Lacrimile Madridului, Iulian Porumb
Inca o data monstruosul spectru al terorii si-a
scos capul pentru a ne ingrozi. Nu exista crestin din Romania,
Europa sau din lumea larga care sa nu fie socat si cercetat pana
la lacrimi de groaznicele evenimente petrecute in capitala Spaniei
– Madrid. Asa cum stiti deja, ieri – 11 martie 2004
– un miselesc atac terorist a insangerat capitala spaniola.
La 8.30 (ora Romaniei) bubuitul a treisprezece bombe a provocat
panica si spaima la periferia madrilena. Au fost vizate patru
trenuri din trei gari diferite. Se pare ca sapte dintre dispozitivele
mortii au fost declansate in gara centrala a Madridului –
Atocha. La ora atacului, vagoanele erau pline de muncitori navetisti,
de liceeni si de studenti.
Datele preliminare ale anchetei vorbesc despre posibilitatea
ca unele bombe sa fi fost amplasate pe calea ferata, in timp ce
altele erau ascunse de-a dreptul in vagoanele intesate de oameni.
Un post de radio madrilen avansa ipoteza ca s-au folosit 200 de
kilograme de dinamita. Supravietuitorii relateaza adevarate imagini
de cosmar de la fata locului. Spatii imense acoperite de resturi
umane, sange si fiare contorsionate. In panica generala supravietuitorii
si cei care au avut sansa de a fi doar usor raniti alergau –
incercand sa-si salveze vietile. Se relateaza ca in vacarmul general
puteau fi auzite telefoanele mobile ale celor decedati, sunand
in gol fara ca nimeni sa poata raspunde...
Bilanturile oficiale care au fost deja furnizate de autoritatile
spaniole indica un numar de 198 de morti si peste 1400 de raniti
– dintre care mai mult de 65 fiind romani. Infioratoarele
relatari se completeaza cu cifra (provizorie, din pacate) de 7
morti de cetatenie romana. Spania si, alaturi de ea, Europa intreaga
sunt sub soc. La ora la care scriu o imensa multime – de
peste 500.000 de oameni – demonstreaza purtand lumanari pe
strazile Madridului. Nepasatori de ploaia care cade neincetat,
netinind cont de frig si de intunericul care s-a lasat, sutele
de mii de oameni din Madrid (la care se adauga multi altii in
celelalte orase spaniole) s-au strans pentru a fi “una”
in fata uluitoarei invazii a raului. Civilizatia vest-europeana
a primit una dintre cele mai puternice zguduituri, de la incheierea
celui de-al doilea razboi mondial incoace.
Intrebarea care imi vine in minte prima data este: Cum ar trebui
sa ne raportam noi – crestinii “practicanti” –
la acest eveniment? Ce atitudine ar trebui sa luam inaintea Dumnezeului
nostru? Unde era El, in momentul exploziei? – se intreaba
probabil apropiatii victimelor, ranitii si toti cei ce au avut
vreo legatura cu groaznicele intamplari. Ca intotdeauna, Biblia
ofera mangaiere si lumina. In cartea Faptelor Apostolilor, Sfantul
Apostol Petru vorbeste multimii de oameni adunate la Ierusalim
cu prilejul Cincizecimii. Tocmai se coborase Duhul Sfant si multimea
de oameni privea cu uimire nestiind ce sa creada despre faptul
ca Dumnezeu alesese un grup relativ mic de oameni – este
vorba despre apostolii si ucenicii Domnului – pentru a se
lipi de ei si a-i face poporul Sau.
Intre ei se gaseau multi straini, dar si multi locuitori ai Ierusalimului
care fusesera nu cu multa vreme in urma printre cei care strigasera
catre Pilat – fara mila – “Rastigneste-L!”.
Petru le explica acestora, fara menajamente – ca ei sunt
cei responsabili de rastignirea lui Hristos, de abominabila crima
petrecuta la Golgota. Partea minunata, arata Petru, este ca –
desi inaltat in cea mai inalta pozitie din Univers si proslavit
– Domnul Isus a ales sa trimita peste ei un foc, dar nu unul
care sa-i nimiceasca – ci Insusi Duhul Sau Sfant, care vrea
sa mantuiasca pe oricine se intoarce la Dumnezeu. Pentru cei care
se intrebau atunci de ce nu ii pedepseste Dumnezeu pe loc pentru
rautatea lor, ca si pentru cei care se intreaba astazi cum intelege
Isus Hristos sa se raporteze la problema raului din omenire, Petru
precizeaza – interpretand, sub calauzirea Duhului Sfant,
Psalmul 110 – ca nu a fost niciodata in planul global al
lui Dumnezeu intentia ca Hristosul cel glorificat sa inceapa imediat
sa pedepseasca raul din omenire. Dimpotriva, Dumnezeu I-a zis
Fiului Sau: “Sezi la dreapta Mea, pana ce voi pune pe vrasmasii
Tai sub picioarele Tale” (Psalm 110:1).
Asa se explica faptul ca Dumnezeu nu se napusteste ca un jandarm
infuriat sa pedepseasca fiecare manifestare a raului de pe planeta
noastra. Aparenta Sa “neimplicare” se datoreaza rabdarii
si dragostei pline de har cu care El priveste omenirea. Nu a sosit
inca vremea reglarii conturilor. Nu este inca ceasul judecarii
celor rai. Dar clipa asta se apropie alergand, cu fiecare zi care
trece. Chiar daca nu intelegem totdeauna uimitoarea si variata
Sa intelepciune, suntem chemati – acum mai mult ca oricand
– sa ne incredem in Dumnezeu. Cei mai multi dintre noi nu
putem face mare lucru pentru a-i ajuta pe cei afectati de grozaviile
din 11 martie. Dar putem sa ne rugam pentru ei. Putem sa plangem
impreuna cu ei si sa suspinam asteptand ca Domnul sa aiba mila
de ei si sa-i binecuvanteze.
Domnul sa stearga lacrimile Madridului si sa-l mangaie in nenorocirea
lui!
Iulian Porumb
|
| 
| 
|