De ce terorism ? - Iulian Porumb
Aceasta este o intrebare care preocupa din ce in
ce mai mult – in egala masura – experti din diverse
domenii si oameni obisnuiti. Anii din urma ne confrunta din ce
in ce mai des nu numai cu termenul, ci – in mod tragic –
cu ceea ce inseamna el pentru conditia noastra umana. S-a spus,
dupa 11 septembrie 2001, ca lumea nu va mai fi la fel. Iata ca
este adevarata aceasta previziune. Ne convingem pe zi ce trece
ca modul in care se poarta razboaiele este in continua schimbare.
Tentativa de a instaura anarhia devine din ce in ce mai des replica
tuturor celor care se manifesta ostil in prezenta ideii de ordine
si armonie sociala.
Din Israel, unde atentatele sangeroase si-au dobandit o trista
faima, terorismul si-a facut drum spre continentul Nord American
- unde se pare ca a schimbat moduri de gandire, determinand reconsiderari
strategice ale conceptelor de securitate nationala...
Anul acesta miscarile teroriste au insangerat batranul
continent. Madridul a fost lovit, cand se astepta mai putin. Atentatele
petrecute in capitala spaniola la 11 martie au mai spulberat un
mit despre terorism. La ce ne referim? Initial expertii in terorism
si sociologii au crezut – dupa atacurile aeriene de la New
York, din septembrie 2001 – ca organizatiile extremiste lovisera
in cele mai reprezentative simboluri ale prosperitatii si bogatiei
americane cu un anumit scop. O astfel de teorie viza un mod de
gandire in care fanaticii teroristi ar fi vrut sa “pedepseasca”
o societate in care unii oameni au prea mult, iar altii prea putin.
Iata ca ideea aceea a picat. La Madrid nu au fost vizati oameni
bogati, ci dimpotriva muncitori navetisti – multi dintre
ei emigranti – elevi, studenti si alte categorii de oameni
simpli, obisnuiti.
Nu poate exista nici un fel de justificare de bun
simt pentru terorism. Acesta nu are logica – nu una normala,
cel putin. Nu il poti inscrie in nici o categorie pe care istoria
sa o fi definit deja. Nu este razboi clasic, justificat de considerente
teritoriale sau economice. Nu este razboi religios. Nu este miscare
revolutionara. Nu este razboi patriotic. Nu este condus de principii
de onoare si barbatie. Se ascunde ca un sarpe viclean si din cale-afara
de periculos. Nu are o ideologie, propriu-zisa. Nu poate fi anticipat
si nici inteles – nu in coordonatele de gandire ale mintii
occidentale, cel putin. Cu ce l-am putea compara? Unde am putea
descoperi lucruri noi care sa ne ajute sa ne raportam corect la
el?
Singura semnatura pe care terorismul se sinchiseste
sa ne-o lase este sangele oamenilor nevinovati. El umbla in mare
taina, invesmantat in intuneric si ceata. Se ascunde cu dibacie.
Nu face caz de puterea lui, dar nu pierde nici o ocazie sa si-o
etaleze. Asta spre durerea, groaza si disperarea multora dintre
semenii nostri. De la aparent inofensivele doamne purtatoare de
centuri cu explozibili din autobuzele Ierusalimului, de la vasnicii
manuitori ai gazului sarin ce bantuiau candva prin metrourile
japoneze, de la ciudatii pasionati de pilotaj din USA si pana
la intunecatii clienti ai companiilor feroviare spaniole –
galeria de chipuri ale adeptilor acestui straniu mod de gandire
si de traire este cufundata in deplin mister. Nu-i cunoastem deloc.
Poate ca nici nu am dori asta… Dar ce mod de organizare si
gandire ne-ar putea ajuta sa ne ferim mai bine de atent ascunsa
lor mentalitate? Ce putere din lume ne poate izbavi de acest flagel
imposibil?
Recunoastem cu totii ca acele campanii de tipul
“Al cui este bagajul acesta?” nu pot constitui decat
solutii de moment. Restrangerea – fie si temporara –
a drepturilor si libertatilor democratice nu poate fi nici ea
o solutie care sa intre in socotelile noastre. Nu am face decat
sa dam apa la moara celor care lupta sa schimbe modul nostru de
viata. Nu le putem cere semenilor nostri sa nu mai circule cu
metroul, sa nu mai calatoreasca cu avionul sau sa nu mai urce
in trenuri de teama unor potentiale alte lovituri. Si trebuie
sa ne smerim in a ne recunoaste limitele care ne impiedica sa
anticipam situatiile de criza. Poate ca Dumnezeu ingaduie aceste
dureri asupra noastra pentru a ne ajuta sa ne smerim inaintea
lui. Poate ca bubuitul grozav al dispozitivelor mortii este menit
a atrage atentia asupra bolii de care sufera mult tehnologizata
si sofisticata societate contemporana. Nu putem sa mai spunem
multe lucruri pe tema asta. Riscam ca multele noastre vorbe sa
nu faca decat a inmulti desertaciunea (Eclesiastul 6:11).
Oricum, nu putem nega progresiva departare a lumii
moderne de Dumnezeul cel Viu. Si nu putem nega nicidecum faptul
ca terorismul si celelalte grave probleme cu care se confrunta
umanitatea nu isi pot gasi solutii viabile in absenta implicarii
lui Dumnezeu. El poate si vrea sa ne ajute, sa ne lumineze spre
a gasi noi cai de rezolvare a problemelor noastre.
Suntem gata sa-I cerem ajutorul?
Iulian Porumb
|
| 
| 
|