Izbavirea de vrasmasi (II), Iulian Porumb
Nu este niciodata de mirare ca Dumnezeu sa te ia
prin surprindere. Chiar daca ii slujesti in toata curatia, chiar
daca te straduiesti ca toate lucrurile sa fie facute cu seriozitate,
se poate intampla sa fii prins nepregatit. Si lucrurile sa para
a scapa de sub control... Asa a patit Zaharia, preotul. Cel care
a fost tatal lui Ioan Botezatorul. Desi era in varsta si ai fi
putut crede ca a invatat "destule" despre Dumnezeu,
desi avea experienta in slujire si stia cum actioneaza Dumnezeu,
desi cunostea Scripturile si isi insusise ceea ce el putea pricepe
din ele, Zaharia a trebuit sa invete lectii noi - la batranete.
Se poate spune ca Dumnezeu nu l-a prea crutat. Pentru ca - nu-i
asa? - de la cine a primit mult se va cere mult (Luca 12:48).
Si, asa cum se intampla de multe ori, preotul a
trebuit sa plateasca un pret pentru nevegherea lui. O fi simplu
sa stai noua luni fara sa poti articula nici un sunet? Dar daca
slujba ta depinde in mod exclusiv de limbajul articulat? Adica
sa trebuiasca sa predici, sa conferentiezi si asa mai departe…
Si chiar daca nu esti pus in situatia de a depinde de vorbire
in mod exclusiv, in cadrul slujbei tale. Ati observat cat de excesiv
de mult tindem a fi dependenti de cuvinte in toate relatiile cotidiene?
Tindem a ne justifica tot timpul, tindem a ne indreptati, tinem
neaparat sa explicam toate motivatiile noastre - chiar atunci
cand nu suntem intrebati.
Oricum, pentru Zaharia au trecut cele noua luni. Se nascuse deja
pruncul, vecinii si familia intreaga erau adunati la sarbatoare
si trebuia sa se dea un nume noului-nascut.
Tuturor li se parea foarte normal ca bebelusul
sa poarte numele tatalui sau - Zaharia. Insa Elisabeta, mama bebelusului,
i-a surprins pe toti declarand ca pruncul trebuia sa se numeasca
Ioan. Cei ce ascultau aceasta pretentie au gasit-o complet deplasata.
Ei i-au zis: "Nimeni din rubedeniile tale nu poarta numele
acesta" (Luca 1:61). Si s-au adresat, in mod firesc, tatalui
pentru rezolvarea "diferendului". Venise vremea ca Zaharia
sa demonstreze ca si-a insusit lectia ingerului... Se vede treaba
ca acele noua luni de tacere impusa ii folosisera. El a cerut
o tablita - mijlocul obisnuit de exprimare in scris pe vremea
aceea - si a scris cu mana lui: "Numele lui este Ioan".
Toti cei ce-l observau au ramas uimiti si s-au minunat. Dar nu
vazusera, inca, nimic. In secunda urmatoare batranul preot si-a
recapatat graiul, a incepu sa vorbeasca si sa-L binecuvanteze
pe Dumnezeu. Urmatoarele minute au fost si mai interesante pentru
auditoriul proaspatului tatic. Acesta nu a mai gasit de cuviinta
sa piarda timpul, ci a inceput sa rosteasca prima lui predica
- dupa noua luni.
V-ar interesa sa ascultati o predica la pregatirea
careia s-a lucrat vreo noua luni? Daca da, ii gasiti transcrierea
in Evanghelia dupa Luca, capitolul intai - versetele 67-79. Aceasta
alocutiune merita citita de mai multe ori, pentru ca inglobeaza
cateva afirmatii absolut uluitoare.... In primul rand, Zaharia
afirma ca nasterea micutului Ioan constituie o prima etapa a implinirii
riguroase a unui plan extrem de bine pus la punct. El este doar
ante-mergatorul Aceluia care constituie un corn de mantuire pentru
poporul Israel. In al doilea rand, preotul declara ca poporul
intreg se apropia rapid de momentul in care se va implini Legamantul
pe care Dumnezeu l-a facut cu Avraam - parintele iudeilor. Apoi
ne este detaliata esenta acestui legamant. Dupa ce poporul va
fi fost izbavit din mana vrasmasului lui, va primi permisiunea
sa slujeasca fara teama lui Dumnezeu. Exista un test pentru slujirea
care are aprobarea lui Dumnezeu. Numai un singur fel de apropiere
de El este acceptat - trairea in sfintenie si neprihanire.
Intreg planul lui Dumnezeu pentru oameni a vizat
- inca de la inceput - libertatea de inchinare, de comuniune dintre
Creator si faptura creata de El. Este randul nostru sa cadem putin
pe ganduri. Sa ne testam propria relatie cu Dumnezeu. Daca suntem
caracterizati de sfintenie si neprihanire, inseamna ca relatia
este normala. Daca nu este asa, este cazul sa ne alarmam. Poate
ca nu am fost izbaviti, inca, de toti vrasmasii nostri. Poate
ca viata noastra spirituala mai este inca "parazitata"
de unele lucruri care nu plac lui Dumnezeu. Staruinta in manie,
lipsa de dragoste, lacomia - si lista ar putea continua...
Va lasam sa meditati si sa va raspundeti singuri
la intrebarea: Am fost izbaviti de toti vrasmasii nostri?
Iulian Porumb
|
| 
| 
|