Har sau manie ? - Iulian Porumb
Probabil ca, pentru cei mai multi dintre
dumneavoastra, asocierea dintre acesti doi termeni pare cel putin
nefireasca, paradoxala, nelalocul ei. Pentru ca, vor spune multi
dintre crestinii cititori, ce legatura ai putea gasi intre cele
doua? Pe de o parte, harul lui Dumnezeu este miracolul prin care
se face posibila mantuirea omului credincios, iar pe de alta parte
mania lui Dumnezeu este tocmai motivul pentru care a fost necesara
introducerea harului in coordonatele vietii vesnice. Incercand
sa fim putin mai clari, vom spune ca, spre exemplu, Sfantul Apostol
Pavel- in Epistola sa catre Romani- incepe sa expuna Evanghelia
spunand in primul rand ca Dumnezeu i-a incredintat harul si apostolia
ca sa aduca la ascultarea de credinta pe toate neamurile (Romani
1:6). Insa, dupa ce isi prezinta identitatea si "scrisorile
de acreditare", Pavel incepe sa desfasoare in fata cititorilor
sai profunzimile Vestii Bune vorbind mai intai despre acest concept
al maniei lui Dumnezeu.
Spunem lucrul acesta tocmai avand in vedere
pozitia de netagaduit a versetului 18, capitolul intai, ca inceput
al relatarii pauline despre Evanghelie, in Epistola catre Romani:
"Mania lui Dumnezeu se descopere din cer impotriva oricarei
necinstiri a lui Dumnezeu si impotriva oricarei nelegiuri a oamenilor,
care inaduse adevarul in nelegiuirea lor" (Romani 1:18).
Daca veti urmari pe mai departe derularea fireasca a expunerii,
veti vedea ca, pentru Apostolul Pavel, Evanghelia incepe cu mania
lui Dumnezeu.
Daca argumentul prezentat sta in picioare, avand mai ales in vedere
faptul ca Epistola catre Romani reprezinta cea mai concisa si
mai stralucita expunere a Evangheliei lui Hristos intr-o singura
carte biblica, o potentiala intrebare ne poate pune intr-o oarecare
dificultate: care dintre cele doua concepte este mai mare in armonia
Universului guvernat de bunul Dumnezeu: harul sau mania?
Sa incercam un raspuns bazat pe un alt pasaj
clasic al Bibliei. Textul se afla in Geneza, capitolul 15. Este
vorba de momentul in care Dumnezeu il cheama pe Avraam sa intre
in legamant cu El. Dupa ce, in versetul 13 al acestui pasaj, Dumnezeu
ii spune lui Avram ca samanta lui va fi roaba intr-o tara straina
timp de patru sute de ani, in versetul 16 Dumnezeu anunta intoarcerea
poporului sau in tara fagaduita. Creatorul Universului ofera un
motiv cel putin interesant al acestei intoarceri cu o "intarziere"
de peste patru sute de ani: "nelegiuirea amoritilor nu si-a
atins inca varful" (Geneza 4:16).
Amoritii. Va amintiti de ei? Sunt pomeniti
destul de des in relatarile din Geneza care au legatura cu viata
lui Avraam, dar si in cartile Exod, Numeri si Deuteronom. Textul
din Deuteronom 7:1 are darul sa uimeasca pe multi, avand in vedere
duritatea cu care Dumnezeu recomanda sa fie tratate cele sapte
natiuni din Canaan de catre israelitii care tocmai urmau sa intre
in tara lor. Oricare dintre popoarele acestea, fie ca era vorba
despre hetiti, ghirgasiti, amoriti, canaaniti, fereziti, heviti
sau iebusiti, trebuiau sa fie nimicite cu desavarsire, fara a
li se arata nici un pic de mila.
Vi se pare si dumneavoastra ca ne-am intors
la intrebarea noastra de la inceput: har sau manie?
Textul din Geneza 15 arunca o foarte mare raza de lumina asupra
dilemei noastre. Acolo Dumnezeu vorbeste cu Avraam, explicandu-i
aceluia ca prefera sa dea un rastimp de patru sute de ani popoarelor
care locuiau in Canaan. Creatorul prefera sa-si trimita departe
poporul pentru o atat de lunga vreme, dand astfel un timp considerabil
de mare paganilor din cele sapte natiuni (printre care si amoritii
nostri) pentru ca ei sa se intoarca la Dumnezeu sau (daca asta
prefera) sa puna varf (capac) nelegiuirii lor. Alegerea urma sa
le apartina.
Desigur ca, in atotstiinta Sa, Dumnezeu prevedea
deja in Geneza 15 ca aceste popoare nu se vor pocai, ci ca vor
alege sa puna varf pacatelor lor. Dar asta nu umbreste cu nimic
superbul har care li s-a dat pentru a renunta la idolatrie. Si
nici nu scurteaza cu nimic lungul timp de gandire daruit lor.
De parca ar sta intr-o singura balanta tinuta de o mana extrem
de puternica, harul si mania sunt si azi singurele alternative
asezate in fata sufletului omenesc.
Nu avem cum sa facem alta alegere. Fie ne
pocaim de toate pacatele noastre, apeland la mila lui Dumnezeu
pentru a fi iertati si curatati, fie vom gusta- mai devreme sau
mai tarziu- din mania Celui care judeca fara partinire. Cuvantul
lui Dumnezeu ne arata ca in alergarea noastra pe drumurile vietii
adunam, chiar daca stim sau nu, un fel de comori deasupra capetelor
noastre. Dar aceste comori se impart invariabil in doar doua categorii:
fie este vorba de comori de har, fie este vorba de comori din
acelea despre care aminteste Apostolul Pavel in Epistola catre
Romani, capitolul 2, versetul 5: "Dar, cu impietrirea inimii
tale, care nu vrea sa se pocaiasca, iti aduni o comoara de manie
pentru ziua maniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu?."
Ca si amoritii din vechime, astazi eu si dumneavoastra suntem
chemati sa alegem: har sau manie. Raspunsul trebuie dat grabnic,
pentru ca nici unul dintre noi nu stie clipa sau ceasul in care
Dumnezeu va hotari momentul reglarii "conturilor". Noua
ne-ar placea enorm daca aceste cateva randuri ar fi reusit sa
ofere un mic imbold spre acea decizie corecta de apelare la singurul
raspuns valabil. Dar pentru ca nu putem alege in locul dumneavoastra,
va lasam sa incepeti saptamana cu intrebarea: har sau manie?
Iulian Porumb
|
| 
| 
|