Acum
4000 de ani, cand Avraam ajungea in Canaan, grecii au inceput
sa se aseze in Grecia, stramosii geto-dacilor, tracii de nord
in Dacia (Romania), tracii de sud in Tracia (Bulgaria) iar ilirii
in Illyricum (Iugoslavia, vezi Rom. 15:19). Evreii sunt semiti,
pe cand grecii, tracii si illyrii sunt iafetici sau indoeuropeni,
numiti si arieni (adica nobili). Grecii au creat mai intai civilizatia
miceniana a bronzului, din mileniul II i.H., sub influenta civilizatiei
cretane a asa-numitilor pelasgi, care au ajuns si in Canaan, unde
au fost numiti filisteni. Numele Palestina, dat de greci Canaanului,
inseamna tara Pelasgilor sau a filistenilor. Insula Creta este
numita in Vechiul Testament Caftor iar pelasgii din Creta sunt
numiti caftoriti. Numele romanesc de femeie Pelaghia inseamna
pelasga sau filisteanca. Urmasii pelasgilor traiesc azi in Spania
de NV si in Franta SV, fiind numiti basci - cel mai vechi popor
din Europa.
In perioada homerica a fierului (sec. XI-IX i.H.
), numita asa de la poetul legendar Homer, care a cantat razboiul
Troiei (Troas, Fapte 15:8), s-a format civilizatia oraselor-state
grecesti, in frunte cu Corint si Milet, atat in Grecia, cat si
in Asia Mica (Turcia de azi) si in insulele Marii Egee (intre
Grecia si Turcia de azi). In perioada arhaica sau veche, orasele-state
grecesti intemeiaza colonii pe coastele Marii Mediteraneene si
ale Marii Negre. Aceasta este Marea Colonizare greaca din sec.
VIII-VI i.H. Incepe faurirea marii culturi grecesti sau elene,
una din cele doua componente esentiale ale civilizatiei Occidentului
de azi, cealalta componenta fiind iudeo-crestina. Inceputul marii
culturi grecesti a fost influentat de cultura Orientului antic.
Urmeaza civilizatia clasica elena sau greaca din sec. V-IV i.H.
(aproximativ intre anii 500-336 i.H.), cu centrul la Atena, dand
nastere celei mai stralucite culturi antice, care a furnizat aproape
toate modelele culturii occidentale moderne in filosofie, stiinta,
literatura si arta.
Epoca elenistica, din sec. IV-I i.H. (circa 336-31
i.H.) este perioada in care civilizatia clasica elena patrunde
in Orientul antic, in urma cuceririi Imperiului Persan de catre
regele Macedoniei, Alexandru cel Mare (336-323 i.H.). Orientul
Apropiat s-a grecizat iar cultura greaca s-a imbogatit cu elemente
orientale. Dupa moartea lui Alexandru Macedon, imperiul sau a
fost impartit in state elenistice, care au fost cucerite de Roma
pana in anul 31 i.H. Civilizatia elenistica a avut realizari mai
mari decat civilizatia clasica greaca dar a inceput si fenomenul
de decadenta culturala. Principiul unitatii culturale era insotit
de lupte interne sociale si politice si de razboaie intre statele
elenistice. Aceasta criza a intetit dorinta venirii unui mantuitor.
Capacitatea de expresie exceptionala a limbii grecesti care devenise
limba universala, inteleasa in toate statele elenistice, profunzimea
gandirii, sentimentul nou al infratirii oamenilor pe baza unitati
de cultura si civilizatie au ajutat aparitia crestinismului.
Gandirea greaca exprimata in filosofie reprezinta
un element important al ambiantei culturale in care a aparut si
s-a dezvoltat gandirea crestina. In general, creatia filosofica
se apropie de creatia poetilor. Chiar sistemele filosofice fara
nici o valoare de adevar, au valoarea unui joc de abstractiuni
ale mintii omenesti, ca un joc superb de artificii pentru "oricine
iubeste minciuna si traieste in minciuna" (Apocalipsa 22:15).
La intrebarea daca este comparabila filosofia cu crestinismul,
se poate raspunde dand ca exemplu cartea "Eclesiastul"
din Vechiul Testament, a carei concluzie filosofica despre desertaciunea
vietii omului fara Dumnezeu este si concluzia filosofiei de azi
a existentialismului. Notiuni elementare de filosofie greaca sunt
absolut necesare, fie si pentru auto-apararea credintei: "Luati
seama ca nimeni sa nu va fure cu filosofia si cu o amagire desarta,
dupa datina oamenilor, dupa invataturile incepatoare ale lumii
si nu dupa Hristos" (Coloseni 2:8). Filosofia platonica si
cea peripatetica au influentat enorm, mai ales negativ, teologia
crestina, pana la Reforma protestanta. Ereziile cu care s-a luptat
crestinismul au, de asemenea un fond filosofic grec.
Platonismul a fost din sec. IV i.H. pana in sec.
IV d.H. sistemul filosofic cu cea mai mare reputatie, cel mai
raspandit si cu influenta cea mai mare asupra Bisericii timpurii
(din sec. I- II d.H.). Filosofia lui Platon (428-348 i.H.) era
idealista, afirmand existenta unui singur Dumnezeu, ideea absoluta
sau spiritul desavarsit. Aceasta asemanare cu ideea biblica dupa
care "Dumnezeu este duh" (Ioan 4:24) a facut ca platonismul
sa fie filosofia preferata de "parintii Bisericii".
Conform platonismului, Spiritul Desavarsit Theos (Dumnezeu) exista
din eternitate si a nascut sau a creat spiritele cele mai apropiate
de el, apoi si alte spirite, mai indepartate, intre care spiritele
umane. Pe langa Dumnezeu si lumea spiritelor, exista din eternitate
si materia Yle, un haos inzestrat cu suflet irational Psyche,
pe cand in Dumnezeu se afla ratiunea suprema Nus, Logos. Din aceasta
ratiune divina se dezvolta continuu idei eterne; cea mai inalta
dintre ele este ideea binelui, care coincide cu ideea adevarului
si a frumosului. Dar ideile sunt in acelasi timp si spirite personale.
Conform cu aceste idei eterne, Dumnezeu a ordont materia haotica
existenta din eternitate si apoi a construit din ea lumea. Deci,
Dumnezeu nu a creat din nimic nu este un creator, ci un constructor,
Demiurgos.
Construind lumea, Dumnezeu nu a facut decat sa
imprime in materie imaginea ideilor sale eterne. Lumea nu este,
deci, decat imaginea ideilor divine in materie. Lumea ideilor
si a spiritelor divine, cosmosul noetic, este doar ea eterna,
unica, reala. Fiintele din lumea materiala sunt doar aparente
efemere nereale, adica doar o imagine trecatoare a lumii ideilor
divine. La facerea lumii, Dumnezeu a facut mai intai sufletul
lumii, combinand sufletul irational Psyche, cu emanatii din ratiunea
divina Nus sau Logos. Acest suflet al lumii este raspandit in
tot universul iar sufletele umane sunt numai parti din acel suflet
al lumii. Deci, sufletul uman consta dintr-un element nemuritor,
rational, preexistent, primit de la Dumnezeu; precum si din sufletul
senzorial, adica din elemente care deriva, in parte sau cu totul,
din sufletul irational al materiei si care se nasc si mor odata
cu trupul. Sufletul senzorial este format din elementul iritabil,
inimos - curajul thymos, avand inca in comun ceva cu ratiunea
divina Nus; precum si din elementul poftitor - concupiscenta epithymia
care nu are nimic in comun cu ratiunea divina. Omul se naste dominat
de unul din cele trei elemente. Omul rational sau cugetator este
cel mai apropiat de divinitate; omul inimos este ceva mai indepartat;
omul concupiscent sau senzual este cel mai indepartat: cugetatorii
sau filosofii sunt cei mai buni; inimosii sunt si ei nobili dar
mai putin; oamenii de rand (meseriasi, negustori, tarani) si femeile
sunt stapaniti de pofte.
Dupa Platon, omul este trihotomic, adica format
din trei parti: spirit sau ratiune pneuma, nus, logos; suflet
senzorial psyche; trup sarx (carne) sau yle si materie. Oamenii
intelectuali sunt si cei mai virtuosi, fiindca virtutea se bazeaza
pe cunoasterea ideilor divine, adica a binelui, adevarului si
frumosului iar pacatul se bazeaza pe eroare, pe necunoasterea
binelui, adevarului si frumosului. Virtutea se manifesta in patru
forme fundamentale: intelepciune; barbatie; infranare sau moderatie;
dreptate. Dreptatea in relatie cu divinitatea devine pietate (evlavie).
Dupa pacat, omul trebuie sa faca penitenta; adica sa-si impuna
o pedeapsa. Aceasta nu este o pedeapsa pentru vina, deoarece pacatul
deriva din eroare, ci o forma de vindecare si eliberare de consecintele
erorii. De asemenea, penitenta da un exemplu altora, spre a-i
feri de eroare si de pacat. Sufletele omenesti, in elementul lor
rational, au existat inainte de nasterea oamenilor, adica au preexistat
ca duhuri in lumea duhurilor dar au pacatuit tocmai din eroare
iar pentru a se indrepta trebuie sa se mute in trupuri omenesti
ca in niste temnite. Indeplinirea fara cusur a acestei penitente
este rasplatita dupa moarte prin dobandirea virtutii perfecte,
adica fericirea unei semanari perfecte cu Dumnezeu si a reprimirii
in lumea duhurilor care se bucura de comuniunea cu Dumnezeu. Cei
care nu au reusit sa fie purificati prin penitenta vor trece,
dupa moartea trupului, prin alta intemnitare in alt trup sau prin
alte forme de penitente tot pentru purificare. Sufletele ale caror
pacate nu pot fi curatite sunt supuse pedepsei eterne. Infaptuirea
acestui plan al lui Dumnezeu ar impune organizarea societatii
omenesti conform planului respectiv. Filosofii trebuie sa formeze
categoria conducatoare, ajutata de categoria viteaza a militarilor.
Unii poftitori vor sluji pe oamenii superiori.
Cei care nu au sanse de purificare vor fi suprimati,
caci viata lor pamanteasca nu are rost. Filosofia lui Platon a
inspirat teologia crestina dar a inspirat si multe greseli ale
acestei teologii. Platonismul a fost o sursa de inspiratie pentru
ereziile crestine si pentru rasismul modern. Sunt izbitoare unele
asemanari ale platonismului cu brahmanismul panteist indian, bazat
pe impartirea in caste. Platon era constient ca notiunile lui
religioase se bazau pe speculatii filosofice. +ntr-una din scrierile
sale, personajul Simias spune: "el (omul) trebuie sa persevereze
pana cand a atins unul din aceste doua lucruri: fie sa descopere
sau sa invete adevarul privitor la ele (adica la problemele fundamentale),
fie, daca lucrul acesta nu este cu putinta, sa imbratiseze cea
mai buna dintre notiunile omenesti, iar aceasta sa fie pluta pe
care sa navigheze prin viata aceasta - nu fara risc, insa, daca
nu va gasi un logos despre Dumnezeu, care sa-l poarte mai sigur
si mai negresit."
Ca si poetul roman pagan Vergilius, dar cu 300
de ani mai devreme, Platon a facut, astfel o profetie mesianica
despre venirea Cuvantului (Logos). "Si Cuvantul S-a facut
trup si a locuit printre noi plin de har si de adevar. |i noi
am privit slava Lui, o slava intocmai ca slava singurului nascut
din Tatal." (Ioan 1:14) Filosofia lui Aristotel (384-322
i.H.) este numita peripatetica, fiindca el o preda plimbandu-se
(pe greceste peripatein i a se plimba), fie dialectica (pe greceste
dialektos). Daca platonismul era idealist, afirmand ca lumea este
doar o imagine a ideilor divine, fiind deci imaginara, nereala,
aristotelismul este in schimb realist afirmand ca materia si ideea
(sau materia si forma) se completeaza reciproc, fiind deopotriva
de reale. La fel si in om, sufletul si trupul se completeaza reciproc.
Sufletul este principiul vital, ideea, entelekheia trupului (pe
greceste: completare, forta care completeaza, da viata, realizeaza
scopul). Dupa Aristotel, Dumnezeu nu este ziditorul universului,
ci numai cauza primara a miscarii eterne din univers si Ratiunea
Suprema spre care toate creaturile aspira, tind, se misca. Numai
in acest mod, Dumnezeu este inceputul si scopul universului. Asadar,
Aristotel nu pleaca de la ideile externe, nu este idealist, ci
pleaca de la realitatea concreta a lumii, fiind realist. Abia
de la realitatea concreta se ridica el la notiuni si idei generale;
prin abstractii, plecand de la concret, ajunge la idei generale.
Aristotel este creatorul logicii si al situatiilor
naturii dar si al psihologiei, retoricii, poeticii si metafizicii
(filosofia, adica invatatura despre ceea ce depaseste natura physis).
El numeste logica organon, adica instrument prin care omul cunoaste
adevarul sau filosofia. La toate obiectele, el face deosebire
intre natura acestor obiecte si accident (ceea ce se adauga la
natura). in special, deosebeste in obiecte 10 categorii sau notiuni
generice comune:
1. substanta;
2. cantitate;
3. calitate;
4. relatie;
5. timp;
6. loc;
7. stare;
8. posesiune;
9. activitate;
10. pasivitate
Aristotel neaga si teoria lui Platon dupa care
pacatul se face fara voie si doar din nestiinta. Teologia crestina
a fost atrasa la inceput de platonism care are un continut religios
foarte bogat insa strain crestinismului si greu de armonizat cu
teologia Bisericii. Aristotelismul este o filosofie a stiintelor.
Biserica a fost interesata de aceasta filosofie atunci cand a
vrut sa armonizeze religia cu stiinta, mai ales in evul mediu.
Aristotelismul ofera mai putine surse de inspiratie pentru greseli
teologice si erezii, tocmai fiindca are un continut religios sarac.
Daca misticii preferau in general pe Platon, rationalistii, atrasi
de realitatea concreta, preferau metoda lui Aristotel, logica,
sistematica si realista in cel mai inalt grad. Filosofiile oficiale
ale romano-catolicismului au fost tomismul lui Thoma A`uinas (in
evul mediu) si netomismul lui Ja`ues Maritain (in perioada contemporana)
- ambele fiind o sinteza indoielnica intre aristotelism si crestinism.
Un filosof crestin ortodox roman, rationalist si realist a fost
Constantin Noica (decedat in 1988).