Inainte si dupa (I), Iulian Porumb
Exista un element care frapeaza in relatarile evangheliilor
care vorbesc despre evenimentele legate de moartea si Invierea
Domnului Isus Hristos. Un aspect intre multe altele. Dar unul
cat se poate de important. Pentru ca se refera la ceva foarte
omenesc. Este vorba de atitudinea ucenicilor. Evangheliile nu
se sfiesc sa spuna direct pe nume atitudinii cu care discipolii
Domnului au parcurs toate complicatele evenimente care au precedat
Invierea – teama, panica incontrolabila, lasitate –
chiar. Nu ca ar fi greu de inteles ce se petrecea in inimile lor...
Cu numai cateva zile in urma, Invatatorul lor fusese primit cu
mari onoruri in Ierusalim. Compatriotii lui isi insirasera hainele
in calea picioarelor Lui, ii adusesera ramuri taiate de pe camp
(ca unui biruitor) si Il aclamasera cu cuvintele Psalmului 118:26:
„Binecuvantat este Cel ce vine in Numele Domnului!”.
Mai mult decat atat – precizeaza evanghelistii
– multimea iudeilor din Ierusalim si a pelerinilor care mergeau
la Templu pentru sarbatorirea Pastelor au inceput sa strige: „Osana,
Fiul lui David!”, ceea ce s-ar putea traduce „Mantuieste-ne,
Te rugam!”. Se parea ca lucrurile merg pe fagasul cel bun
si ca poporul ales se pregatea – cu adevarat – sa-si
primeasca Mantuitorul. Cine ar fi putut prevedea spectaculoasa
rasturnare de situatie care avea sa duca la arestarea, torturarea
si in final chiar moartea groaznica ce aveau sa urmeze? In asemenea
conditii nu ar trebui sa ne mire prea tare faptul ca ucenicii
s-au risipit ca un stol de pasari inspaimantate inca din noaptea
arestarii Domnului si ca, chiar si dupa ce Mantuitorul fusese
pus in mormant ei se intalneau intr-o camera bine incuiata „de
frica iudeilor” (Ioan 20:19). De altfel, in afara de Petru
si Ioan, nici un ucenic nu avusese indrazneala de a incerca sa
se afle in preajma Mantuitorului in timpul greu al patimilor Sale.
Dar Petru tradase lamentabil, lepadandu-se de trei ori –
asa ca singurul pe care il vedem ramanand mai curajos este Ioan,
caruia Isus ii adreseaza unul dintre ultimele cuvinte de pe cruce
(Ioan 19:26).
Pana aici am incercat sa aratam ca nu era nimic
neobisnuit in faptul ca discipolii Domnului au reactionat intr-un
mod pe care il putem bine intelege – omeneste vorbind –
daca avem in vedere imprejurarile obiective pe care le-au trait.
Ceea ce este insa neobisnuit se refera la intamplarile care au
urmat indata dupa invierea Lui. Aproape ca nu-i mai cunosti pe
cei care cu numai cateva zile in urma se aratasera atat de „timizi”.
Nu doar ca nu mai stau baricadati in casa, ci chiar proclama plini
de indrazneala glorioasa Inviere a Domnului lor. Comentatorii
Bibliei pun curajul lor de dupa Inviere pe seama Duhului Sfant
care S-a pogorat la Rusalii peste multimea ucenicilor care au
continuat sa creada in Isus si dupa Inaltarea Lui la cer. Lucru
cu care suntem perfect de acord.
Numai Duhul lui Dumnezeu poate transforma inimile
si modifica mentalitatile oamenilor. Bineinteles ca este meritul
deplin si exclusiv al lui Dumnezeu Duhul Sfant pentru minunata
transformare a ucenicilor. In Biblie citim in mai multe locuri
ca Duhul Sfant transforma oamenii in directa interactiune cu mintile
lor. Astfel, in Exod 31:3 se spune: „L-am umplut cu Duhul
lui Dumnezeu …un duh de intelepciune, pricepere si stiinta…”.
Inteleptul Neemia scrie, referindu-se la Duhul Sfant, „Le-ai
dat Duhul Tau cel bun, ca sa-i faca intelepti” (Neemia 9:20),
in timp ce neprihanitul Iov declara ca: „ …de fapt,
in om, duhul, suflarea Celui Atotputernic, da priceperea”
(Iov 32:8).
Si Noul Testament se alatura pentru a sustine ideea
ca mintea omeneasca este „terenul” pe care opereaza
Duhul Sfant pentru a determina schimbari semnificative in compartimentele
esentiale ale fapturii umane: vointa, sentimente, personalitate.
Sfantul Apostol Pavel este cel care convinge in acest sens, facand
cateva afirmatii fundamentale pentru intelegerea interesantului
proces prin care ne schimba Dumnezeu. In Epistola catre Efeseni,
apostolul precizeaza ca Hristos invata „sa va innoiti in
duhul mintii voastre”. Tot el isi invata ucenicul iubit,
pe Timotei, ca Dumnezeu ne-a dat „…un duh de putere,
de dragoste si de chibzuinta” (2 Timotei 1:7).
Acelasi Pavel se roaga pentru efeseni ca Dumnezeu
sa le dea „… un duh de intelepciune si de descoperire
si sa va lumineze ochii mintii, ca sa pricepeti…” (Efeseni
1:17-18). Ceea ce incercam sa aratam are de-a face cu faptul ca
Dumnezeu vizeaza in primul rand gandirea, mentalitatea noastra,
in complicatul proces al schimbarii. Este evident faptul ca ucenicii
s-au schimbat foarte mult imediat dupa Invierea din morti a Domnului
lor. Nu reprezinta nici un secret pentru nimeni faptul ca aceasta
schimbare a fost operata de catre Duhul Sfant al lui Dumnezeu.
Ceea ce ne preocupa mai mult este modul in care Duhul Sfant a
actionat asupra mintilor lor. Credem ca intelegerea acestor complicate
procese ne-ar putea ajuta sa ne lasam noi insine schimbati tot
mai mult, prin puterea Dumnezeului nostru. Dar despre asta vom
cerceta mai mult saptamana viitoare. Credem ca este important
acest subiect.
Pentru ca – nu-i asa? – nu poti ramane acelasi dupa
Invierea Domnului nostru…
Iulian Porumb
|
| 
| 
|