Sinearul nostru cel de toate zilele, Iulian
Porumb
Nu ma cunoasteti, asa cum nu va cunosc nici eu.
Semanam foarte tare, desi nu avem tare multe in comun, probabil.
Am capatat cu totii statutul de "straini si calatori"
(1 Petru 2:11), prin simplul fapt ca am fost ziditi de acelasi
Creator. Locuiesc in tara Sinear, ca si dumneavoastra- de altfel.
Avem stramosi comuni. Bunii si stra-strabunii nostri sunt cei
care au incercat sa construiasca, aici in Sinear, turnul care
avea sa se numeasca mai tarziu Babel. Dumnezeu ne oferise sansa
nespus de mare de a stapani peste intreaga creatie, de a ne inmulti
si de a ne extinde granitele pana la marginile pamantului. Raspandirea
noastra ar fi fost sprijinita de marea autoritate a Celui care
a zidit toate lucrurile, in cer si pe pamant.
Dar, asa cum bine ne amintim, noi am ales cu totul
si cu totul altceva… Am dorit sa ramanem uniti, cu orice pret,
in forta idealurilor noastre. Sa nu ascultam, sa nu ne supunem.
Sa ne luam in maini ceea ce noi numeam, inca de la inceput, "propriile
noastre destine". Si sa nu lasam pe nimeni sa stapaneasca
asupra noastra. Nici macar pe El… Pentru unii dintre dumneavostra
poate parea inutila rememorarea tristelor imprejurari legate de
Sinear si de Babel. Ca incercarea nu ne-a reusit este prea bine
cunoscut. Ca ne-au fost incurcate limbile ne amintim in fiecare
zi. Ne-am obisnuit chiar si cu faptul ca am fost imprastiati "pe
toata fata pamantului" (Geneza 11:9). Este adevarat ca raspandirea
nu este totuna cu imprastierea, dar treaca-mearga - am zis noi.
Lucrurile ar fi putut merge destul de bine, oricum.
Oricat de tare am incerca sa ne trambitam optimismul
un gand ne face, totusi, sa ne simtim inimile stranse parca de
un cleste. Este vorba de faptul ca am ramas blocati aici, in tara
Sinear. Suntem captivii ei, desi nu ne-a pus lanturi la maini
sau la picioare. Ne simtim tolerati in ea, sau mai degraba rezidenti.
Nu ne ofera toate lucrurile dupa care am fi ratacit asa de mult,
candva. Ne intinde putin cate putin din cele pe care ni le dorim,
dar pare a ne cere mult mai mult in schimb. Campia Sinearului
ne vrea cu totul pentru sine. Desi pare evident pentru toata lumea
ca nu suntem decat straini aici, grea este incercarea de a ne
desprinde talpile din solul ei cel nisipos, care asa de des se
face noroi sub pasii nostri. Este greu sa te pastrezi neintinat
aici, in tara asta ciudata. Este greu sa sa ridici maini curate
spre cer (1 Timotei 2:8), daca locuiesti aici.
Poate ar fi fost mai bine sa nu fi ajuns aici. Poate era bine
sa ramanem o rasa de fii ai luminii. Poate ca era mai bine sa
ne fi pastrat statutul de stapanitori asupra pamantului, asa cum
ni se oferise la inceput…
Dar ce mai putem schimba acum? Nu stiu la ce anume va ganditi
acum, dar mie imi zboara gandul la inteleptul profet Daniel, din
Biblie. Ce legatura are el cu Sinearul? Pai, va amintesc ca aici
s-a construit la un moment dat cetatea Babilonului. Daniel a locuit
multa vreme in Babilon. La inceput a avut si el simplul statut
al unui captiv. Nu dorise el sa se mute acolo, fusese dus cu forta.
Nu avea prea multe de ales, pentru ca pe sclavi nu-i intreaba
nimeni niciodata ce-si doresc. Putea sa faca un singur lucru.
Sa nu se dezlipeasca nicidecum de ascultarea de Dumnezeul lui.
Asta nu i-o putea lua nimeni. Va mai amintiti continuarea istoriei
lui? Dumnezeu a binevoit sa onoreze ascultarea si credinta profetului.
Si a facut asta asa cum face El de obicei, adica din plin…
Cineva remarca - foarte potrivit - ca, in timp
ce Daniel traia in Babilon, Babilonul nu traia in Daniel. Cand
mi-am amintit afirmatia asta, mi-a venit pe buze o intrebare:
traiesc eu in Sinear sau el traieste in mine? Dumneavoastra cum
ati raspunde?
Iulian Porumb
|
| 
| 
|