IV. Mantuirea

Noi credem si marturisim ca mantuirea este actul suveran si plin de har al lui Dumnezeu facut pe baza lucrarii mantuitoare a Domnului Isus Hristos si pe baza meritelor sangelui Sau varsat la Calvar, nicidecum pe baza faptelor omului (Ioan 1:12; Efes. 1:7; 2:8-10; 1 Petru 1:18-19).

A. Nasterea din nou/Regenerarea
Noi credem si marturisim ca nasterea din nou este lucrarea supranaturala a Duhului Sfant prin care ii sunt date omului o viata si o natura divina (Ioan 3:3-7; Tit 3:5). Aceasta se face numai prin puterea Duhului Sfant prin intermediul Cuvantului lui Dumnezeu (Ioan 5:24; Romani 10:13-17) pe care pacatosul il aude, il primeste si fata de care raspunde pozitiv. Adevarata nastere din nou se manifesta prin fapte ale pocaintei care se vad intr-o atitudine si o comportare neprihanita. Faptele bune sunt roada nasterii din nou (1 Cor. 6:19-20; Efes. 2:10) si devin evidente cand credinciosul se supune controlului Duhului Sfant prin ascultarea de Cuvantul lui Dumnezeu (Efes. 5:17-21; Filip. 2:12; Col. 3:16; 2 Petru 1:4-10). Aceasta ascultare il face pe credincios tot mai asemanator cu Domnul Isus Hristos (2 Cor. 3:18). Asemanarea va fi deplina in momentul glorificarii credinciosului la revenirea lui Hristos (Rom. 8:17; 2 Petru 1:4; 1 Ioan 3:2-3).
Noi credem si marturisim ca un om nu atinge in aceasta viata eliminarea desavarsita a pacatului din viata personala, dar scopul principal al vietii lui este sfintirea personala (Iona 17:17; 1 Ioan 1:8-2:2)

B. Alegerea
Noi credem si marturisim ca alegerea este actul suveran al lui Dumnezeu prin care, inainte de intemeierea lumii, El a pus deoparte pe cei pe care i-a chemat, i-a regenerat, i-a mantuit si i-a sfintit (Rom. 8:28-30; Efes. 1:4-11; 2 Tes. 2:13; 2 Tim. 2:10; 1 Petru 1:1-2). Baza alegerii lui Dumnezeu este buna placere a voii Sale (Efes. 1:4-11; Rom. 9:6-23). Noi credem si marturisim ca harul nemeritat pe care l-a aratat Dumnezeu pacatosilor a caror depravare este totala nu are nici-o legatura cu initiativa oamenilor, ci este numai darul nemeritat si suveran al lui Dumnezeu (Efes. 1:4-7; Tit 3:4-7; 1 Petru 1:2).Noi credem si marturisim ca Dumnezeu nu a ales oameni pentru condamnare; ci numai pentru mantuire (Rom. 8:28-30; 9:6-23).
Noi credem si marturisim ca alegerea suverana a lui Dumnezeu nu elimina responsabilitatea credinciosilor de a evangheliza pe cei pierduti. Dimpotriva, Dumnezeu a dat responsabilitatea credinciosilor sa evanghelizeze, aceasta slujind la mantuirea celor ce cred in jertfa Domnului Isus si de marturie impotriva celor ce-L resping pe Domnul Isus Hristos. Pentru a fi mantuit, omul are datoria de a crede in jertfa Domnului Isus Hristos. Dumnezeu a ales ca pacatosii sa fie mantuiti prin vestirea Evangheliei (Rom. 10:13-17). Domnul Isus a predicat Evanghelia (Mat. 4:23; 9:35) si le-a poruncit ucenicilor sa faca la fel (Mat. 28:19-20). Lucrarea cea mai importanta a Apostolului Pavel, primita direct de la Domnul, a fost vestirea Evangheliei (F. Ap. 20:24). El l-a indemnat si pe copilul sau spiritual, Timotei, sa faca lucrarea de evanghelizare (1 Tim. 4:5). Apostolul Petru, de asemenea, a recunoscut ca Dumnezeu mantuie prin predicare si evanghelizare, care duc la credinta in jertfa Domnului Isus Hristos (F. Ap. 15:7).

C. Rascumpararea
Noi credem si marturisim ca Dumnezeu ii rascumpara pe pacatosi printr-un act suveran, eliberandu-i atat de robia pacatului cat si de consecintele lui. Noi stim ca Domnul Isus a venit in lume sa faca voia cea buna a lui Dumnezeu, mantuirea omului, platind prin sangele Sau plata pentru faradelegile omului (Isaia 53:10; Luca 2:14; Gal. 1:4; Col. 1:19-20). Aceasta dorinta a lui Dumnezeu de a mantui pe pacatosi printr-o jertfa ispasitoare isi gaseste originea in dragostea si dreptatea lui Dumnezeu. Dreptatea lui Dumnezeu cerea ca cel ce a pacatuit sa fie pedepsit cu moartea, iar dragostea lui Dumnezeu a pregatit un mijloc de a salva pe pacatosi (Rom. 6:23). Noi credem si marturisim ca jertfa de ispasire a Domnului Isus este singura cale de mantuire a omului pacatos (Ioan 14:6; F. Ap. 4:12). De fapt lucrul acesta reiese din imensitatea sacrificiului (Fiul lui Dumnezeu care a murit pentru pacatele omenirii-Luca 24:26; Evrei 2:10; 8:3; 9:22-23; Gal. 3:21).
Noi credem si marturisim ca rascumpararea a fost facuta ca o jertfa adusa lui Dumnezeu pentru impacarea pacatosului cu El. Omul pacatos a ofensat pe Dumnezeu si a devenit obiectul maniei judiciare divine. Prin ispasirea pacatelor, atat dreptatea cat si sfintenia lui Dumnezeu au fost satisfacute. Ispasirea, desi universala in scop si rezultate, nu are efect decat asupra celor care au acceptat jertfa Domnului Isus Hristos ca unic mijloc de mantuire (Mat. 1:21; 20:28; Ioan 6:37-39, 44, 65; 10:14-15; 17:2-3, 9, 24; Efes. 1:3-11). Lucrarea pe cruce a Domnului Isus nu l-a facut pe om capabil de a fi mantuit, ci l-a mantuit (F. Ap. 20:28; Rom. 5:9-10, 18-19). Chiar daca aceasta lucrare se aplica mai tarziu in viata oamenilor, ei sunt mantuiti pe baza sangelui varsat de Domnul Isus la crucea Golgotei. Lucrarea ispasitoare a Domnului Isus s-a incheiat la cruce.

D. Indreptatirea sau Neprihanirea/Justificarea
Noi credem si marturisim ca indreptatirea pacatosilor este un act al lui Dumnezeu (Rom. 8:33) prin care declara in mod legal ca fiind neprihanit pe cel care, prin credinta in jertfa Domnului Isus, se pocaieste de pacatele lui (Isaia 55:6-7; Luca 13:3; F. Ap. 2:38; 3:19; 11:18; Rom. 2:4; 2 Cor. 7:10) si marturiseste ca Isus Hristos este Domnul (Rom. 10:9-10; 1 Cor. 12:3; 2 Cor. 4:5; Filip. 2:11). Aceasta neprihanire nu apare ca urmare a efortului omului sau a virtutilor lui (Rom. 3:20; 4:6), ci este urmare a faptului ca Domnul Isus Hristos a luat pacatele noastre asupra Sa si ne-a daruit in schimb neprihanirea Lui (Col. 2:14; 1 Petru 2:24; 1 Cor. 1:30; 2 Cor. 5:21). in felul acesta, Dumnezeu "sa fie neprihanit si totusi sa socoteasca neprihanit pe cel ce crede in Isus." (Rom. 3:26).

E. Sfintenia si sfintirea
Noi credem si marturisim ca fiecare credincios este sfintit (pus deoparte) pentru Dumnezeu in urma indreptatirii divine. in felul acesta credinciosul este declarat sfant si vazut ca fiind sfant. Sfintenia este pozitionala si instantanee si nu trebuie confundata cu sfintirea progresiva. Ea are de a face cu pozitia credinciosului, nu cu umblarea lui crestina (F. Ap. 20:32; 1 Cor. 1:2, 30; 6:11; 2 Tes. 2:13; Evrei 2:11; 3:1; 10:10, 14; 13:12; 1 Petru 1:2). De asemenea, Noi credem si marturisim ca in viata credinciosului Duhul Sfant lucreaza si o sfintire progresiva prin care credinciosul este adus, prin ascultarea de Cuvantul lui Dumnezeu, intr-o stare dupa voia lui Dumnezeu. Credinciosul traieste, astfel, o viata de sfintenie in crestere, ceea ce duce la asemanarea sa tot mai mare cu Domnul Isus Hristos (Ioan 17:17, 19; Rom. 6:1-22; 8:29; 2 Cor. 3:18; 1 Tes. 4:3-4; 5:23). Din cauza aceasta, Noi credem si marturisim ca in viata credinciosului este o lupta spirituala zilnica intre fiinta cea noua in Hristos si firea (carnea), dar natura cea noua poate castiga pentru ca in credincios locuieste Duhul Sfant. Lupta aceasta a sfintirii va continua toata viata credinciosului. Cat vom trai, nu vom putea spune ca am eliminat orice posiblitate de a pacatui, dar putem spune ca Duhul Sfant ne ajuta sa biruim in lupta impotriva pacatului (Gal. 5:16-25; Efes. 4:22-24; Filip. 3:12; Col. 3:9-10; 1 Petru ;14-16; 1 Ioan 3:5-9). Noi credem si marturisim ca, atat Vechiul cat si Noul Testament, il invata pe credincios sa se separe de pacat si-l atentioneaza ca in zilele din urma apostazia si influenta duhului lumii vor creste (2 Cor. 6:14-7:1; 2 Tim. 3:1-5). Noi credem si marturisim ca, din pricina evlaviei fata de Dumnezeul cel slavit, fiecare credincios ar trebui sa traiasca in asa fel incat sa-si demonstreze intr-un mod practic dragostea si adoratia fata de Domnul si Mantuitorul Isus Hristos. De asemenea, noi credem si marturisim ca Dumnezeu ne cere sa ne despartim de orice invatatura apostata si de orice practica lumeasca si pacatoasa, oricat de "inofensiva" ar parea (Rom. 12:1-2; 1 Cor. 5:9-13; 2 Cor. 6:14-7:1; 1 Ioan 2:15-17; 2 Ioan 9-11). Noi credem si marturisim ca cel credincios trebuie sa nu se conformeze modului pacatos de viata al lumii din cauza Domnului Isus Hristos (2 Tes. 1:11-12; Evrei 12:1-2) si trebuie sa demonstreze printr-o viata de ascultare si o crestere in sfintirea personala ca este copil al lui Dumnezeu (Rom. 12:1-2; 2 Cor. 7:1; Evrei 12:14; Tit 2:11-14; 1 Ioan 3:1-10). Noi credem si marturisim ca un credincios, pentru a trai o viata sfanta, nu trebuie sa fuga din lume, pentru ca aceasta este locul unde trebuie sa-L slujeasca pe Dumnezeu (1 Cor. 5), ci sa se impotriveasca si sa osandeasca lucrarile intunericului (Efes. 5). Noi credem si marturisim ca sfintirea este un proces care are trei aspecte:
a. actul vesnic al lui Dumnezeu bazat pe rascumpararea lui Hristos, care-l aseaza pe credincios intr-o pozitie de sfintire in momentul cand acesta crede in Isus Hristos ca Mantuitor(Evr. 3:1; 10:10-14)
b. procesul continuu in credincios in care Duhul Sfant aplica Cuvantul lui Dumnezeu in viata de fiecare zi, ca sa-l curateasca si sa-l creasca pana la statura plinatatii lui Hristos (Ioan 17:17; 1 Cor. 1:30; 2 Cor. 3;18; Efes. 5:25-26; 1 Tes. 4:3-4; 5:23-34).
c. implinirea finala a acestui proces are loc la revenirea Domnului nostru (Efes. 5:27; 1 Ioan 3:2; Iuda 24-25; Apoc. 22:11).

F. Siguranta mantuirii
Noi credem si marturisim ca cei ce au crezut in jertfa Domnului Isus si-L au pe Fiul lui Dumezeu in viata lor, sunt mantuiti si au viata vesnica. Toti cei ce sunt cu adevarat nascuti din nou sunt pastrati si paziti de Dumnezeu Tatal pentru Domnul Isus Hristos. (Ioan 10:28-29; Rom. 8:35-39; Filip. 1:6; 1 Ioan 5:10-13; Iuda1). Noi credem si marturisim, de asemenea, ca mantuirea nu este un eveniment, ci un proces care are un moment de plecare, cel al pocaintei pacatosului, cand acesta a primit justificarea/indreptatirea lui Dumnezeu (Rom. 1:17; 3:22; 10:10; Filip. 3:9), dupa care urmeaza doua etape de durata: sfintirea care este un proces de o viata, cum am vazut la punctul E, si o etapa vesnica, glorificarea care incepe in momentul cand credinciosul pleaca la Domnul (Filip. 2:12; 1 Tes. 5:8; Evrei 1:14; 1 Petru 1:5).