Epilogul unei Invieri anuntate, Iulian
Porumb
In
Evanghelia care-i poarta numele, doctorul Luca face la un moment
dat o afirmatie colosala. Tocmai se ispravise episodul cu tanarul
bogat - cel care plecase extrem de intristat, pentru ca "era
foarte bogat" (Luca 18:23) si ucenicii dau la iveala o anumita
framantare. Esenta ei ar putea fi rezumata prin urmatoarele cuvinte:
Ce anume ii asteapta pe cei care au lasat totul pentru a-L urma
pe Isus? Buna intrebare, nu-i asa? Bogatul tocmai plecase, fiindu-i
mai dragi comorile lui decat viata vesnica oferita de Hristos.
I se mai auzeau inca pasii pierzandu-se, pe masura ce se departa.
Insa ucenicii erau acolo. Si asteptau o lamurire.
Raspunsul Domnului se proiecteaza pe doua planuri consecutive.
Rasplata, spune El, se va concretiza si in viata aceasta ("mult
mai mult in veacul acesta de acum") dar si in viata viitoare-
unde va culmina prin primirea vietii vesnice.
Numai
ca exista o mica "problema". Textul paralel din relatarea
Evanghelistului Marcu confirma primirea acelor multe binecuvantari:
"de o suta de ori mai mult: case, frati, surori, mame, copii
si holde" (Marcu 10:30), dar adauga un anumit "detaliu"-
expresia "impreuna cu prigoniri". Si iata-L pe Isus
luandu-si ucenicii deoparte pentru a le dezvalui in ce consta
lucrul acela la care ei se gandisera cel mai putin: "Iata
ca ne suim la Ierusalim, si tot ce a fost scris prin prooroci
despre Fiul omului, se va implini. Caci va fi dat in mana Neamurilor;
Il vor batjocori, Il vor ocari, Il vor scuipa; si, dupa ce-L vor
bate cu nuiele, Il vor omori, dar a treia zi va invia." Ei
n-au inteles nimic din aceste lucruri: caci vorbirea aceasta era
ascunsa pentru ei, si nu pricepeau ce le spunea Isus" (Luca
18:31-34). In stilul Sau inconfundabil, Domnul nu le ascunde nimic
alor sai din ce urma sa se intample. Si nu ezita in a le descrie
foarte plastic patimile care-L asteptau la Ierusalim. Chiar daca,
potrivit gandirii simple omenesti, suferinta este incompatibila
cu calitatea de Mesia.
Uneori
cand citim Scriptura o facem punandu-ne "ochelari" specializati
in a arata doar ceea ce este frumos si placut in ea. Ce incantare
sa citesti multele promisiuni date in Biblie! Si ce frumos suna
toate acele texte legate de binecuvantare! Dar ce sa faci cu toate
pasajele care vorbesc de dureri, suferinte si necazuri ? Ucenicii
din vremea lui Isus erau tributari unui anumit mod de gandire,
foarte "la moda" pe vremea aceea. Ca si multi alti compatrioti
ai lor, ei credeau ca sosirea lui Mesia va aduce multiple binecuvantari
pentru poporul Israel. Cand se gandeau la "binecuvantare"
ei aveau in vedere mai ales implicatiile ei practice, concrete.
Vedeau un Israel eliberat de sub dominatia romana si credeau ca
sosirea lui Mesia avea sa-i inalte nespus de mult- pana la pozitia
de cea dintai dintre natiunile pamantului. Citisera ei, nu incape
vorba, cu foarte mult nesat Scripturile; dar isi lipisera de inima
doar portiunile care le placusera cel mai mult. Pentru ca, ar
fi zis ei probabil, ce sens are sa-ti imaginezi un Mesia suferind?
Si de ce proorocul promis de Dumnezeu inca prin Moise (Deuteronom
18:15) ar fi trebuit sa imbrace haina mortii? Tocmai de aceea
ne spune Luca despre faptul ca, oricat de clar s-a exprimat Domnul
in legatura cu ceea ce urma sa se intample la Ierusalim, ucenicii
n-au inteles despre ce le vorbea El. Si asta in pofida faptului
ca Isus vorbise foarte clar despre faptul ca va invia…
In
capitolul intai din Faptele Apostolilor, Luca ii scrie lui Teofil
asigurandu-l ca in cea dintai carte a sa a vorbit despre tot ceea
ce a inceput Isus sa faca de la inceput si pana ce S-a inaltat
la cer (Luca 1:1-2). Asta inseamna ca, in relatarea inspirata,
sfarsitul lucrarii Fiului lui Dumnezeu pe pamant nu se incheie
prin moarte, ci prin proslavire, prin inaltarea la cer. De altfel,
inca din versetul 51 al capitolului 9, Luca vorbeste (in Evanghelia
sa) despre apropierea momentului in care Isus avea sa fie luat
in cer. Cu alte cuvinte, acolo unde ucenicii vad moartea, Dumnezeu
vede invierea. Celor doi ucenici care mergeau spre Emaus, Domnul
Isus li se arata si-i asigura ca Mesia trebuia sa sufere aceste
lucruri si sa intre in slava Sa (Luca 24:26). Si tot celor doi
Domnul incepe sa le talcuiasca, incepand de la Moise si de la
toti proorocii, ce era in toate Scripturile cu privire la El.
Sa
ne oprim pentru a pune o intrebare: Ce anume v-ati fi asteptat
sa faca Hristosul care a inviat, inca din primele momente ale
revenirii Sale printre ai sai? Nu lasati imaginatia sa lucreze
prea mult. Nu de alta, dar nu avem nevoie de ea. Pentru ca Luca
ne arata foarte clar, in cartea sa, raspunsul. In primul rand,
avem de-a face cu demonstratia a ceea ce inseamna sa fii o fiinta
omeneasca inviata din morti. Sunt descrise o serie de aratari
ale Domnului dupa Inviere. Domnul putea aparea si disparea in
orice moment. Trupul Sau cel inviat nu se mai supunea legilor
fizicii. Desi putea sta la masa cu ucenicii sai, mancand ca orice
om, putea si sa se faca nevazut prin procedee la fel de necunoscute
noua astazi pe cat le erau si apostolilor acum doua mii de ani.
Foarte
important, de asemenea, este si faptul ca dupa invierea Sa Isus
a manifestat o preocupare asidua de a le explica ucenicilor Sai
aspectele fundamentale ale Imparatiei lui Dumnezeu. Si a folosit
pentru asta tot Scripturile. Ne-am fi asteptat, poate, ca Domnul
Inviat sa aduca revelatii cutremuratoare de dincolo de mormant.
Sa explice taine care transcend orice intelepciune omeneasca.
In schimb, El a ales sa vorbeasca despre derularea mai departe
a planurilor pe care Dumnezeu le desfasoara pe pamant.
Permiteti-ne
sa ramanem doar la afirmatiile Bibliei si, bazandu-ne pe ele,
sa spunem ca preocuparea de baza a lui Mesia a fost, dupa invierea
Sa, aceea de a lumina mintile apostolilor Sai. Nu spectaculosul,
nu "paranormalul", ci zidirea unei temelii biblice,
a unui cadru al noii marturii apostolice. Pentru ca Invierea schimba
cu totul datele problemei. Acolo unde ieri domnea teama, astazi
Invierea aduce curaj. Unde domnea deznadejdea, Invierea aduce
speranta. Si unde intunericul era suveran, Invierea a adus- pentru
totdeauna- lumina.
Daca
Isus Hristos a inviat, si noi vom invia intr-o buna zi. Vine vremea-
spune Evanghelistul Ioan- "cand cei morti vor auzi glasul
Fiului lui Dumnezeu, si cei ce-l vor asculta, vor invia"
(Ioan 5:25). Marea lectie a Invierii vorbeste despre continuitate.
Despre faptul ca moartea nu face parte din randuielile normale,
perpetue ale Universului. Omul, faptura care poarta in el ceva
din chipul si asemanarea Ziditorului sau, nu a fost creat pentru
a muri, ci pentru a dainui vesnic.
Si
daca respectam anumite conditii putem avea si noi parte de nemurirea
lui Dumnezeu…
Iulian
Porumb
|
| 
| 
|