Biserica
din sec. I. d.H. este numita "Biserica apostolica" dar
acest nume este revendicat si de Biserica din perioada urmatoare.
Prin "Biserica Primara" ar trebui sa se inteleaga numai
Biserica primului secol dupa Hristos dar se foloseste acest termen
si pentru Biserica din primele cinci veacuri dupa Hristos. In
istoria gandirii crestine, sec. I d.H. poate fi numit "epoca
scrierii Noului Testament" (N.T.), chiar daca abia in sec.
IV d.H. a fost stabilita exact lista cartilor care fac parte din
N.T. (canonul N.T.). Istoria Bisericii din sec. I d.H. este dominata
de lupta dintre tendinta elenizanta si cea iudaizanta, avand ca
momente de referinta alegerea celor sapte diaconi (Fapte 6), conciliul
de la Ierusalim (Fapte 15) intemnitarea lui Pavel la Ierusalim
(Fapte 21:20-26) si altele. Fruntasul principal al tendintei iudaizante
a fost Iacov, fratele Domnului iar contributia gandirii iudaizante
la gandirea N.T. este cuprinsa in "Epistola lui Iacov".
Crestinii iudei din Palestina se numeau ei insisi ebionim adica
"saraci" (Luca 6:20, Iacov 2:5) iar iudeii necrestini
numeau pe crestini "nazarineni" (Fapte 24:5). Asa cum
se stie, neamurile au dat numele de crestini ucenicilor lui Hristos
la Antiohia (Fapte 11:26). Click
aici
Perioada
90-324 d.H. a fost pentru Biserica o epoca de lupta. Biserica
a fost atacata din afara de persecutiile anticrestine si de polemica
anticrestina. Prin martirii si apologetii ei, Biserica a castigat
o victorie completa. In interior, Biserica a fost atacata de erezii
dar a iesit invingatoare: adevarul crestin a fost aparat cu succes
in diferitele controverse. Biserica a stiut mai putin sa discearna
primejdiile clericalismului si formalismului. Au existat proteste
impotriva acestor tendinte dar protestele au ramas zadarnice.
Cu toate acestea, crestinismul din sec. II-III d.H. nu poate fi
facut raspunzator de toate excesele de mai tarziu ale clericalismului,
a caror origine se intalneste mai mult in perioadele urmatoare.
