Luptand impotriva lui Dumnezeu, Iulian
Porumb
"Tu esti prea drept, Doamne, ca sa ma
cert cu Tine; vreau totusi
sa Te intreb asupra oranduirilor Tale" (Ieremia 12:1 )
Uneori suntem luati prin surprindere
de imprejurarile prin care ne trece Dumnezeu. Parca ni se iau
fraiele din mana, parca suntem impiedicati in a ne vedea implinite
asteptarile si dorintele. Se intampla cateodata lucruri pe care
nu doar ca nu le-am fi asteptat sau dorit, ci nici macar nu reusim
sa le acceptam. Cat despre a le intelege...Suntem prin definitie
fapturi create dupa Chipul si asemanarea unei Persoane ganditoare.
Aceasta este o insusire speciala care ne diferentiaza de toate
creaturile de pe Pamant. Este marea noastra binecuvantare, darul
facut noua de Cel ce ne-a creat. In mod ciudat insa, tocmai capacitatea
noastra de a
intelege este cea care ne da de furca. Asta pentru ca nu reusim
sa ne impacam deloc cu ceea ce nu reusim sa pricepem. O situatie
neplacuta pe care o poti explica, mai treaca-mearga... Dar ce
te faci cand primesti durere in loc de mangaiere, necaz in loc
de izbavire si probleme atunci cand asteptai tihna?
De-a lungul istoriei oamenii nu au contenit sa se certe cu Creatorul
lor. Asta li s-a intamplat deopotriva oamenilor neevlaviosi ca
si celor care aveau o relatie cu Dumnezeu. Daca in cazul razvratitilor
declarati nesupunerea si impotrivirea nu au darul de a ne mira
prea tare, altfel stau lucrurile atunci cand ne referim la oamenii
cunoscatori de Dumnezeu. Amintiti-va de Iacov, "descurcaretul"
care - dupa ce facuse o juruinta de a-i sluji lui Iehova - se
vede multi ani mai tarziu pus in situatia de a lupta cu Dumnezeu,
la raul Iaboc.
Ganditi-va la preotii, carturarii, saducheii si fariseii care
n-au obosit niciodata in eforturile lor de a se impotrivi Domnului
Isus Hristos.
Si ce spuneti despre membrii Soborului (sau Sinedriului) evreiesc
care au mers atat de departe in mania lor impotriva ucenicilor
incat erau cat pe ce sa determine masacrarea intregului grup apostolic
( Fapte 5:33)? Nu am amintit intamplator despre incidentul relatat
in cartea Faptelor Apostolilor, capitolul al cincilea. Ni se pare
foarte semnificativa asezarea acestei relatari in complexa structura
a cartii mai sus amintite. In fata intentiilor exprimate foarte
clar spre uciderea apostolilor, Gamaliel- un reputat profesor
al vremii respective- i-a sfatuit pe membrii Sinedriului sa nu-si
pateze mainile cu sangele celor doisprezece apostoli. Argumentul
invocat de el evea de-a face cu un rationament oarecum politic.
Daca lucrarea pe care o propovaduiau crestinii este din aceiasi
categorie cu multele framantari revolutionare manifestate de-a
lungul timpului - explica Gamaliel - atunci ea va disparea, mai
devreme sau mai tarziu. Dar daca in spatele tuturor ingrijoratoarelor
(pentru membrii Sinedriului) actiuni apostolice sta insasi vointa
lui Dumnezeu? Cu siguranta - concluziona stralucitul profesor
- nu poti si nu are rost sa lupti impotriva Creatorului Universului.
Inteleapta constatare! Aminteam mai la inceputul acestui material
despre patriarhul Iacov. Un personaj foarte pitoresc.
Isi determina fratele geaman
sa-i vanda dreptul de intai-nascut pe un blid de linte si se aliaza
cu mama lui in complotul de a-si insela tatal- cel batran, bolnav
si orb- cu scopul de a primi o binecuvantare care n-ar fi trebuit
sa-i apartina. Il vedem mai apoi nevoit sa fuga, inspaimantat
la culme de amenintarile cu moartea ce veneau din partea fratelui
sau Esau. Desi face un legamant cu Dumnezeul care i se aratase
in vis la Betel, Iacov isi continua drumul spre unchiul sau Laban
si spre propasirea pe care o dorea atat de mult - lasand sa treaca
vreo 20 de ani inainte de a face cea mai slaba incercare de a
lucra ceva si pentru Dumnezeu. Si cand decide sa scape de lungul
sir al nedreptatilor si paroblemelor cauzate de slujba pe care
o facea pentru Laban, Iacov actioneaza in stilu-i binecunoscut
si fuge ca un hot - neuitand sa-si ia cu sine nevestele si numeroasele
turme... Se impune, probabil, o intrebare. Unde este Dumnezeul
caruia ne impotrivim de atatea ori, neascultandu-L? In ce mod
se raporteaza El la micile sau marile noastre razvratiri? Actioneaza
Acesta in vreun mod, incercand sa ne previna si sa preintampine
erorile noastre, sau sta impasibil dupa colt asteptand sa-i cadem
in colimator?
Biblia ne da raspunsul. Ca
exemplu, in situatia Sinedriului- care voia sa-i osandeasca pe
apostoli- ni se relateaza ca un inger al lui Dumnezeu ii eliberase
pe acestia in mod miraculos din temnita, cu o noapte inainte de
judecarea lor. Semn foarte puternic din partea lui Dumnezeu. Ca
si cand Creatorul ar fi vrut sa
spuna: " Nu va atingeti de unsii Mei, si nu faceti nici un
rau proorocilor mei!" (1 Cronici 16:22).
Un alt semn foarte important pentru membrii Sinedriului era insusi
celebrul discurs al lui Gamaliel. Dumnezeu il pune pe cel reprezentativ
dintre ei sa le prezinte in mod cat se poate de convingator pericolul
la care se expuneau luptand cu Dumnezeu. Si daca doriti sa ne
continuam argumentarea intorcandu-ne si la Iacov, ar trebui sa
cautam raspunsul la intrebarea: fusese si el prevenit asupra drumului
gresit pe care se angajase?
Raspunsul este un "Da"
categoric. Cartea Genezei, in capitolul 31, ne arata ca insusi
vicleanul Laban
marturiseste inaintea lui Iacov cum a fost oprit de Dumnezeu sa-i
faca rau; asta desi ginerele sau plecase pe furis si se aratase
vrednic de pedeapsa. Iar putin mai departe putem citi despre un
alt semn minunat facut pentru Iacov: "Iacov si-a vazut de
drum; si l-au intalnit ingerii lui Dumnezeu. Cand i-a vazut, Iacov
a zis:
"Aceasta este tabara lui Dumnezeu!" De aceea a pus locului
aceluia numele Mahanaim [Tabara indoita]"( Geneza 32:1).
Avertizarile care-i erau adresate
au continuat pentru Iacov, culminand cu straniul episod de pe
malul raului Iaboc - acolo unde Iacov a fost obligat sa lupte
cu Dumnezeu fata in fata. Se implica Dumnezeu in toate razvratirile
noastre? Ii pasa oare de noi in momentele in care suntem mai putin
dispusi sa avem rabdare in mijlocul incercarilor noastre? Am incercat
sa aratam pana aici ca raspunsul este "Da". Nu am vrut
sa va convingem si nu incercam sa argumentam mai mult. Ceea ce
dorim a face, in incheiere, este sa va uram succes in toate eforturile
de a intelege voia lui Dumnezeu cu privire la vietile dumneavoastra.
Iar daca uneori simtiti ca veti ceda chiar in mijlocul bataliei,
nu disperati! Veti intelege, mai devreme sau mai tarziu, rostul
tuturor incercarilor prin care treceti. Cand Iacov a trecut dimineata
vadul Iabocului, a numit locul acela "Peniel" (Fata
lui Dumnezeu) caci- spunea el- "am vazut pe Dumnezeu fata
in fata si totusi am scapat cu viata" (Geneza 32:30).
Astazi putem ruga pe Domnul
sa faca din orice loc al framantarilor noastre un Peniel, un loc
in care sa putem sta fata in fata cu Rascumparatorul nostru.
Iulian Porumb
|
| 
| 
|