|
|
Datorita furtului a carei victima a fost
fr. Marian, nu a mai avut timp sa scrie o situatie a lucrarilor
incepute in Bihar. Toate informatiile referitoare la aceste
lucrari erau pe laptopul care a fost furat.
Cu cateva luni in urma am primit cu multa bucurie invitatia
de a insoti in India o echipa de lideri crestini din miscarile
evanghelice din Romania. Acum cand scriu aceste randuri
suntem in India impreuna si pot sa spun cu toata inima
ca ma bucur de aceasta. Am avut, si probabil ca vom mai
avea, destule incercari si experiente, insa aceasta ne
ajuta pe fiecare sa intelegem ca India este o tara care
are mari, poate prea mari nevoi in ce priveste lucrarea
spirituala. Stand aici, poate ca te obisnuiesti cu tot
ce vezi in jur, insa venind acum cu ei am putut sa aud
fiecare exclamare, fiecare oftat si astfel am reusit sa
am din nou un pic din acele simtaminte pe care le-am avut
la inceput. Mai jos voi incerca sa relatez cateva evenimente
in care as vrea sa vedem ca avem un Dumnezeu atotputernic
si El poate sa zdrobeasca si sa limiteze atacurile demonice
dupa buna placere a voiei Lui.
1 martie - “ zborul companiei noastre este anulat. Am
ajuns cu totii dimineata la ora 4:30 la aeroport, pentru
ca la ora 6:30 aveam o cursa spre New Delhi. Ne mai intalnisem
de cateva ori, odata la Brasov si o alta data la Bucuresti,
insa de acum aveam sa devenim o echipa. Am intram in aeroport
si cand am ajuns la compania cu care trebuia sa ne deplasam
am aflat ca toate zborurile acestei firme sunt anulate.
Nu pot spune ca am fost surprins, desi ceea ce ne incurca
un pic era faptul ca pe Andreas Nordli, liderul de echipa,
trebuia sa il intalnim acolo unde faceam escala, la Milano.
Acum totul era dat peste cap. Multa lume se suparase si
unii incepusera sa faca plangeri, altii asteptau, insa
noi ne intrebam ce va face Dumnezeu pentru noi. Dupa ce
am discutat cu cei de la compania aviatica, au incercat
sa ne plaseze unei alte companii, urmand sa facem escala
de data aceasta in Amsterdam. Asta insemna ca pe Andreas
aveam sa-l intalnim tocmai in India, insa nu stiam cand
si unde. Timpul trecea si noi inca nu primisem noile bilete.
La un moment dat cineva ne-a strigat si ne-a cerut sa
alergam repede, caci zborul este foarte curand. Cand am
ajuns insa la ghiseul unde se preiau bagajele, doamna
de acolo ne-a anuntat ca nu ne mai primeste ca este prea
tarziu. Am dat inapoi biletele, si am asteptat iar pentru
a gasi un alt zbor.
Au trecut astfel cateva ore si am aflat ca mai este un
zbor spre India, dar cu escala in Paris. Incepea episodul
doi. Din nou fuga, control bagaje, si aproape ca am fost
din nou respinsi, insa Dumnezeu a intervenit, caci planul
Lui era altul. Am fost acceptati si in mare viteza am
alergat cu totii pe coridoare, in vreme ce ei comunicau
prin telefon celor de la usa de unde se facea imbarcarea
sa ne astepte. Am ajuns in avion si repede am si decolat.
Am rasuflat in sfarsit usurati, insa ne gandeam cum vom
face sa il intalnim si pe Andreas. Dupa cateva ore de
zbor am ajuns in Paris, si acolo am fost luati de un autobuz
si dusi la celalalt zbor pe care il aveam imediat. Cand
am coborat din autobuz, am ramas toti profund uimiti cand
l-am vazut in fata noastra pe ... Andreas, care si el
venise cu un zbor ce trecea prin Paris si avea bilet in
acelasi avion cu al noastru. Poate va intrebati de ce
am descris toata aceasta situatie. Ei bine, vreau dragilor
sa stim cu totii ca Dumnezeu are toate lucrurile sub control
si ca atunci cand mergi impotriva diavolului, asteapta-te
intotdeauna sa vina si incercari. Insa, incercarea va
avea alaturi de ea raspunsul sau calea pentru biruinta.
Accident in care am fost salvati de Dumnezeu
Am ajuns in India si am plecat prima oara spre Patna.
Si aici a fost prima experienta. Un stat sarac, corupt
si inapoiat – ultimul stat din India. In cateva
zile cat am stat aici am vizitat mai multe locuri, biserici
si lucrari. Au fost lucruri noi si am putut sa vedem ce
inseamna o lucrare in acest stat, dar si ce presupune
sa lucrezi in sate cum sunt cele din Jhanjharpur unde
oamenii nu au nici o cunostinta despre adevaratul Dumnezeu
si despre Domnul Isus. In una din zile aveam pregatit
sa mergem in locul unde se afla radacina budismului, orasul
Bod Gaya. Experientele de mai sus impreuna cu aceasta
si altele care urmau sa le vedem, au menirea sa ne ajute
sa intelegem nevoile Indiei, responsabilitatile noastre
si greutatile lucrarii. Cand am plecat intr-acolo am avut
parte de un drum lung si obositor, insa la intoarcere
totul s-a schimbat. Fiind mai lung decat am planificat
am ajuns acasa la miezul noptii. Si nu oricum ci cu incercari.
Undeva la mijlocul drumului microbuzul in care eram o
parte din noi a depasit un camion si imediat s-a oprit
pentru ca era in fata noastra o ridicatura in asfalt pentru
a nu te lasa sa circuli cu mare viteza. Noi ne-am oprit
brusc insa intr-o fractiune de secunda am auzit pe un
frate spunand ceva si apoi am simtit o lovitura puternica.
Camionul din spate nu a putut frana si a lovit din viteza
masina in care eram. Ne-am oprit imediat, dar camionul
a accelerat si a plecat. Era noapte si eram intr-un sat.
Un om auzind lovitura a venit repede. Partea din spate
era distrusa total, insa nu era numai asta. Usile lateral
fusesera lovite si unul din fratii care erau in spate,
fr. Viorel Candrianu, a fost atins de cioburile care s-au
imprastiat de la parbrizul din spate. Acolo insa am experimentat
doua miracole. Cel mai mare din ele este acela ca am scapat
cu viata. Veneam dintr-un loc cu o incarcatura spirituala
si ne rugasem impotriva a tot ce vazusem acolo, caci era
doar demonism. Al doilea miracol este ca masina desi a
fost lovita foarte tare a putut continua drumul. Si aveam
urgenta nevoie de asta, intrucat acel drum este cel mai
periculos de parcurs noaptea. Asa ca am multumit lui Dumnezeu
pentru ca a fost cu noi si am plecat. Am ajuns masina
care ne lovise insa am continuat drumul, caci in Bihar
tot ce ai putea sa rezolvi este doar sa te razbuni, insa
nimeni nu iti repara masina. Am vazut si in aceasta situatie
credinciosia lui Dumnezeu si faptul ca El trimite ingerii
Sai sa ne pazeasca, indiferent de circumstante sau loc.
O relatare despre un furt spectaculos din tren.
"Toate lucrurile lucreaza impreuna spre bine".
Astazi cand scriu acest mesaj sunt inca in cautarea acelui
bine despre care vorbeste Dumnezeu. Nu stiu exact ce a
urmarit El, dar stiu ca El este mai destept si intelept
decat mine. Nu pot sa neg, de asemenea, ca atunci cand
am venit cu echipa in India am simtit ca vrajmasul nostru
nu ne vrea cu nici un chip aici. Oricum intr-un fel sau
altul mergem pana la capat. Aseara am plecat din Patna
si urma sa ne deplasam spre Kalimpung, un oras in care
aveam sa ii intalnim pe mai vechii nostri prieteni Edi
si Ligia. Trenul a venit si a trebuit sa urcam in vagoane.
Am cautat sa stam impreuna caci doi dintre noi aveam bilete
in alt vagon. Ne gandeam ca in acest fel putem sa avem
o mai mare partasie si de asemenea mai multa siguranta,
caci a calatori cu trenul in Bihar este, si va ramane,
de multe ori o aventura in care trebuie sa iti iei toate
mijloacele de precautie. Dupa scurt timp a sosit ceasul
sa ne culcam. Si am inceput sa legam bagajele cu lanturi,
caci asa se practica pe aici daca vrei sa nu te trezesti
fara ele. La inceput cand am venit in India parea o gluma
sa iti legi bagajele. Stiu ca stateam cu lanturile in
buzunar si asteptam sa vad si eu pe cineva ca va face
aceasta miscare si apoi o vom face si noi. Si acum dupa
atata vreme stiam ca este singura cale sigura, sau mai
bine zis mai sigura. Nici nu ma puteam gandi ca satan
a pregatit un plan ca sa loveasca in mine. Am legat bagajele
jos cu ale celorlalti si apoi a ramas un rucsac in care
era cea mai mare valoare. Pentru ca eram pe termen scurt
venit in India, am imprumutat o camera de filmat si aveam
acolo si laptopul si biletele de avion impreuna cu alte
lucruri. Am vrut sa le pun si sa dorm pe ele insa era
foarte incomod. Asa ca l-am pus la picioare si am legat
un lant pentru siguranta. Am adormit repede toti si destul
de adanc, caci eram forte obositi. Cand somnul imi era
mai dulce pe la ora 6 dimineata m-am trezit brusc, fara
vreun motiv si parca presimtind ceva, m-am uitat la rucsac.
Initial am crezut ca nu vad bine. M-am uitat la cei sapte
frati cu care sunt aici si care dormeau, si din nou m-am
uitat la locul unde era bagajul, sau mai bine zis unde
trebuia sa fie bagajul. Am crezut ca e o gluma, si totusi
tot ce ramasese era doar lantul cu lacatul. Tot ce aveam,
totul fusese furat.
Nu stiu ce sa zic, doar sa va rugati.
Am zis: "Doamne nu e adevarat!". Cineva a taiat
rucsacul acolo unde era legat lantul si l-a luat. Nu stia
nimeni ce era acolo, doar eu. Am pierdut informatii, am
pierdut casete cu filmari ce nu trebuia sa ajunga pe mana
oricui, am pierdut si camera si laptopul. Mai tarziu,
adica cateva ore dupa aceea am constatat ca am pierdut
si biletele de avion. Celelalte acte le aveam in alta
parte si astfel am putut sa raman cu pasaportul si cu
celelalte documente pe care le mai aveam.
Am plecat repede si am chemat pe cei de la tren. Am luat
lumini si am cautat peste tot insa nu am gasit nimic.
Cineva a intrat in tren, desi nu trebuia sa aiba acces.
Apoi mai stiu sigur ca s-au urcat special pentru asta
caci aveau aspra lor cel putin un cutit cu care a facut
toata operatiunea. Apoi cred ca au coborat sau au sarit
din tren la o statie sau cand a incetinit. Acum sunt la
cateva ore de atunci si pot spunde doar: "Domnul
a dat, Domnul a luat, binecuvantat fie Numele Domnului!"
In ultimii ani am fost furati in repetate randuri si in
diferite moduri, iar din toate acestea pot spune ca am
invatat ca un singur lucru - trebuie sa il iubesti mai
mult pe Dumnezeu. Toate celelalte sunt trecatoare. Le
poti avea si le poti pierde. Va doresc sa traiti acest
adevar si sa va rugati pentru cei ce au furat acele lucruri
ca ei sa fie mantuiti, caci daca nu ma insel acolo era
si o Biblie in engleza.
Al dumneavoastra frate,
Marian Nitu
marian_luiza@yahoo.com
________________________________
Preluat cu aceptul Echipa InfoMision@r
|
|
Vesti
misionare din Zambia |
|
A mai trecut inca o saptamana - parca prea
repede - trebuie sa recunosc ca imi este dor deja de cei
dragi din Romania. Nimeni si nimic nu poate sa-i inlocuiasca
pe cei dragi, ramasi acasa. As putea spune ca o parte
din mine a ramas in Romania, dar cealalta parte este aici
in Zambia – locul in care m-a chemat Domnul, sa implinesc
lucrarea Lui. Stiind ca sunt in voia Celui ce m-a creat,
m-a mantuit si m-a chemat la aceasta lucrare misionara
sunt fericita si multumita deoarece este, intr-adevar,
o mare onoare sa pot fi la dispozitia Creatorului Universului.
In acelasi timp, simplul fapt de a sti ca sunt o binecuvantare
pentru cei din jur mi se pare un lucru minunat.
Apreciez atat de mult rugaciunile voastre si suportul
financiar. Ma rog ca Domnul sa va binecuvanteze pe deplin
si sa cheme mai multi slujitori in lucrarea Lui, in tara
dar si in alte tari, astfel incat Numele Lui sa fie slavit
si preamarit. A sosit timpul ca si romanii sa se implice
in lucrarea de misiune, sa trimita misionari in lume si
sa-i sustina in lucrare. Imi dau seama ca, fara ajutorul
fratilor mei crestini din Romania, eu nu as putea face
nimic, de aceea apelez la ajutorul vostru. Eu sunt doar
om si am atat de multa nevoie de rugaciunile voastre.
Sunt extrem de bucuroasa deoarece il pot sluji pe Domnul
printre acesti oameni neajutorati care, in ciuda faptului
ca nu au mai nimic din punct de vedere material, au un
suflet si au mare nevoie de mantuire. Cu ajutorul Domnului
am fost in Chipulukusu, un sat unde am inceput o scoala.
Nu va puteti imagina cat de mult mi-au multumit femeile
cu care am tinut studiu biblic. A fost un grup mic de
femei, insa m-am bucurat pentru ele, vazandu-le atat de
fericite ca au prilejul de a invata mai multe despre Domnul
Isus. S-au bucurat tare mult sa ma revada si si-au exprimat
dorinta de a invata limba engleza. Pentru ca le iubesc
foarte mult vreau sa le ajut si le-am promis ca voi incepe
sa le predau si engleza. Va rog sa continuati sa va rugati
pentru mine sa pot folosi aceasta oportunitate de a incepe
o clasa de engleza. Prin faptul ca femeile nemantuite
vor veni sa invete sa scrie si sa citeasca, voi putea
sa le vorbesc si sa le invat despre Dumnezeu si mantuirea
Lui. Am nevoie de sustinere in rugaciune, pentru ca in
timpul lectiilor biblice pe care le voi avea cu acest
grup de femei sa pot fi o binecuvantare si Domnul sa se
foloseasca de mine pentru a le transforma viata.
Va rog sa va mijlociti si pentru tinerii adolescenti.
Am fost intr-un sat langa Chingola – la o distanta de
2 ore de mers cu masina; am ajuns cu bine ( in afara faptului
ca drumul pe o portiune de 3 km, a fost atat de stricat,
gropi peste tot si a trebuit sa mergem cu 5km/h). Spre
uimirea mea, am intalnit aici 18 tineri care au ascultat
cu multa atentie lectia despre intelepciune, din Proverbe.
Domnul a binecuvantat orele pe care le-am petrecut impreuna
cu ei in studiu. Mi s-au pus multe intrebari, ceea ce
mi-a dat de inteles ca acesti adolescenti sunt dornici
sa invete (de obicei majoritatea zambienilor sunt atat
de rusinosi, mai ales fetele, si de abia reusesti sa afli
cum ii cheama, deci faptul ca au pus intrebari a dovedit
ca au ascultat si erau dornici sa invete). Din nefericire
nu pot ajunge in satul lor decat o data pe luna, atunci
cand si Debby preda femeilor, dar va rog sa va rugati
si pentru acesti tineri care mi-au multumit pentru ce
i-am invatat, dar si pentru prajituri (deoarece nu ma
duc la ei prea des m-am gandit sa le pregatesc o tava
cu prajituri si, deoarece e ceva rar sa mananci o prajitura
aici, le-am facut bucuaria de a-i indulci putin cu cate
o ''negresa"). Mi-am dat seama ca putinul pe care
il fac poate parea atat de neinsemnat pentru unii, dar
pentru cei de aici este o binecuvantare din partea Domnului.
Ma rog Domnului sa ma ajute sa fiu o lumina vie pentru
oamenii de aici si cat mai multi sa cunoasca singura cale
care ii conduce spre mantuire, pe Domnul Isus Hristos.
Continuati sa va rugati pentru lucrarea cu femeile, tinerii
si copiii, pentru scolile incepute, pentru suportul financiar
al lucrarii, pentru sustinerea mea financiara aici si,
mai ales, pentru ca sa am intelepciune si pricepere in
tot ceea ce fac si pentru a fi o pricina de bucurie si
binecuvantare pentru cei din jurul meu. Va multumesc pentru
tot si Domnul sa va binecuvinteze.
Cu multa dragoste,
Maria Halip, Zambia.
|
|
Dragii mei,
Din 2002 incoace, libertatea religioasa in Uzbekistan
se restrange tot mai mult. A fost o perioada cand se putea
investi acolo, si au fost oameni care au fost pe lungimea
de unda a Duhului Sfant si au investit in uzbeci. La fel
stau lucrurile si in Kyrgyzstan. E o perioada de libertate
religioasa In care se poate investi in kyrgyzi dar nu
stiu pana cand ne vom bucura de aceasta usa deschisa,
pentru ca in culisele imparatiei intunericului se clocesc
planuri de restrangere a acestei libertati. Arabia Saudita
a cheltuit multi bani, se spune ca in jur de 2 milioane
de dolari, construind in ultimii doi ani o moschee in
fiecare localitate si au inceput sa apara si multi care
sa slujeasca in ele finantati fiind de Arabia Saudita
si Iran. Tot aceste tari selecteaza si tinerii talentati,
potentialii lideri de maine, carora le ofera tot felul
de avantaje financiare, posibilitati de studii si care
sunt educati in spiritul islamic. Anul viitor sunt alegeri
prezidentiale si actualul presedinte nu mai candideaza.
Se trag sfori pentru a fi ales un presedinte care sa fie
omul Islamului. In parlament se fac presiuni de restrangere
a libertatii crestinilor, de oprire prin orice metoda
a cresterii numerice a crestinilor, numar care continua
sa creasca, slava Domnului.
Dar sunt si vesti incurajatoare ! In sudul tarii unde
e mai greu cu ucenicizarea, fiind la granita cu Tajikistanul
si Uzbekistanul, e o frumoasa lucrare de trezire in randul
tinerilor intre 14 si 20 ani( segmentul de varsta 20-40
ani nu stiu de ce, dar nu e atins de Evanghelie). De curand
un prieten localnic s-a intors de acolo cu aceste vesti.
Mi-a povestit si aratat poze cu un grup de 8-9 tineri
de 14-16 ani care slujesc oamenii singuri, batrini si
bolnavi facandu-le cumparaturile,curatenie,spalandu-le
hainele ( cu mana ca masini de spalat nu sunt !!!) si
chiar spalandu-i pe unii dintre ei care sunt imobilizati.
E extraordinar sa vezi atata dragoste la niste copii doar.
Si sunt asa de batjocoriti de multe ori de catre cei din
familiile lor, chiar alungati de acasa, pentru ca sunt
crestini. Si aici in capitala foarte multi tineri sunt
cuceriti de frumusetea dragostei lui Dumnezeu in Hristos
Isus. Chiar azi au fost la Biserica Internationala pentru
prima data inca 4 tineri localnici, rezultat al serbarii
de Craciun care a avut loc duminica trecuta in centrul
orasului. Slava Domnului!
Ceea ce lipseste este o baza solida a cunoasterii de Dumnezeu
care sa ajute Biserica Kyrgyza sa se maturizeze. Cred
cu tarie ca este datoria si randul nostru, al Bisericii
Romane, sa fim unealta Domnului aici si acum. Domnul a
investit mult in Biserica Romana si suntem datori sa dam
mai departe. Avem atatia tineri inzestrati care ar face
asa buna treaba aici. Ah, cum as vrea sa pot vorbi Rusa
ca atatia frati de peste Prut care stau in Romania, sau
Engleza ca atatia tineri care isi asteapta randul sa poata
sluji cu ceva in Biserica de acasa. Doamne, cheama-i la
seceris, ca mare e ... si putini sunt lucratorii. Pune
Tu, Doamne, pe inimile tinerilor romani povara nevoii
mantuirii kyrgyzilor si a tuturor musulmanilor. Dimineata,
cand ajung cu Nicole la gradinita, de undeva de aproape
rasuna chemarea imamului la rugaciune. Ma infioara, imi
rasuceste un cutit in inima si ma provoaca totodata. Va
rog chemati pe frati la rugaciune. Va rog mijlociti pentru
Asia Centrala si Orientul Mijlociu. Ma adaug si eu la
strigatul altor frati ai mei si rog pe fratii mei romani:
" Treceti in Kyrgyzstan si ajutati-ne!" Va multumesc
ca sunteti alaturi de noi in rugaciune. Credeti-ma ca
vad cu ochii mei acest lucu in fiecare zi.
Cu mult drag,
Daniel Danis - Kyrgyzstan
e-mail: madalina_paul@yahoo.com
___________________________________________
Va prezentam 2 rapoarte redactate in urma
cu ceva timp de
Daniel Danis cu privire la lucrarea din Kyrgyzstan
Newsletter 1
Dragii nostri,
Dupa 14 ani de asteptare si modelare a sosit si timpul
Lui Dumnezeu de-a ne folosi intr-o alta tara si-o alta
cultura, dupa dorinta fierbinte pe care El a asezat-o
in inimile noastre. In data de 10.10 am ajuns cu bine
in Bishkek, capitala Kyrgyzstanului. Ne bucuram de conditiile
foarte bune de locuit din casa unor prieteni care sunt
plecati in tara lor natala. Nicole a inceput gradinita
in data de 18.10. si ne bucuram ca ii place desi nu stiu
cum comunica - gradinita fiind in limba rusa! Fabian si
Stefan studiaza intensiv limba Engleza – 7 ore pe zi si
doar din ianuarie vor incepe sa studieze si celelalte
materii, daca vor trece examenul de limba si speram si
ne rugam sa fie asa. De saptamana aceasta vor incepe antrenamentele
de baschet in echipa scolii si speram sa-si faca repede
prieteni. Ne descurcam destul de bine cu orientarea in
oras si sa cunoastem magazinele si pietele de unde putem
cumpara mai ieftin si totodata si produse de buna calitate.
Incepem sa deschidem ochii in cultura si mentalitatea
noilor nostri concetateni, sa descoperim asemanari intre
noi - izvorate din lunga guvernare comunista comuna si
unora si altora, dar si diferente. Oamenii sunt tristi,
inchisi, multi robi alcolului si drogurilor, dar din ce
auzim, cu deschidere pentru Evanghelie. Ne apasa situatia
lor si tot ce putem face pentru ei in acest moment este
sa ne rugam si sa invatam rusa pentru a putea relationa
cu ei cat mai repede. Impreuna cu Carmen studiem 4 zile
pe saptamana cu o profesoara si fara ea in restul timpului.
Focalizarea noastra in urmatoarea perioada este de a invata
limba.
Am inceput sa ne facem cunostinte printre strainii de
aici dar si printre localnici. Nu ne-am hotarat inca in
ce Biserica locala sa ne integram. Implicarea mea in firma
este doar de aproximativ 2 ore pe zi , timp in care incerc
sa ma acomodez si sa practic limba rusa. Privita in ansamblu,
acomodarea noastra aici e pe drumul cel bun si ne dorim
sa putem fi repede in starea de-a fi folositi de Domnul.
Motive de multumire
• pentru dragostea si tandretea cu care Domnul ne pastoreste
• pentru voi toti care sunteti alaturi de noi in aceasta
noua aventura a umblarii cu El
• pentru toti fratii de aici care sunt asa de saritori
in toate nevoile noastre
• pentru profesoara de engleza a baietilor nostril
• pentru casa unde locuim fara sa platim chirie
• pentru aceasta perioada de tranzitie si framantari
Motive de rugaciune
• sa putem invata limba rusa cat mai repede in special
eu , Dan, sa o stapanesc bine pana in Februarie 2005
• baietii sa treaca examenul de limba
• Nicole sa poata sa aibe loc la gradinita si din ianuarie(
doar pana in Decembrie are ) sau sa gasim o alta gradinita
• sa gasim o casa pana in Februarie cand trebuie sa o
eliberam pe cea in care locuim acum
• pentru oamenii din sudul Kyrgyzstanului - unde a izbucnit
o epidemie de tifos
• in aceasta perioada Domnul sa ne cristalizeze implicarea
noastra aici
• Domnul sa ne de-a si restul din buget care a ramas neacoperit.
Ne rugam ca Domnul sa va rasplateasca implicarea
voastra alaturi de noi in lucrarea Lui, implicare fara
de care noi nu am fi aici.
In slujba Lui alaturi de voi,
Dan si Carmen.
___________________________________
(dupa aproape 2 luni)
Newsletter 2
Dragii nostri,
De la ultima noastra scrisoare Domnul a facut lucruri
minunate in viata noastra. Toti cei care ne cunosc, de
aici, spun ca avem un deosebit succes cu limba rusa. Nivelul
atins de noi in 6 saptamini e normal pentru 7-8 luni de
studiu. Pofesoara de rusa m-a intrebat la un moment dat
ca “sigur nu stiu rusa si doar ma prefac ca nu stiu ?!”,
ca prea repede retin si nu am accent de strain. Si colegii
de la birou au spus acelasi lucru. Domnul a raspuns rugaciunilor
fierbinti pe care le-ati inaltat pentru noi. Am fost invitat
de un pastor local sa particip la intrunirile saptamanale
a unor 15 pastori unde am avut ocazia sa le prezint oferta
mea de slujire in domeniul invataturii si a consilierii.
In general reactia lor a fost una pozitiva. Incepem sa
cunoastem tot mai multi oameni, atat crestini localnici
si straini cat si necrestini. Ceea ce am descoperit e
ca localnicii ne simt mult mai apropiati de ei decat pe
cei din vest. Asta datorita acelei parti de istorie comuna
: "glorioasa " epoca comunista. De vineri avem
si masina lucru care imediat s-a simtit prin restrangerea
timpului acordat deplasarilor si o mai mare mobilitate.
Baietii sunt bine. Progreseaza bine cu engleza. Participa
la intrunirile bilunare ale adolescentilor de la Biserica
internationala si joaca baschet in fiecare saptamana in
cadrul echipei scolii. Ne bucuram ca le place aici si
nu simt dorul Romaniei. Cu Nicole lucrurile stau mai rau.
Nu mai vrea sa mearga la gradinita, de doua saptamani
plinge si seara si dimineata si ne intreaba cand mergem
acasa in Romania si la gradinita ei "adevarata"
din Romania. E si bolnava de cateva zile, o gripa mai
urata o necajeste. Programul de birou al lui Dan e de
10 ore pe saptamana iar din ianuarie va fi de 20 de ore
saptamanal.
Motive de multumire:
- pentru succesul la limba rusa
- pentru starea baietilor
- ca nu am contactat hepatita A , e epidemie in Bishkek
si luna trecuta 73 de straini am murit din cauza complicatiilor
aparute de la aceasta.
- pentru masina care am putut s-o cumparam
Motive de rugaciune:
- sanatatea si starea lui Nicole
- pt. Dan si Carmen in invatarea lb. ruse
- pt. Faby si Stefan in invatarea lb. engleze
- Domnul sa ne de-a intelepciune si usa deschisa pt. a-L
marturisii Almei, vanzatoarea kyrgyza de la magazinul
de langa noi unde ne facem cumparaturile zilnice, precum
si vecinilor pe care am inceput sa-i cunoastem si sa ne
salutam
- Dan sa gaseasca deschidere in cercul de pastori
- cheltuielile cu studiul limbii ruse depaseste bugetul
alocat initial acesteia, Domnul sa ne poarte de grija
si in acest domeniu
Multumim mult pentru rugaciunile si sprijinul
acordat. Suntem onorati sa fim impreuna lucratori spre
slava Lui aici la un capat al Pamantului.
Fiti binecuvantati.
Cu drag,
Dan, Carmen, Faby, Stefan si Nicole DANIS
e-mail: madalina_paul@yahoo.com
|
|
Un popor in intuneric
Dakar – un oras ocupat in principal de populatia Wolof,
etnia cea mai larg raspandita in Senegal, cea mai conservatoare
in ce priveste Islamul, si in acelasi timp cea mai impotrivitoare
Evangheliei. Si iata ca Dumnezeu a ales sa locuiesc pentru
o perioada in mijlocul acestui popor lipsit de Lumina...
O mica flacaruie printre putine altele, intr-un camp atat
de vast, poate ea oare sa lumineze indeajuns pentru a
calauzi un popor ratacit afara din negura mortii? Nu este
oare Dumnezeu acela care te indeamna si pe tine : „Scoala-te,
lumineaza! Caci lumina ta vine, si slava Domnului rasare
peste tine. Caci iata, intunericul acopera pamantul si
negura mare popoarele; dar peste tine rasare Domnul, si
slava Lui se arata peste tine. Neamuri vor umbla in lumina
ta, si imparati in stralucirea razelor tale” ? (Isaia
60:1-3). Senegal are nevoie de „strajeri asezati pe zidurile
cetatii care sa nu taca nici zi nici noapte, si care sa-i
aduca aminte Domnului de el” (Isaia 62:6) Nu esti si tu
oare unul dintre acesti slujitori ai Dumnezeului Atotputernic,
chemat azi sa stai in spartura?
Dakar – un oras al contrastelor. Ca si capitala a tarii,
Dakar este centrul atentiei senegalezului, un locas al
afacerilor infloritoare, al cladirilor proaspat construite,
al conferintelor religioase, al hainelor scumpe si masinilor
de lux. Insa in acelasi timp si in acelasi loc este evidenta
saracia clasei inferioare, lipsa de educatie, nevoia de
disciplina. Pe strada se afla dezordinea si haosul (de
altfel prezente nu numai in circulatia rutiera ci si la
baza oricarei activitati publice), gunoiul, poluarea si
praful, copiii strazii si cersetorii, si nu in ultimul
rand negustorii ambulanti care devin chiar foarte insistenti
in efortul lor de a-si vinde larga varietate de produse.
Indreptandu-ma in fiecare zi spre dispensarul misiunii
braziliene unde imi petrec prima parte a stagiului practic
(eu studiez la scoala crestina de sanatate primara condusa
de organizatia Tineri Pentru Misiune), intalnesc pe drum
copiii strazii – numiti aici „talibei”- imbracati in zdrente
si desculti, cersind bani de la oameni in numele preasfant
al lui Allah si la indemnul dascalului lor religios: „Marabout”
(se citeste marabu). Aceasta este persoana care are in
slujba recitarea Coranului, interpretarea acestuia si
responsabilitatea de a o perpetua prin intermediul discipolilor.
Ce semnifica lucrul acesta? O incantare sau o recitare
sacadata a Coranului in limba araba, in care este inclusa
intonarea multiplelor nume ale lui Allah. Marabout-ul
este cel care in Senegal in principal detine o vasta bogatie,
este foarte cautat de fiecare familie in scopul de a le
da vreun fiu in ucenicie pentru invatarea Coranului in
araba. Acest lucru este considerat un mare privilegiu,
pentru ca publicul nu are acces la aceste cuvinte sfinte.
De aceea, este nevoie sa trimita in ucenicie cat mai multi
copii/ tineri, pentru ca ulterior sa fie invitati in sute
de case unde sa rosteasca si sa incanteze rugaciunile
sfinte peste intreaga lor casa pentru „binecuvantarea
si prosperitatea” familiei. Din nefericire lucrurile stau
altfel in realitate, caci acesti discipoli ai marabout-ului
nu au deloc o viata usoara. In realitate, familiile cu
copii multi aleg sa scape de greutati oferindu-si baietii
in slujba acestor oameni nemilosi, egoisti si avizi dupa
bani. Talibeii sunt nevoiti sa iasa in fiecare zi pe strada
si sa cerseasca bani pentru a rasplati astfel „inteleptului”
marabout pentru serviciile oferite.
Ca de prea multe ori in Africa, in Senegal practica musulmana
nu este altceva decat un sincretism religios – adica un
amestec de animism (credintele traditionale africane)
cu legea islamica. Prin urmare, majoritatea marabout-ilor,
de altfel autoritati musulmane bine recunoscute si adeseori
alesi chiar seful satului, sunt temuti pentru puterea
lor ascunsa de a face vrajitorii, si de a rosti blesteme,
sub voalul „prea- sfintelor” rugaciuni islamice in araba.
Asa se explica si faptul ca venitul lor se multiplica
„vazand cu ochii”. Am inteles ca unii dintre ei, facand
pact cu cel rau, sunt atat de intens inglobati in practicile
ocultiste, incat fac vraji peste anumite persoane care
literalmente vomita bani de aur, si astfel se imbogatesc.
Este cam greu de crezut, insa prin puterea celui rau,
este posibil.
Pentru senegalez, care este inca in adancul sufletului
un animist convins, teama este un element familiar, un
„rau necesar” cu care se invata sa convietuiasca inca
de mic copil. Sistemul educativ are la baza sentimentul
fricii; copilul invata lectiile la scoala doar motivat
de teama de a nu fi batut de invatatorul mult prea sever;
el invata sa respecte normele comunitatii tot timpul sub
semnul fricii de „marabout” si de duhurile rele care vin
sa pedepseasca pe cei neascultatori; pacientul la spital
invata sa suporte durerea si sa nu-si comunice plangerile
de teama de a nu fi lovit de infirmiera sau medicul insensibil
si rautacios; tinerele casatorite invata sa rabde suferinta
si ocara si sa ingrijeasca atat de gospodaria ei cat si
de cea a socrilor si a rudelor apropiate de teama soacrei
in a carei casa s-a mutat si care are totdeauna ultimul
cuvant de spus in viata tinerilor casatoriti; credinciosul
se roaga la moschee si ofera milostenii de teama de a
nu se trezi la sfarsitul vietii ca lucrurile rele facute
de-a lungul vietii nu se echilibreaza cu cele bune si
astfel Allah nu-l va primi in paradisul sau.
In fata acestor realitati, oare noi- cei prea iubiti ai
Tatalui, cei care stim ca „in dragoste nu este frica,
caci dragostea desavarsita izgoneste frica”, cei care
„Il iubim pentru ca El ne-a iubit mai intai”- putem astazi
sa nu ne rugam pentru aceste suflete torturate in fiecare
zi de frica?
Motive de Lauda si Subiecte de Rugaciune
Il laud pe Domnul pentru ca crestinii din Senegal au putut
sarbatori Craciunul in libertate chiar si intr-o tara
musulmana. Sa ne rugam in continuare pentru aceasta libertate,
mai ales stiind ca presedintele tarii a mentionat faptul
ca doreste ca incepand cu anul 2006 Senegal sa nu mai
fie tara laica, ci sa treaca sub legea musulmana Sharia
(acest lucru presupune eliminarea crestinilor din Senegal).
Aduc lauda lui Dumnezeu pentru oportunitatea pe care mi-a
dat-o de a impartasi Evanghelia cu patru adolescente din
satul Niakhar, chiar si in ciuda slabiciunilor mele. Sa
ne rugam pentru aceste suflete si in special pentru Dyp,
care a manifestat interes de a-L cunoaste pe Domnul Isus
mai bine si de a citi Cuvantul.
Ii laud Numele pentru ocazia de a lucra printre misionarii
brazilieni la dispensarul crestin de aici din Dakar si
de a invata cat mai multe lucruri practice din domeniul
medical. Ma rog ca Domnul Isus sa imi ofere cat mai multe
oportunitati de a-I vesti Numele printre populatia Wolof
si de a manifesta dragostea Lui neconditionata care alunga
orice teama.
Vreau sa il laud de asemenea pe Dumnezeu pentru ocazia
pe care mi-a dat-o de a ii intalni si de a discuta mai
mult cu misionarii organizatiei New Tribes Mission (Misiunea
Noilor Triburi) cu care am tinut contact in ultimii doi
ani. Ii aduc lauda pentru lucrarea binecuvantata pe care
Domnul o face in Senegal de 50 ani prin acesti misionari.
Ma rog pentru perioada aprilie–mai cand voi avea ocazia
de a locui in Kedougou cu Audrey DeJager, o misionara
de la New Tribes, unde voi observa la fata locului activitatea
de alfabetizare, evanghelizare si traducere a Bibliei
printre etnia Dialonke (in general animisti si care numara
in prezent foarte putini credinciosi). De asemenea ma
rog pentru calauzire divina in ceea ce priveste o viitoare
colaborare cu aceasta misiune.
Il slavesc si Il laud pe Dumnezeu pentru toata sustinerea
si incurajarea primita de la dumneavoastra, fratii si
surorile din tara si nu numai, pentru toata contributia
pe care biserica romana o depune la inaintarea Imparatiei
lui Dumnezeu printre natiuni, si ma rog fierbinte ca Domnul
sa isi implineasca cu desavarsire planul in vietile fiecaruia
dintre voi, spre gloria vesnica a Regelui!
Din Senegal cu bucurie si recunostinta,
Alina Voda
|
|
India:
Ai mila, Doamne...
O relatare despre vizita in Jhanjharpur |
|
“Ascultati, prea iubitii mei frati: n-a ales Dumnezeu
pe cei ce sunt saraci in ochii lumii acesteia, ca sa-i
faca bogati in credinta si mostenitori ai Imparatiei,
pe care a fagaduit-o ...?”
Cu aceste cuvinte ma uit adesea la cei din jurul nostru
care nu cunosc prea mult Cuvantul, cei care au cel mult
o idee vaga, dar si aceea intr-un mod negativ. Cu aceste
cuvinte voi incepe aceasta scurta relatare socanta despre
oamenii din Jhanjharpur pe care i-am vizitat de curand.
Desi sunt doar aproximativ 200 km din Patna pana la Jhanjharpur,
am facut pana la destinatie aproape 12 ore. Pe un drum
groaznic, cu inima cat un purice pentru ca uneori nu iti
vine a crede cum unii oameni stiu sa conduca, am ajuns
la 8 seara in oraselul Jhanjharpur.
Si ca si cum nu erau destule lucruri care sa ne surprinda,
am vazut ceva unic in aceasta parte a Asiei. La intrarea
in oras, aceasta asa-zisa sosea nationala, care avea doar
o banda pentru ambele sensuri, oferea o singura posibilitate
de a avea acces in Jhanjharpur. Trebuia sa treci pe un
pod care avea o latime de trei-patru metri, dar pe care
trec pietonii, masinile, animalele si ... trenul. Este
o singura sina pe mijloc, si cand vine trenul se opresc
ceilalti si astepta sa treaca trenul. In alte cazuri,
se opreste chiar trenul ca sa astepte vaca sau mai stiu
eu ce trece pe acolo. In orice caz, cum-necum, te descurci,
dar adevaratul soc il reprezinta situatia acelor oameni,
care duc o viata tribala.
Am sosit acolo pe data de 13 noiembrie, iar pe 14, in
India se sarbatoreste ziua copilului. Cei din sate organizasera
o intalnire cu copiii de la scolile de alfabetizare. Cand
am ajuns, am ramas coplesit vazand poate 200 de copii
care ne asteptau de cateva ore. Era pentru prima data,
de cand se stiu acei oameni, cand se intampla asa ceva.
A fost pentru ei si pentru noi un moment unic. Copii care
nu au nici macar un caiet, au invatat poezii si cantece.
Cu hainele rupte sau ramase mici, ei afisau un zambet,
numit speranta. Spuneau poezii care te marcau enorm, pentru
ca vorbeau despre saracia lor, iar dragostea cu care ne-au
primit a lasat in noi o impresie adanca.
Unii se uitau la noi, vedeau ca suntem diferiti de ei,
dar nu stiau ce sa creada, caci pentru multi nu exista
notiunea de strain. Am vazut acolo ceva ce nu voi putea
uita. Si am zis inimii mele: “nu regret nimic din ceea
ce am facut” si sper ca nu veti regreta nici voi, cei
care sustineti financiar aceasta lucrare.
Oameni simpli care duc o viata plina de lipsuri, fara
prea multa educatie, ne-au multumit de numarate ori, pentru
ca nimeni pana acum nu i-a ajutat asa cum am facut-o noi.
Si cand spun noi, ma refer la credinciosii romani, dar
ei se refereau la organizatia ROI, caci nu stiu cine este
in spatele lor, insa Dumnezeu stie. De acolo, intreaga
zi am vizitat mai multe sate, unele dintre ele fiind ca
in jungla. Chiar fratele Raji spunea: “daca vii aici,
este aproape imposibil sa fii gasit vreodata”, si totusi
Dumnezeu a ales crestinii din Romania sa fie implicati.
Nu este aceasta o minune?
In unele dintre aceste sate oamenii traiesc la fel ca
animalele. Unora casele le-au fost luate de ape ori s-au
prabusit. Pentru ca nu au bani sa ridice alta casa, care
poate sa aiba 2/2 metri si sunt facute din paie si bambus,
unii au facut o intrare ca intr-o vizuina si asa locuiesc.
Altii insa, sunt izolati si traiesc in conditii greu de
imaginat. Unde doarme bivolul sau vaca, tot acolo dorm
si ei, iar saracia este fara limite. Multi copii sunt
atinsi de fel de fel de boli si mor la varste foarte fragede.
As vrea sa va mai spun despre ei, ca am fost foarte marcat
cand am vizitat acele sate, care sunt cele mai sarace,
si in care am vazut copii desculti si doar cu un pantalon
pe ei si atat. Fara o bluza sau camasa in conditiile in
care dimineata e un frig si o temperatura de 100C, dar
care este in continua scadere in perioada aceasta. Acesti
copii dorm tremurand pe jos si dimineata am vazut pe la
ora 5-6, copii care mergeau pe strada tremurand si spalandu-se
cu apa rece. Aveam 2-3 bluze si imi era frig, dar lor?
Aceste randuri au menirea, iubit frate, iubita sora, sa
ne ajute sa ne trezim si sa spunem: “Multumesc, Doamne,
pentru tot ce mi-ai dat!” Au menirea sa ne ajute sa plangem
cu cei ce plang” si sa fim gata sa ii iubim pe cei ce
sunt rudele noastre mai de departe, creatia aceluiasi
Creator.
Ca ei sunt milioane in aceasta zona. De curand am citit
ca o treime din saracii lumii acesteia traiesc in India.
In India, Biharul este cea mai saraca zona. Si nu vreau
sa vorbesc doar despre saracie, ci vreau sa spun ca ei
sunt pierduti inaintea lui Dumnezeu. Cele mai multe sate
nu au nici macar habar despre numele Domnului Isus Cristos.
O femeie dintr-un sat de langa Patna, care vine acum la
o strangere crestina, spunea sincer: “Nu auzisem niciodata
acest Nume inainte ca oamenii acestia sa vina aici si
sa ne spuna despre El”.
O alta intamplare s-a petrecut intr-o zona de langa noi,
cand doi prieteni distribuiau tractate si au intrebat
doi oameni care pescuiau: “Ati auzit despre Isus Mesia?”
In hindi, Isus Mesia se spune: “Ishu Masihi”. Oamenii
aceia auzind aceasta intrebare au raspuns: “Ce fel de
peste e asta? E aici in apa asta?” - pentru ca “Masihi”
este apropiat de “macili”, care inseamna peste.
Numele mai presus de orice nume, necunoscut de oameni!
O responsabilitate a Bisericii, dar neglijata de sute
de ani. Este vremea sa fim ceea ce ne cere Domnul Isus
- adevarati oameni ai lui Dumnezeu, propovaduitori, oameni
ai rugaciunii, gata sa dam si sa ne dam Lui, gata sa mergem
si sa facem ucenici din toate neamurile, pana la marginile
pamantului.
Alege sa te rogi pentru aceasta, si sa te gandesti ce
ai face daca ai fi in locul lor. Vrem sa mergem mai departe
si vom continua ce am inceput cu ajutorul lui Dumnezeu
si al dumneavoastra, vom continua sa investim pana vom
vedea oameni rascumparati pentru Regele nostru. Vom astepta
in nadejde, daca va trebui, chiar si ani, pana ii vom
vedea pe cei ce sunt saraci in ochii lumii acesteia, devenind
bogati in credinta. Dumnezeu sa binecuvanteze pe maitili!
Din indepartata Indie,
Marian si Luiza
marian_luiza@yahoo.com
|
|
MISIUNEA
INDIA,
O noua si binecuvantata colaborare |
|
Am avut si avem in continuare o singura
dorinta - grupul maitili sa auda Evanghelia. Si daca fratele
Pavel spunea ca “m-am facut tuturor totul ca sa castig
pe cei mai multi” putem si noi spune ca “facem orice sa
castigam cat mai multi”.
Misiunea India (India Mission) este o noua organizatie
cu care vom colabora si alaturi de care vom lupta sa vestim
Evanghelia in Madubani (judetul in care se afla Jhanjharpur).
Aceasta este o organizatie in care avem multi prieteni
si cu care am legat in tot acest timp relatii suficient
de puternice incat sa putem incepe o lucrare impreuna.
Totul a inceput intr-o zi cand am mers la liderul acestei
organizatii, Aby, prieten bun cu noi, si i-am spus: “Aby,
avem nevoie de ajutor ca sa raspandim Evanghelia in Madhubani”.
Raspunsul a fost imediat afirmativ, mai ales ca se gandise
si el la posibilitatea colaborarii pentru atingerea acest
scop. Metodele folosite de ei sunt diferite de cele folosite
pana in prezent de noi, in sensul ca sunt focalizati in
special pe lucrarea spirituala. Insa, Dumnezeu foloseste
diferite metode, diferiti oameni in diferite locuri, pentru
ca cei pierduti sa fie salvati.
Zilele trecute am avut din nou o intalnire, unde am discutat
locul in care sa incercam sa patrundem pentru prima data
cu Evanghelia. Ma gandeam ce greutati si ce pret presupune
lucrarea de aici, comparativ cu cea din alte tari asa-zise
crestine. Am decis ca la inceput sa implicam un tanar
care este venit din sud, pe nume Chandram M. si care a
aratat o viata plina de ravna pentru Cristos. Apoi, ne-am
gandit ca este foarte greu sa putem incepe cu un singur
om, fiindca nu exista nici un crestin acolo. Sa fii singur-singurel
si sa incerci sa lupti pentru castigarea unor pagani gata
sa te ucida, este greu pentru o singura persoana. De aceea,
ne rugam Domnului pentru doi misionari care sa fie pionieri
in lucrarea Domnului in acele zone.
Acesti doi misionari sunt primii nostri lucratori crestini.
Este o responsabilitate a noastra, a tuturor celor care
suntem implicati in lucrarea aceasta. Nu stiu daca v-am
spus pana acum, insa am cerut Domnului 100 de lucratori.
Ne rugam pentru ei si cred ca Dumnezeu ii va ridica. Sunt
responsabilitati mari, insa ce fericire va fi cand Domnul
va vedea maitili mantuiti! Ce bucurie ar trebui sa avem
fiecare dintre noi carora ne pasa de altii, si astfel
in sate de care nu a auzit nimeni, Dumnezeu a facut un
drum, pentru ca El sa se descopere oamenilor de acolo.
Vreau sa va mai spun ca cei ce vor merge acolo sunt fratii
nostri, din familia noastra si trebuie sa ii sprijinim
si sa ne luptam impreuna cu ei. Acum vom avea doi, dar
numarul lor, prin harul Domnului, va creste. Fiecare dintre
ei trebuie sa faca parte din viata noastra de rugaciune.
Crestinii din Romania au un aport la mantuirea maitililor
de acum inainte.
Am planificat ca in luna ianuarie sa putem stabili un
loc exact si sa incepem sa cautam o cale ca ei sa se stabileasca
acolo si sa inceapa lucrarea. Va implor sa mijlociti pentru
aceasta. Este un timp de rascruce si vrem sa cerem Domnului
sa ne arate care este zona unde ogoarele sunt gata de
recolta. Rugati-va, de asemenea, si pentru noi ca sa putem
stabili impreuna cu ei, cele mai bune strategii prin care
sa avem un impact intre acei oameni. Nu stim daca vor
fi hindusi sau musulmani, deoarece inca nu am stabilit
grupul tinta, insa stim ca fiecare dintre aceste categorii
cere o abordare diferita.
Dumnezeu este pentru noi! El este de partea noastra si
vom birui. Cand am venit aici, nu am avut nici o asteptare.
Am planificat apoi lucrarea cu Clinica si am inceput.
Am stabilit sa facem cel putin o tabara medicala pana
vom veni in tara si speram ca in ianuarie sa se realizeze
acest proiect. Multumim si ne prosternam inaintea lui
Dumnezeu. Cat despre partea spirituala este o minune ca
Dumnezeu a deschis usi pentru aceasta. Credem ca aceasta
s-a datorat si ca raspuns al rugaciunilor noastre comune.
In continuare, speram sa putem ajuta misiunea mondiala
sa se dezvolte, fara a cauta sa lucram pentru oameni sau
institutii, ci pentru Unul singur, Domnul Domnilor si
Creatorul celor pierduti si al celor rascumparati. Inchei
aici aceasta prezentare a lucrarii cu Misiunea India,
si spun doar atat: “Pana aici Domnul ne-a ajutat - Eben-Ezer”.
Trecut, Prezent si Viitor
MOTIHARI - in aceasta luna urmeaza sa vizitam un Institut
Biblic din orasul Motihari, aflat in nordul Biharului,
care apartine organizatiei India Mission. Este o lucrare
noua, care are ca tinta pregatirea noilor copii ai lui
Dumnezeu. In aceasta perioada vom participa la o intalnire
cu lucratorii din acea zona, dar ii vom cunoaste de asemenea,
pe noii studenti.
In ianuarie, prin harul Domnului, va trebui sa predau
pentru 2 zile la acest institut. Este pentru prima oara
cand trebuie sa fac asta si problema este ca va trebui
sa predau in limba engleza. Mijlociti va rog ca Duhul
Sfant sa le atinga inimile, iar noua sa ne umple viata
cu gandul care era in Cristos: “S-a smerit si S-a facut
ascultator pana la moarte”.
KERALA - se afla in sudul Indiei. Vom pleca in data de
18 decembrie si vom sta pentru o perioada de 2 saptamani.
In acest timp vom vizita mai multe biserici si frati si
ne rugam ca fiecare intalnire sa fie o provocare, mai
ales ca in acest stat traiesc foarte multi crestini. Bisericile
insa, nu au cunostinta despre situatia din nord si unii
chiar nu vor sa accepte ca problemele de acolo sunt intr-adevar
reale. Doamne, deschide-ne ochii! As dori sa va rugati
si pentru perioada in care vom calatori cei 2900 km, care
vor fi parcursi in 3 zile. De asemenea, un alt motiv de
rugaciune este ca nu avem locuri si suntem pe lista de
asteptare. Sa calatoresti 2-3 ore inseamna ceva, insa
3 zile inseamna destul de mult, de aceea Dumnezeu sa ne
ajute sa avem locuri pentru a dormi peste noapte.
Pe 17 DECEMBRIE - va avea loc in Patna o evanghelizare
pe care am organizat-o noi, cei din partasia Bisericii
unde mergem duminica. Ne rugam pentru trezire si incercam
sa actionam. Sala inchiriata are peste 600 de locuri si
vom distribui circa 1000 de invitatii. Cu aceasta ocazie
vom sarbatori Craciunul si vom explica oamenilor care
este adevarata insemnatate a acestei sarbatori. O parte
din finantele trimise se vor folosi pentru organizarea
acestei mari evanghelizari. Zic mare, cel putin pentru
cati crestini sunt in Patna. Sa ne rugam ca Dumnezeu sa
aduca mai multi oameni si ei sa fie luminati de puterea
Dumnezeului Celui viu. Nu uitati deci, 17 decembrie -
este o zi importanta pentru lucrarea din Patna.
VIZITE - este cuvantul care ar caracteriza activitatea
din aceasta luna. Dupa ce am inceput colaborarea cu India
Mission, am aflat ca a avut loc o evanghelizare in perioada
in care am fost plecati pentru viza. In urma acelei evanghelizari
multi oameni s-au aratat interesati sa auda mai mult.
Astfel, peste 300 de adrese au fost luate, majoritatea
lor apartinand catolicilor dintr-o colonie crestina din
Patna. Impreuna cu noul si foarte bunul nostru prieten
Joshy Thomas am inceput sa facem vizite la cat mai multi
oameni. Am cunoscut atat oameni foarte saraci, cat si
foarte bogati, oameni needucati, cat si oameni foarte
educati. Am putut vorbi despre Domnul tuturor si ma bucur
ca, dupa ce a luat fiinta o mica partasie in acea zona,
unii dintre ei vin cu regularitate la intalnirile noastre.
Sunt multe de spus si fiecare familie are o istorie proprie.
Insa ceea ce vreau sa accentuez este ca am vazut adevarate
lucrari demonice in unele case si este grozav lucru sa
te afli intr-o astfel de situatie. Oamenii sunt disperati,
ne cer sa ne rugam pentru ei, cer asta pentru ca nu exista
o alta solutie pentru o viata in care sa domneasca Pacea.
NOAPTEA DE RUGACIUNE - a fost una din dorintele mele si
nu numai, dar Dumnezeu de curand a facut o minune. In
fiecare vineri seara de la ora 22 la ora 2 noaptea are
loc o seara de rugaciune. Sunt zeci de subiecte adunate
in timpul saptamanii de la familiile vizitate. In tot
acest timp, Il laudam pe Domnul si ne rugam. Deocamdata
nu sunt foarte multi implicati. Data trecuta au fost doar
5 persoane, insa stim ca aceasta lucrare are impact in
lumea nevazuta. Cine se roaga, intotdeauna face un pas
inainte. Daca Domnul nostru se ruga seri la randul, putem
sa reinviem si noi practica. In locul unei nopti de somn,
alegem ca acele cateva ore sa le inchinam Domnului. Tot
in aceasta luna am avut bucuria sa gazduim o ora de rugaciune
in casa unde locuim, si ne-am bucurat sa fim impreuna
peste 17 persoane, majoritatea implicate in lucrare.
CLINICA MOBILA - va incepe sa functioneze in curand. Incercam
in aceasta perioada sa contactam un doctor. Vom continua
sa ne rugam ca Dumnezeu sa se ocupe in continuare de aceasta
lucrare. In principiu, am planificat ca tabara medicala
sa aiba loc undeva intre 12-22 ianuarie. Pentru ca, dupa
acest interval de timp, la inceputul lunii februarie,
vom veni acasa pentru o perioada.
Parteneri din India,
Marian si Luiza Nitu
marian_luiza@yahoo.com
|
|
Dragii mei frati, au trecut cinci ani de cand ma aflu
ca misionara in Zambia. Nici nu stiu cand a trecut atat
de mult timp. Parca ieri ma aflam in avion si eram putin
ingrijorata de ce se va intampla. Imi aduc foarte bine
aminte de faptul ca m-am rugat Domnului: ''Draga Doamne,
stiu ca multi nu cred ca am fost chemata de Tine si sunt
siguri ca voi renunta, dar Te rog, indiferent de ce s-ar
intampla, Tu sa-mi dai putere si sa ma ajuti sa nu renunt.
Ajuta-ma sa nu-mi para niciodata rau de decizia luata
de a te sluji pe Tine, si sa nu am vreodata nici macar
gandul de a renunta. Stiu ca voi avea timpuri grele, dar
si bune, si un lucru doresc din toata inima: sa nu-mi
vina gandul sa renunt sau sa-mi para rau ca sunt misionara.''
Ma uit in urma la anii trecuti - unii cred ca sunt ani
pierduti - si Ii multumesc Domnului pentru tot, pentru
toate binecuvantarile si bucuriile, dar si pentru dureri
si necazuri, incercari si boala, care m-au facut sa fiu
o persoana mai puternica si mai intelegatoare. Dar mai
presus de toate, m-au facut sa fiu mai aproape de Domnul,
sa ma incred in El si sa ma bazez pe fagaduintele Lui.
Stiu ca sunt in mana Lui si atunci cand nu am pe nimeni
sa ma ocroteasca si sa ma apere, El este scutul meu si
El se lupta pentru mine.
In anii petrecuti in Zambia am avut oportunitatea sa-L
marturisesc pe Domnul si sa predau copiilor, tinerilor
si femeilor din Cuvantul Lui - Vestea cea buna. Multi
au fost mantuiti si unii chiar se afla cu Domnul in cer,
nu mai sunt printre noi. Imi aduc aminte de o tanara care
L-a primit pe Domnul si dupa vreo 2-3 luni a murit din
cauza malariei. As putea spune ca viata este foarte scurta
aici in Zambia. Multi dintre prietenii si prietenele mele
nu mai sunt in viata, sunt in vesnicie. Media de viata
este intre 30-40 ani si foarte rar intalnesti oameni sau
femei cu parul alb. S-a estimat ca in urmatorii 10 ani,
media de viata va fi intre 25-30 de ani. Este trist, dar
adevarat. Multi mor de malarie sau alte boli, dar cei
mai multi mor de SIDA. Majoritatea sunt tineri care nu
implinesc nici macar 30 ani.
Indiferent de locul si tara unde ne aflam, viata este
scurta. Imi aduc aminte ca ultima data cand am vazut-o
pe mama mea, dansa implinise 60 de ani si mi-a spus: “eu
nu sunt batrana”, dar eu ma gandeam: ,,in comparatie cu
cei din Zambia, o, da, esti batrana”. Mi se frange inima
de durere cand ma gandesc la nevoia oamenilor de mantuire
si totusi atat de putini sunt cei ce raspund chemarii.
Oare de ce? Stiu ca nu sunt singura chemata sa-L slujesc
pe Domnul in Zambia. Au fost si altii, dar ei nu au vrut
sa raspunda chemarii dumnezeiesti, spunand ca sunt prea
multe riscuri, boli, serpi, tantari, pericole de tot felul
si apoi cultura e total diferita. Lista cu posibile piedici
este foarte lunga, dar adevarul este ca boala si suferinta
sunt peste tot, si in Romania, SUA, etc., si nu poti fi
sigur de ziua de maine indiferent unde te-ai afla.
Daca mi s-ar pune intrebarea ce as face daca ar fi s-o
iau de la inceput, in ciuda tuturor greutatilor prin care
am trecut, as raspunde fara ezitare: “Acelasi lucru”.
Am fost bolnava de foarte multe ori. De fapt am avut malarie
de atatea ori incat am incetat sa mai numar perioadele
in care am fost bolnava. O data chiar am crezut ca viata
mea pe pamant se va termina si voi muri. Am avut tot felul
de incercari si lipsuri, zile in care nu am avut nici
un ban si nici mancare, dar Domnul s-a ingrijit si mi-a
purtat de grija. Au fost zile in care am fost bolnava
la pat si nu puteam nici sa merg, atat de slabita eram
si nu am avut pe nimeni care sa-mi faca un ceai sau sa-mi
dea o cana cu apa. Au fost zile in care am fost descurajata
si n-a fost nimeni langa mine sa ma imbarbateze, zile
in care am fost chiar neinteleasa de cei din jur.
O alta greutate a constat in faptul ca aici nu am pe nimeni
cu care sa vorbesc in limba mea materna. Am avut zile
in care eram bolnava de malarie si nici macar nu imi dadeam
seama ce limba vorbesc, chiar mai spuneam cate un cuvant
in romana si cei din jur se uitau la mine surprinsi iar
eu ii intrebam: “e ceva gresit?” la care ei incercau sa
repete ce am spus, cam pocit, dar abia atunci imi dadeam
seama de faptul ca ei nu ma puteau intelege. As putea
continua la nesfarsit, dar interesul nu e sa va fac sa
va fie mila de mine si sa ma compatimiti. De fapt ar trebui
sa va bucurati, deoarece, in toate Domnul m-a intarit
si Harul Lui mi-a fost de ajuns. Deci daca ar fi sa o
iau de la capat, probabil as dormi vreo doua zile la rand,
glumesc, dar as lua totul de la capat, deoarece merita,
da, intr-adevar merita.
Chiar si astazi de dimineata am predat la aproximativ
75 de copii cu varste diferite, intr-o singura clasa,
deoarece nu sunt suficienti profesori. Dupa ce am terminat,
cinci dintre ei L-au primit pe Domnul. A fost o mare bucurie
pentru mine. La sfarsit, le-am dat la toti guma de mestecat
cu surprize, si toti copiii si-au pus abtibildurile pe
frunte si erau foarte fericiti. Nici nu va puteti inchipui
cum aratau. Mi-a parut rau ca nu am avut aparatul de fotografiat
sa pot face si poze. Bucuria pe care o am de a-L sluji
pe Domnul nu se poate compara cu nimic in lume si de mi
s-ar da avere si toti banii din lume, eu tot nu as renunta.
De multe ori ma gandesc la cei care au fost chemati de
Domnul sa fie misionari si au dat cu piciorul la acea
chemare. Pacat, ce pacat! Au pierdut atat de multe binecuvantari
si ei ar fi putut fi o binecuvantare pentru cei din jurul
lor pe campul de misiune.
De asemenea, astazi ma gandeam la cei pe care Domnul ii
cheama in misiune. Am primit un e-mail de la o fata care
mi-a spus ca ea crede ca Domnul o cheama sa fie misionara.
Dragul meu frate si draga mea sora, daca Domnul te chema,
nu da inapoi, nu te lua dupa oameni, indiferent unde esti
chemat(a): India, Africa, Rusia, America, raspunde chemarii
dumnezeiesti. Spune-I doar: ,,Doamne, iata-ma, trimite-ma”
si El se va ingriji de restul. Nu iti pot promite ca va
fi usor, dar totul e posibil cu ajutorul Lui. Increde-te
in El si lasa-L pe El sa lucreze. Eu una stiu: “Pot totul
in Cristos care ma intareste.”
De curand am revenit in tara. Pe 18 ianuarie ma voi intoarce
sa-mi continuu lucrarea. Nu am mai fost acasa de sarbatori
de mult timp, si mi-a fost dor sa mai vad zapada si pomi
de craciun, colinde si altele pe care nu le intalnesti
aici. A fost o binecuvantare pentru mine sa pot fi acasa
de sarbatori si Ii multumesc Domnului si celor ce mi-au
trimis bani pentru a cumpara biletul de avion si ma rog
ca Domnul sa-i binecuvanteze. De asemenea, continuu sa
ma rog pentru ca Domnul sa scoata mai multi lucratori
. Va rog sa continuati sa va rugati pentru mine, pentru
scoala de aici, pentru lucrarea cu femeile, tinerii si
copiii. Rugati-va sa pot termina de tradus cartea in bemba.
Rugati-va ca Domnul sa ma foloseasca cu multa putere si
multe suflete sa fie mantuite iar eu sa pot fi o binecuvantare
pentru multi. Va multumesc nespus de mult pentru ajutorul
financiar si pentru ca ma sustineti in rugaciune. Domnul
sa va binecuvanteze.
Cu multa dragoste,
Maria Magdalena Halip
|
|
|
