Ogorul lui Iuda, Iulian Porumb
Atunci
cand citesti in Scriptura operele scrise de distinsul evanghelist
Luca, "doctorul prea iubit" (Coloseni 4:14), iti dai
seama ca - dincolo de medicina pe care o profesa- acesta dispunea
de un fin simt al detaliului , dublat de o evidenta pasiune pentru
istorie. In cele doua opere pe care ni le-a lasat - de fapt, o
singura lucrare in doua volume: Evanghelia dupa Luca si Faptele
Apostolilor - vadim foarte multe detalii referitoare la imparatii
sau dregatorii care domneau in anumite momente ale relatarilor
sale precum si o seama de descrieri si trimiteri geografice foarte
exacte.
Avand
in vedere faptul ca nici unul dintre evanghelisti nu si-a putut
propune sa reflecte intrega viata si activitate a Mantuitorului,
pentru ca- nu-i asa?- "mai sunt multe alte lucruri pe care
le-a facut Isus, cari, daca s-ar fi scris cu deamaruntul, cred
ca nici chiar in lumea aceasta n-ar fi putut incapea cartile care
s-ar fi scris" (Ioan 21:25); si neuitand nici o clipa ca
toti evanghelistii au scris sub inspiratia Duhului Sfant, ne este
cu siguranta de folos sa privim la felul in care Evanghelistul
Luca si-a asezat materialul care alcatuieste relatarile sale.
In
Faptele Apostolilor, inca din primul capitol - inainte de a relata
episodul despre coborarea Duhului Sfant si formarea Bisericii
- Luca alege sa prezinte felul in care au inteles apostolii sa
rezolve rusinoasa pata lasata de tradarea lui Iuda. Asa cum stim,
inainte de Inaltarea Sa la cer, Domnul Isus a dat apostolilor
doua porunci extrem de precise: prima se referea la ramanerea
in cetate pana la implinirea fagaduintei Tatalui- referitoare
la primirea botezului cu Duhul Sfant; a doua porunca se referea
la responsabilitatea ucenicilor de a duce Evanghelia pana la marginile
("marginea", in originalul grecesc) pamantului. Materialul
cuprins intre versetele 1 si 11 este fascinant pentru bogatia
ideatica si incarcatura profetica. Sarim cu regret peste el, deoarece
nu face obiectul randurilor acestea. Versetele de la 12 la 14
prezinta asteptarea grupului apostolic, asteptare dublata de rugaciune.
Al
cincisprezecelea verset al cartii Faptele Apostolilor introduce
o discutie cat se poate de interesanta. Apostolul Petru, luandu-si
in serios menirea de lider al grupului de ucenici, tine sa discute
despre umplerea golului creat intre cei doisprezece apostoli prin
tradarea apostolului Iuda Iscarioteanul.
Cuvantarea lui Petru merita din start tot interesul posibil din
partea noastra, deoarece reprezinta un excelent exemplu si model
de rezolvare a unei probleme serioase aparute in mijlocul credinciosilor
lui Dumnezeu:
"Fratilor, trebuia sa se implineasca Scriptura spusa de Duhul
Sfant mai inainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost
calauza celor ce au prins pe Isus. El era din numarul nostru,
si era partas al aceleiasi slujbe. Omul acesta a dobindit un ogor
cu plata nelegiuirii lui, a cazut cu capul in jos, a plesnit in
doua prin mijloc, si i s-au varsat toate maruntaiele. Lucrul acesta
a ajuns asa de cunoscut de toti locuitorii din Ierusalim, incit
ogorul acela a fost numit in limba lor: "Acheldama"
adica: "Ogorul sangelui." -In adevar, in cartea Psalmilor
este scris: "Locuinta lui sa ramana pustie, si nimeni sa
nu locuiasca in ea!" Si: "Slujba lui s-o ia altul!"
Trebuie, deci, ca, dintre cei ce ne-au insotit in toata vremea
in care a trait Domnul Isus intre noi, cu incepere de la botezul
lui Ioan pana in ziua cand S-a inaltat El de la noi, sa fie randuit,
unul care sa ne insoteasca drept martor al invierii Lui. (Fapte
1:16-22).
Ne apropiem cu pasi
repezi de marea sarbatoare a Invierii Domnului Isus Hristos. In
zilele acelea, probabil, multi dintre noi se vor gandi la Iuda.
Vom predica despre el, il vom prezenta in adevarata lui infatisare-
odioasa si sumbra. Totusi, nu cred ca-si va propune cineva sa
insiste asupra tragediei sale. Cumplitele suferinte ale Celui
tradat umbresc in mod categoric drama tradatorului. Nu pot fi
puse alaturi cele doua. Iuda, cel iubitor de arginti, ramane insa
pe paginile Scripturilor. A fost, fara indoiala un ucenic. A avut
extraordinara chemare de a fi unul dintre cei doisprezece alesi
ai lui Hristos. I s-a incredintat o responsabilitate importanta
- aceea de a fi "casierul" grupului apostolic. A putut
sorbi de aproape toate cuvintele Invatatorului. A fost unul pe
care Domnul il numea "prietene" (Matei 26:50). Si totusi…
Caderea lui Iuda reprezinta o lectie insemnata pentru toti crestinii.
Si noua ni se face, astazi, onoarea de a fi alesii lui Isus. Cand
privesti Scriptura si intelegi semnificatia a ceea ce Domnul promite
urmasilor Sai, ramai uimit: "Celui ce va birui, ii voi da
sa sada cu Mine pe scaunul Meu de domnie, dupa cum si Eu am biruit
si am sezut cu Tatal Meu pe scaunul Lui de domnie" (Apocalipsa
3:21). Si noi suntem chemati sa-L reprezentam pe El, asa cum apostolii
din vechime trebuiau sa faca. Avem si noi datoria sa mergem pana
la "marginile pamantului" (Fapte 13:47).
Si trebuie sa luptam
si noi cu ispita "ogorului lui Iuda". Intorcandu-ne
putin la nefericitul acela, haideti sa ne punem intrebarea: Ce
anume intelesese el din tot ceea ce traise langa Domnul? Evanghelistul
Ioan il numeste "hot", deoarece fura din banii care
ii erau incredintati (Ioan 12:6). Tot Ioan ne povesteste despre
critica adusa de Iuda minunatului gest facut de Maria, care unsese
picioarele Domnului cu mirul acela scump. In contextul acela,
ni se explica foarte clar faptul ca nu saracii erau preocuparea
Iudei, ci propriul lui buzunar… (Ioan 12:1-6) Iar Petru spune,
in textul din Fapte, ca inima tradatorului visa la un ogor.
Ascultati-l: "Omul acesta a dobindit un ogor cu plata nelegiuirii
lui, a cazut cu capul in jos, a plesnit in doua prin mijloc, si
i s-au varsat toate maruntaiele (Fapte 1:18).
Cum s-ar spune: ogor
a vrut, de ogor a avut parte. I-a fost mai drag pamantul decat
slava lui Dumnezeu. Numai ca, vedem bine, ogorul cel dobandit
nu i-a adus deloc implinirea pe care o cauta. Nici vorba de fericire.
Ogorul dobandit ca pret al tradarii i-a devenit, de fapt, mormant…
Vorbeam la inceput despre acuratetea cu care Luca alege detaliile
si tablourile relatarii sale. Capitolul urmator, al doilea al
Faptelor Apostolilor, povesteste despre coborarea Sfantului Duh.
Ne asteptam, in mod natural, ca in pasajul respectiv- precum si
in curgerea mai inainte a textului, sa se vorbeasca mult despre
persoana si autoritatea Duhului lui Dumnezeu si despre bucuria
si entuziasmul initial al celor 120 de ucenici care au avut harul
de a fi primii oameni botezati cu Duhul Sfant.
Par ca venite de la
sine relatarile despre primele predici ale Apostolului Petru,
cu toate coplesitoarele implicatii referitoare la numarul foarte
mare al oamenilor convertiti la ascultarea lor. Ceea ce nu ne
asteptam se refera la accentul foarte mare pe care relatarea inspirata
il pune pe lucrurile materiale: ogoare, case, bani si terenuri,
vanzare si cumparare. In capitolul al doilea, Luca alege sa ne
prezinte unele rezultate ale convertirilor care au urmat primei
predici a lui Petru.
Versetele 43-45 ne
vorbesc despre faptul ca toti ce credeau au inteles sa manifeste
apropierea unii de altii si in domeniul material. In capitolul
al patrulea, versetele 32-37 ne vorbesc despre un levit cipriot
pe nume Iosif care "a vandut un ogor, pe care-l avea, a adus
banii, si i-a pus la picioarele apostolilor" (Fapte 4:37).
Unii au vorbit despre un fel de "comunism" practicat
initial de primii crestini, pe cand altii s-au grabit sa ne asigure
ca fenomenul nu este important, din moment ce descrierea lui nu
mai apare si mai departe, pana la sfarsitul cartii Faptele Apostolilor.
Efect secundar, spun ei, provocat de entuziasmul initial. Trecand
entuziasmul, a trecut si respectiva practica - ni se spune.
Asa sa fie? Evanghelistul
Luca, prin felul in care si-a asezat materialul in cartea sa,
ne spune ca nu este chiar asa. In primele sase capitole ale cartii
sale, el descrie trei mari incorectitudini facute intre membrii
crestini ai primei Biserici apostolice. Toate se refera la aspectele
materiale ale vietii.
Prima mare problema a fost dezbatuta deja. Ea se gaseste in pasajul
de la 1:18-19 si vorbeste despre tradarea lui Iuda. Stiu ca unii
vor obiecta ca este impropriu sa vorbim despre Iuda ca despre
un crestin. E drept ca inainte de Antiohia ucenicii nu purtau
acest nume. Dar noi il vom folosi in continuare, deoarece nu produce
nici un fel de confuzie.
A doua urata incorectitudine
se gaseste descrisa in capitolul 5:1-11. Este vorba despre minciuna
cuplului Anania si Safira. Cunoasteti cu totii istoria. A treia
mare problema care are legatura cu lucrurile materiale se gaseste
in capitolul 6:1. Ea se refera la plangerea evreilor din diaspora
in legatura cu discriminarea la care erau supuse vaduvele lor
atunci cand se imparteau ajutoare. De ce a ales Duhul Sfant sa
inspire in acest mod scrierea cartii Faptele Apostolilor? Cumva
pentru ca, in ochii lui Dumnezeu, atitudinea noastra fata de lucrurile
materiale este extrem de importanta? Crede Dumnezeu ca, odata
cu convertirea, ar trebui sa apara si o schimbare radicala a felului
in care ne raportam la lucrurile materiale? Doreste El ca in marturisirea
si practica noastra sa fim deschisi si sinceri la tot ceea ce
inseamna echilibrul intre aspectul material al existentei si dimensiunea
ei spirituala? Altfel spus, ca n-ar fi normal nici sa ne prefacem
total dezinteresati de aspectele materiale, dar nici sa traim
viata de credinta visand permanent la ogoare, bani, case si altele
de felul acesta? Dumneavoastra ce spuneti?
Iulian Porumb
|
| 
| 
|