dezvoltasera in istoria religiilor si in acelasi timp sa mentina imaginea lui Isus care era interpretata de acesti termeni, concepte, simboluri. Puterea spirituala a Noului Testament a fost destul de mare ca sa transforme aceste concepte in crestinism, cu toate conotatiile lor evreiesti si greco-romane, fara sa piarda realitatea de baza, adica "Isus este Hristosul", realitate pe care aceste concepte trebuiau s-o interpreteze:
a) Mesia, vechiul simbol profetic, a fost aplicat lui Isus de ucenicii timpurii, chiar la inceputul intalnirii lor cu El (Ioan 1:41). Pe de o parte era adecvat, pe de alta parte multe conotatii ale termenului Mesia in iudaism nu se potriveau cu prima venire a lui Hristos. De aceea, El i-a oprit pe ucenici sa foloseasca termenul, desi l-a acceptat.
b) Fiul Omului, a fot un nume cu care Isus S-a denumit El Insusi. Acest nume indica puterea divina prezenta in Isus ca sa aduca un nou aeon dar nu se potrivea cu prima misiune a lui Isus, fiindca "Fiul Omului" trebuia sa vina in putere si in slava.
c) Fiul lui David, era un nume potrivit, fiindca arata implinirea profetiilor dar nepotrivit, fiindca denumea un conducator politic. Isus a rezistat intelegerii gresite cand a spus ca David insusi l-a numit Domn pe Mesia.
d) Fiul lui Dumnezeu, este un nume care se potriveste cu relatia dintre Isus si Dumnezeu. Era insa si un concept folosit de pagani, ai caror dumnezei aveau fii pe pamant. De aceea au fost adaugate cuvintele "unul nascut" si Isus a fost numit "vesnic". Evreii, mai ales, respingeau acest nume care era dat numai lui Israel, ca popor.
e) Kyrios, adica Domnul este un termen adecvat, fiind folosit de Vechiul Testament ca sa exprime puterea divina. Era nepotrivit, fiindca si zeii misterelor erau numiti asa.
f) Logos, era un concept adecvat intrucat exprima manifestarea de Sine universala a lui Dumnezeu in toate formele realitatii. Era nepotrivit, fiindca Logosul era un principiu universal in filosofia greaca si in simbolismul iudaismului, iar Isus era o realitate concreta. Intruparea Logosului este un concept exclusiv crestin.