Vietuind in lumina clara a Inaltarii,
Iulian Porumb
De-a lungul a patruzeci de zile, dupa Invierea
Sa, Isus Hristos S-a tot aratat ucenicilor Sai pentru a le confirma
prin dovezi si lamuriri extrem de clare tot ce era scris in Scripturi
cu privire la Sine si la Imparatia Sa. Biblia ne consemneaza o
serie de asemenea aratari, fara sa dea nicaieri de inteles ca
numarul lor s-ar fi limitat doar la cele consemnate. Doctorul
Luca se multumeste sa precizeze ca ele au avut loc "deseori",
dar nu uita sa accentueze ca - indiferent de numarul lor - toate
aceste intalniri dintre Mantuitor si ucenici aveau ca scop discutarea
si clarificarea extrem de precisa a lucrurilor referitoare la
Imparatia lui Dumnezeu.
Ce discutii interesante aveau loc, probabil,
in aceste ocazii... Dar, oricat de minunate si utile ar fi putut
fi ele, cronicarul inspirat alege sa ne vorbeasca - in cartea
Faptelor Apostolilor - numai despre una singura. Este vorba despre
cea in care apostolii au intrebat, in pasajul din Fapte 1:6: "Doamne,
in vremea aceasta ai de gand sa asezi din nou Imparatia lui Israel?".
Indiferent cat de multe s-ar putea spune despre intrebare, despre
oportunitatea ei si despre felul in care ea dezvaluia anumite
preocupari ce framantau inimile ucenicilor, mie tot mai important
mi se pare felul in care Domnul alege sa raspunda. El ne spune
ca vremile si soroacele nu sunt la dispozitia noastra. Si treaba
crestinilor nu a fost, nu este si nici n-ar trebui sa fie nicicand
calcularea lor. Tot ceea ce tine in mod exact de timpul celei
de-a doua veniri a lui Hristos, tot ceea ce tine de momentul restaurarii
finale si definitive a intregului Univers a fost pastrat sub autoritatea
lui Dumnezeu Tatal.
La prima vedere, raspunsul poate parea frustrant.
Nu este treaba noastra, Doamne?- ar fi putut spune ucenicii. Iarta-ne,
dar care este aceasta treaba - atunci?
In mod magistral, Isus intuieste o astfel de intrebare si raspunde
peste poate de lamuritor. Parafrazand, raspunsul Domnului ar putea
fi sintetizat astfel: "Treaba voastra, rostul vostru, insusi
sensul unic si profund al existentei voastre pamantene este sa
Ma traiti pe Mine. Sa Ma cunoasteti tot mai mult si sa va lasati
imbracati cu puterea Duhului Meu Sfant. Sa experimentati din zi
in zi profunzimea relatiei cu Dumnezeu, gustand tot mai mult Cuvintele
mele. Sa va gasiti placerea doar in Mine, gustandu-Ma pentru ca
- nu-i asa?- "bun este Domnul" (1 Petru 2:3).
Si, nu in ultimul rand, sa spuneti despre
Mine tuturor celor care nu Ma cunosc, de-ar fi sa mergeti pentru
asta chiar pana la marginile pamantului". Cerandu-va iertare
pentru indrazneala de a reformula cuvinte ce n-au avut nicicand
nevoie de asta, as pune capac indraznelilor mele de astazi punandu-va
si o alta intrebare: Ce este, de fapt, Crestinismul? Ciorovaieli
nesfarsite despre vremuri si soroace, despre locuri sfinte si
texte de rugaciuni, despre modalitati extrem de diferite de a
interpreta una si aceeasi Evanghelie Sfanta a Domnului si Mantuitorului
Isus Hristos? Sau altceva? Chiar in timp ce Domnul rostea cuvintele
care confirmau coborarea Duhului Sfant pentru a da sens si legitimitate
tuturor eforturilor celor care vor sa aiba o relatie cu Dumnezeu,
pe cand ochii tuturor Il urmareau ca pentru a-i sorbi minunatele
Cuvinte, "El S-a inaltat la cer, si un nor L-a ascuns din
ochii lor" (Fapte 1:9).
Intelegeti ce se intamplase? Chiar in timp
ce rostea cea mai importanta dintre lectiile de dupa Invierea
Sa, Domnul a ales sa se desparta de ucenicii Sai inaltandu-se
din mijlocul lor. Tocmai cand trasase cu minunata maestrie si
excelenta claritate sensul conditiei crestine pe pamant, Isus
se indreapta spre cer - spre locul spre care trebuie sa tinda
umblarea oricarui urmas al Sau, din orice moment al istoriei.
Pana atunci, unele dintre aratarile Sale se desfasurasera in mod
deosebit, spectaculos chiar. Putea aparea pe negandite si, dupa
buna Sa dorinta, putea disparea in mod la fel de neasteptat. Trupul
cel inviat nu se mai supunea limitarilor materiale, nu mai tinea
cont de legile mecanicii newtoniene. Daca ar fi ales asa, Domnul
putea sa procedeze asemanator si cu prilejul Inaltarii Sale. Dar
nu a facut asta. Dimpotriva, in chiar momentul in care captase
la modul exclusiv atentia tuturor ascultatorilor Sai, El S-a inaltat
la cer. Despartirea a fost extrem de vizibila. Suveranul Universului
a plutit usor spre inaltimi, facand despartirea cu atat mai neasteptata
si uluitoare. Ca si cand ar fi vrut sa spuna ca s-a terminat seria
aratarilor de dupa Inviere. (E drept ca urma si aratarea inaintea
lui Saul din Tars, dar acea ultima aratare nu mai semana cu cele
de dupa inviere, deja). Cei ce se obisnuisera sa-I astepte revenirea
mereu trebuiau sa invete a trai stiind ca El este mereu cu ei
- in mod spiritual.
Asta da raspuns. Toti cei interesati in a
sustine interesele pamantene ale Creatorului au a nu uita esenta
crestinismului. Si aceasta inseamna ca el, crestinismul, este
o relatie cu Acela care a murit si a inviat. De ce spune Sfantul
Apostol Pavel ca esenta mantuirii sta in a crede in inima ta ca
Dumnezeu L-a inviat din morti pe Isus Hristos (Romani 10:9)? Cumva
pentru ca Intemeietorul crestinismului este viu chiar in acest
moment, asa cum va fi in vecii vecilor? De ce a ales Isus, Domnul,
sa Se inalte la cer - in loc sa dispara pur si simplu din ochii
ucenicilor Sai? Cumva versetele 10-11 din Faptele Apostolilor
contin in ele raspunsul? Cititi-le, inca o data : "Si cum
stateau ei cu ochii pironiti spre cer, pe cand Se suia El, iata
ca li s-au aratat doi barbati imbracati in alb, si au zis: "Barbati
Galileeni, de ce stati si va uitati spre cer? Acest Isus, care
S-a inaltat la cer din mijlocul vostru, va veni in acelasi fel
cum L-ati vazut mergand la cer". Tot ceea ce doreste de la
noi Dumnezeu este sa traim pentru El deplin constienti ca Inaltarea
lui Isus la cer este garantia suprema a revenirii Sale. Si revenirea
inseamna timpul socotelilor...
Iulian Porumb
|
| 
| 
|