Biserica din sec. I. d.H. este numita "Biserica
apostolica" dar acest nume este revendicat si de Biserica
din perioada urmatoare. Prin "Biserica Primara" ar trebui
sa se inteleaga numai Biserica primului secol dupa Hristos dar
se foloseste acest termen si pentru Biserica din primele cinci
veacuri dupa Hristos. In istoria gandirii crestine, sec. I d.H.
poate fi numit "epoca scrierii Noului Testament" (N.T.),
chiar daca abia in sec. IV d.H. a fost stabilita exact lista cartilor
care fac parte din N.T. (canonul N.T.). Istoria Bisericii din
sec. I d.H. este dominata de lupta dintre tendinta elenizanta
si cea iudaizanta, avand ca momente de referinta alegerea celor
sapte diaconi (Fapte 6), conciliul de la Ierusalim (Fapte 15)
intemnitarea lui Pavel la Ierusalim (Fapte 21:20-26) si altele.
Fruntasul principal al tendintei iudaizante a fost Iacov, fratele
Domnului iar contributia gandirii iudaizante la gandirea N.T.
este cuprinsa in "Epistola lui Iacov". Crestinii iudei
din Palestina se numeau ei insisi ebionim adica "saraci"
(Luca 6:20, Iacov 2:5) iar iudeii necrestini numeau pe crestini
"nazarineni" (Fapte 24:5). Asa cum se stie, neamurile
au dat numele de crestini ucenicilor lui Hristos la Antiohia (Fapte
11:26).
Iudaismul a rupt legaturile cu crestinismul prin uciderea lui
Iacov cu pietre, descrisa de Iosefus Flavius in "Antichitati
iudaice" cartea XX 200, care dateaza aceasta prin 62-63
d.H. (iar dupa primul istoric al Bisericii, Hegesip, prin 66-69
d.H.). Succesorul lui Iacov, fratele Domnului, ca presbiter al
Bisericii din Ierusalim, a fost Simon, fratele Domnului Isus si
al lui Iacov, Iose si Iuda, un membru al gruparii eleniste. Iudaizantii
nu l-au recunoscut si au ales ca presbiter pe Thebutis. Din acest
moment, ebionii sau nazareii devin o secta a crestinismului, cu
caracter legist. Nazareii reprezinta ramura moderata a iudaizantilor
iar ebionii erau ramura radicala care privea pe Hristos ca fiul
fizic al lui Iosif si al Mariei. De pe la 150 d.H. cele doua ramuri
s-au unit, formand iudeocrestinismul care, practic a disparut
prin sec. V d.H. (fiind reluat azi, de unitarieni si adventisti).
Elenistii sunt reprezentati in primul rand de apostolul Pavel,
pe care ebionii il numeau patriarhul tuturor eresurilor, identificandu-l
cu Simon Magul. Ierusalimul a incetat sa mai fie un centru crestin
inca inainte de 70 d.H. Prima biserica apostolica din Ierusalim
s-a stramutat inainte de 70 d.H. la Pella, la rasarit de Iordan,
pierzandu-si, prin aceasta, intaietatea in crestinismul primar.
Centrele crestinismului primar s-au fixat la Antiohia, Roma, Alexandria
si Efes.
Antiohia reprezinta marea biserica misionara care sta la baza
Bisericii neamurilor. De ea se leaga calatoriile misionare ale
apostolului Pavel. Alexandria, fiind al doilea centru al iudaismului
dupa Ierusalim si cel mai important centru al iudaismului elenist,
a devenit repede al doilea centru al crestinismului elenist, Biserica
alexandrina fiind intemeiata de evanghelistul Marcu, dupa traditia
din sec. II d.H.. Pozitia de frunte a acestei biserici se datora
faptului ca Alexandria era centrul cultural al lumii greco-romane.
Biserica din Efes, intemeiata de apostolul Pavel intre anii 54-57
d.H., a fost incredintata de el, spre pastorire, lui Timotei,
prin 64-65 d.H.. Din Efes, a scris Pavel Epistola 1Corinteni,
prin 55-56 d.H.. Epistola catre efeseni a trimis-o prin 62 d.H.
din Roma. Pavel a mai scris presbiterului bisericii din Efes,
Timotei, prin 65 d.H., din Macedonia si prin 67 d.H., din Roma.
Bisericii din Efes i se adreseaza primul din mesajele catre cele
sapte biserici din Apocalipsa lui Ioan, carte scrisa in urma vedeniilor
avute de Ioan, prin 90-96 d.H., cand era exilat pe insula Patmos,
la 80 km sud-vest de Efes. Din Efes, a scris apostolul Ioan Evanghelia
dupa Ioan prin 80-95 d.H. si cele trei epistole ale sale din N.T.,
prin 85-95 d.H.. Tot aici si-a terminat viata pamanteasca apostolul
Ioan pe la 100-104 d.H.
Inca din sec. II d.H., Biserica din Roma isi motiva un loc de
frunte, prin stransele ei legaturi cu apostolii Petru si Pavel.
Evanghelia dupa Marcu ar fi fost scrisa la Roma, pe baza relatarilor
lui Petru, intre anii 55-65 d.H.. De la Roma ar fi trimis Petru
cele doua epistole ale sale, prima prin 60-63 d.H., iar a doua
prin 66-68 d.H., cu putin inainte de a fi martirizat, ca si Pavel,
din ordinul lui Nero. Unii exegeti moderni neaga insa ca Petru
ar fi fost vreodata la Roma, afirmand ca ar fi scris cele doua
epistole din Babilon (unde ar fi si murit), aducand argumente
temeinice. Totusi, arheologul Werner Keller in cartea sa "|i
Biblia are totusi dreptate", Hamburg 1979, considera ca dupa
ultimul razboi mondial, s-a descoperit mormantul autentic al apostolului
Petru, sub altarul catedralei Sf. Petru din Roma, calificand aceasta
drept "cea mai mare descoperire arheologica a sec. XX".
Totusi, nu este vorba de mormantul original, ci de restaurarea
lui, datand de la sfarsitul sec II d.H. si nu s-au gasit oseminte
autentice.
Pavel a trimis din Corint, prin 57-58 d.H. vestita sa Epistola
catre romani, cel mai complet tratat de teologie apostolica. Pavel
a sosit prima data la Roma pentru a fi judecat de imparatul Nero
a trimis, din detentie epistolele catre coloseni, Filimon, efeseni,
prin 62 d.H.. Tot din prima sa detentie la Roma, de prin 62/63
d.H., dateaza epistola catre filipeni. Judecat si eliberat, Pavel
pleaca din Roma prin 63-64 d.H. si revine ca prizonier prin 67
d.H., cand scrie a doua sa Epistola catre Timotei, cu putin inainte
de a fi martirizat.
Dupa o traditie din a doua jumatate a sec. IV d.H., primiii episcopi
ai Romei ar fi fost Linus (67-69); Clet (Anaclet, Anenclet - 79-90);
Clement I (90-99). Un Linus gasim in 2 Timotei 4:21, iar un Clement
in Filipeni 4:3. Tot prin 67-69, se adreseaza iudeilor crestini
din Roma, prigoniti si descurajati, Epistola catre evrei, scrisa
de un autor din a doua generatie de crestini (Evrei 2:3); deci,
Barnaba si Filip evanghelistul nu intra in aceasta categorie iar
Aquila este putin probabil. Apollo, sugerat de Luther, corespunde
mai bine ca autor.
Biserica Romei n-a fost, prin intemeiere, o biserica apostolica.
Un cleric din Roma scria, pe la 380 d.H.: "Romanii au devenit
crestini fara sa fi vazut vreo minune sau vreun apostol".
Locul de frunte al Bisericii Romei in lumea greco-romana, inca
din sec. I d.H., se datora faptului ca se afla in capitala imperiului
roman.
Cronologia N.T. a fost intocmita in chip diferit de exegetii romano-catolici,
ortodocsi-bizantini, protestanti liberali si protestanti evanghelici.
Prezentam cronologia dupa exegetul evanghelic Donald C. Stamps.