Adventistii de ziua a saptea accepta Biblia ca singurul
lor crez si sustin anumite principii fundamentale de credinta, ca
fiind invataturi ale Sfintelor Scripturi. Asa cum sunt prezentate
mai jos, ele reflecta modul de intelegere si exprimare a invataturii
Sfintelor Scripturi de catre biserica. Revizuirea acestor principii
de credinta poate avea loc cu ocazia unei sesiuni a Conferintei
Generale, atunci cand biserica este condusa de Duhul Sfant la o
mai profunda intelegere a adevarului Bibliei sau gaseste un limbaj
mai adecvat prin care sa exprime invataturile Cuvantului sfant al
lui Dumnezeu.
1. Sfintele Scripturi
Sfintele Scripturi, Vechiul si Noul Testament, constituie Cuvantul
scris al lui Dumnezeu, dat prin inspiratie divina, prin mijlocirea
oamenilor sfinti ai lui Dumnezeu, care au vorbit si au scris cand
erau condusi de Duhul Sfant. In acest Cuvant, Dumnezeu a incredintat
omului cunostinta necesara pentru mantuire. Sfintele Scripturi sunt
descoperirea infailibila a vointei Sale. Ele sunt standardul caracterului,
testul experientei, descoperirea cu autoritate a doctrinelor si
raportul demn de incredere al actiunilor lui Dumnezeu in istorie
(2 Petru 1,20.21; 2 Tim. 3,16.17; Ps. 119,105; Prov. 30,5.6;
Is. 8,20; Ioan 17,17; 1 Tes. 2,13; Evr. 4,12).
2. Trinitatea
Exista un singur Dumnezeu: Tatal, Fiul si Duhul Sfant, o unitate
de trei Persoane vesnice. Dumnezeu este nemuritor, atotputernic,
atotstiutor, mai presus de toate si omniprezent. El este infinit
si dincolo de intelegerea omeneasca, totusi cunoscut in masura in
care El Se reveleaza. El este pentru vesnicie vrednic de inchinare,
adorare si slujire din partea intregii creatiuni (Deut. 6,4; Mat.
28,19; 2 Cor. 13,14; Ef. 4,4-6;
1 Petru 1,2; 1 Tim. 1,17; Apoc. 14,7).
3. Tatal
Dumnezeu, Tatal cel vesnic, este Creatorul, Izvorul, Sustinatorul
si Suveranul intregii creatiuni. El este drept si sfant, plin de
mila si har, incet la manie si bogat in dragoste statornica si in
credinciosie. Toate atributele si puterile descoperite in Fiul si
in Duhul Sfant sunt, de asemenea, reprezentari ale Tatalui (Gen.
1,1; Apoc. 4,11; 1 Cor. 15,28; Ioan 3,16; 1 Ioan 4,8; 1 Tim. 1,17;
Ex. 34,6.7; Ioan 14,9).
4. Fiul
Dumnezeu, Fiul cel vesnic, S-a intrupat in Isus Hristos. Prin El
au fost create toate lucrurile si prin El este descoperit caracterul
lui Dumnezeu. El este Mantuitorul si Judecatorul lumii. Dumnezeu
adevarat din vesnicii, El a devenit si Om adevarat, Isus Hristos.
El a fost conceput prin Duhul Sfant si nascut din fecioara Maria.
A trait si a fost ispitit ca orice fiinta omeneasca, dar a exemplificat
in mod desavarsit neprihanirea si dragostea lui Dumnezeu. Prin minunile
Sale, El a manifestat puterea lui Dumnezeu si a dovedit ca este
Mesia, Cel fagaduit de Dumnezeu. A suferit si a murit de buna voie
pe cruce pentru pacatele noastre si in locul nostru, a inviat din
morti si S-a inaltat la ceruri, ca sa mijloceasca in Sanctuarul
ceresc pentru noi. Isus va reveni in slava pentru eliberarea finala
a poporului Sau si restatornicirea tuturor lucrurilor (Ioan 1,1-3.14;
Col. 1,15-19; Ioan 10,30; 14,9; Rom. 6,23; 2 Cor. 5,17-19; Ioan
5,22; Luca 1,35; Fil. 2,5-11; Evr. 2,9-18; 1 Cor. 15,3.4; Evr. 8,1.2;
Ioan 14,1-3).
5. Duhul Sfant
Dumnezeu, Duhul cel vesnic, a luat parte activa impreuna cu Tatal
si cu Fiul la creatiune, la intrupare si la rascumparare. El este
Cel care i-a inspirat pe scriitorii Bibliei. El a umplut cu putere
viata lui Hristos. El atrage si convinge fiintele omenesti, iar
pe aceia care raspund ii innoieste si ii transforma dupa chipul
lui Dumnezeu. Trimis de Tatal si de Fiul pentru a fi totdeauna cu
copiii Lui, El ofera daruri spirituale bisericii, o imputerniceste
sa dea marturie despre Hristos si, in armonie cu Biblia, o conduce
in tot adevarul (Gen. 1,1.2; Luca 1,35; 4,18; Fapte 10,38; 2 Petru
1,21; 2 Cor. 3,18; Ef. 4,11.12; Fapte 1,8; Ioan 14,16-18.26; 15,26.27;
16,7-13).
6. Creatiunea
Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor si a descoperit in Sfintele
Scripturi raportul autentic al activitatii Sale creatoare. In sase
zile, Domnul a facut "cerul si pamantul" si toate fiintele
vii care exista pe pamant, iar in ziua a saptea S-a odihnit. Astfel,
El a infiintat Sabatul zilei a saptea ca memorial vesnic al incheierii
activitatii Sale creatoare. Primul barbat si prima femeie au fost
facuti dupa chipul lui Dumnezeu, ca incoronare a lucrarii de creatiune.
Li s-a dat stapanire asupra lumii si raspunderea de a avea grija
de ea. Cand lucrarea creatiunii a fost incheiata, lumea era "foarte
buna", proclamand gloria lui Dumnezeu (Gen. 1,2; Ex. 20,8-11;
Ps. 19,1-6; 33,6.9; 104; Evr. 11,3).
7. Natura omului
Omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu, cu individualitate,
cu putere si cu libertatea de a gandi si a actiona. Fiecare fiinta
omeneasca este o unitate indivizibila a trupului, a mintii si a
sufletului. Desi creat ca fiinta libera, omul este dependent de
Dumnezeu in ce priveste viata, suflarea si toate celelalte. Cand
primii nostri parinti n-au ascultat de Dumnezeu, ei au tagaduit,
de fapt, dependenta lor de El si au pierdut pozitia lor inalta ca
reprezentanti ai Sai. Chipul lui Dumnezeu din ei a fost denaturat
si au ajuns supusi mortii. Urmasii lor impartasesc aceasta natura
decazuta si consecintele ei. Ei se nasc cu slabiciuni si tendinte
spre rau. Dar Dumnezeu, prin Hristos, a impacat lumea cu Sine si,
prin Duhul Sau, reface in cei care se pocaiesc chipul Creatorului
lor. Creati pentru gloria lui Dumnezeu, ei sunt chemati sa-L iubeasca,
sa se iubeasca unii pe altii si sa aiba grija de mediul natural
in care traiesc (Gen. 1,26-28; 2,7; Ps. 8,4-8; Fapte 17,24-28; Gen.
3; Ps. 51,5; Rom. 5,12-17; 2 Cor. 5,19.20; Ps. 51,10; 1 Ioan 4,7.8.11.20;
Gen. 2,15).
8. Marea lupta
Intreaga omenire este acum implicata in marea lupta dintre Hristos
si Satana, cu privire la caracterul lui Dumnezeu, la Legea Sa si
la suveranitatea Sa in univers. Acest conflict a inceput in ceruri,
atunci cand o fiinta creata, inzestrata cu libertatea de alegere,
prin inaltarea de sine a devenit Satana, vrajmasul lui Dumnezeu,
si a condus la razvratire o parte dintre ingeri. El a introdus spiritul
razvratirii in lumea noastra, facandu-i pe Adam si pe Eva sa pacatuiasca.
Pacatul omului a dus la distrugerea chipului lui Dumnezeu in omenire,
la dezordine in lumea creata si, in cele din urma, la distrugerea
acesteia prin potopul care a cuprins intreaga planeta. Urmarita
de intreaga creatiune, aceasta lume a devenit scena conflictului
universal, din care, in cele din urma, Dumnezeul dragostei va fi
indreptatit. Pentru a-l ajuta pe poporul Sau in acest conflict,
Hristos trimite Spiritul Sau cel Sfant si ingeri credinciosi sa-l
calauzeasca, sa-l apere si sa-l sustina pe calea mantuirii (Apoc.
12,4-9; Is. 14,12-14; Ezech. 28,12-18; Gen. 3; Rom. 1,19-32; 5,12-21;
8,19-22; Gen. 6-8; 2 Petru 3,6; 1 Cor. 4,9; Evr. 1,14).
9. Viata, moartea si invierea lui Hristos
Prin ascultarea desavarsita a lui Hristos fata de vointa lui Dumnezeu,
prin suferintele, moartea si invierea Sa, Dumnezeu a oferit singurul
mijloc de ispasire pentru pacatele omenirii. In acest fel, cei care,
prin credinta, accepta ispasirea pot avea viata vesnica, iar intreaga
creatiune poate intelege mai bine dragostea nemarginita si sfanta
a Creatorului. Aceasta ispasire desavarsita apara dreptatea Legii
lui Dumnezeu si caracterul Sau plin de har, condamnand pacatul nostru,
dar oferindu-ne iertarea. Hristos a murit in locul nostru, aducandu-ne
ispasire, impacare si transformare. Invierea lui Hristos proclama
triumful lui Dumnezeu asupra fortelor raului, iar celor ce accepta
ispasirea, le asigura biruinta finala asupra pacatului si asupra
mortii. Ea declara domnia lui Isus Hristos, inaintea caruia se va
pleca orice genunchi in ceruri si pe pamant (Ioan 3,16; Is. 53;
1 Petru 2,21.22; 1 Cor. 15,3.4.20-22; 2 Cor. 5,14.15.19-21; Rom.
1,4; 3,25; 4,25; 8,34; 1 Ioan 2,2; 4,10; Col. 2,15; Fil. 2,6-11).
10. Experienta mantuirii
In nemarginita Sa dragoste si mila, Dumnezeu a facut ca Hristos,
care nu a cunoscut pacatul, sa fie facut pacat pentru noi, astfel
ca, prin El, noi sa putem fi neprihanirea lui Dumnezeu in El. Condusi
de Spiritul Sfant, noi ne recunoastem pacatosenia, ne pocaim de
nelegiuirile noastre si credem in Isus ca Domn si Hristos, ca Inlocuitor
si Exemplu al nostru. Aceasta credinta care primeste mantuirea vine
prin puterea divina a Cuvantului si este darul harului lui Dumnezeu.
Prin Hristos, noi suntem indreptatiti, adoptati ca fii si fiice
ale lui Dumnezeu si eliberati de sub domnia pacatului. Prin Spiritul
Sfant, suntem nascuti din nou si sfintiti; tot Duhul Sfant este
Acela care ne innoieste mintea, scrie legea dragostei lui Dumnezeu
in inima si ne da putere sa traim o viata sfanta. Ramanand in El,
ne impartasim de natura divina si avem asigurarea mantuirii acum
si in ziua judecatii (2 Cor. 5,17-21; Ioan 3,16; Gal. 1,4; 4,4-7;
Tit 3,3-7; Ioan 16,8; Gal. 3,13.14; 1 Petru 2,21.22; Rom. 10,17;
Luca 17,5; Marcu 9,23.24; Ef. 2,5-10; Rom. 3,21-26; Col. 1,13.14;
Rom. 8,14-17; Gal. 3,26; Ioan 3,3-8; 1 Petru 1,23; Rom. 12,2; Evr.
8,7-12; Ezech. 36,25-27; 2 Petru 1,3.4; Rom. 8,1-4; 5,6-10).
11. Biserica
Biserica este comunitatea de credinciosi care cred si Il marturisesc
pe Isus Hristos ca Domn si Mantuitor. Ca urmasi ai poporului lui
Dumnezeu din Vechiul Testament suntem chemati sa iesim din lume.
Noi ne adunam laolalta pentru inchinare, pentru partasie, pentru
instruire din Cuvantul lui Dumnezeu, pentru celebrarea Cinei Domnului,
pentru slujirea intregii omeniri si pentru proclamarea Evangheliei
in toata lumea. Biserica isi primeste autoritatea de la Hristos,
care este Cuvantul intrupat, si din Sfintele Scripturi, care constituie
Cuvantul scris al lui Dumnezeu. Biserica este familia lui Dumnezeu.
Fiind adoptati ca fii ai Lui, membrii ei traiesc in baza noului
legamant. Biserica este trupul lui Hristos, o comunitate de credinta,
al carei Cap este Insusi Hristos. Ea este mireasa pentru care a
murit Hristos ca s-o sfinteasca si s-o curateasca. La intoarcerea
Lui triumfala, El o va recunoaste ca fiind Biserica Sa glorioasa,
cei credinciosi din toate timpurile, rascumparati prin sangele Sau,
fara pata sau zbarcitura, sfinti si fara prihana (Gen. 12,3; Fapte
7,38; Ef. 4,11-15; 3,8-11; Mat. 28,19.20; 16,13-20; 18,18; Ef. 1,22.23;
2,19-22; 5,23-27; Col. 1,17.18).
12. Ramasita si misiunea ei
Biserica universala este compusa din toti cei care cred cu adevarat
in Hristos. Dar, in ultimele zile ale istoriei planetei, cand apostazia
devine generala, Dumnezeu cheama deoparte o ramasita care tine poruncile
lui Dumnezeu si credinta lui Isus. Ea anunta sosirea ceasului judecatii,
proclama mantuirea prin Hristos si vesteste apropierea celei de
a doua veniri a Lui. Aceasta proclamare este simbolizata de cei
trei ingeri din Apocalipsa 14. Ea coincide cu judecata din ceruri
si are ca rezultat o lucrare de pocainta si reforma pe pamant. Fiecare
credincios este chemat sa dea marturie personala in aceasta lucrare
mondiala (Apoc. 12,17; 14,6-12; 18,1-4; 2 Cor. 5,10; Iuda 3,14;
1 Petru 1,16-19; 2 Petru 3,10-14; Apoc. 21,1-14).
13. Unitatea trupului lui Hristos
Biserica este un corp de credinciosi, compus din multi membri, chemati
din toate natiunile, neamurile, limbile si popoarele. In Hristos,
noi suntem o noua creatiune. Deosebirile de rasa, cultura, instruire
si nationalitate, precum si diferentele dintre cei de sus si cei
de jos, dintre bogati si saraci, dintre barbati si femei nu trebuie
sa dea loc la dezbinari intre noi. Toti suntem egali in Hristos,
care, printr-un singur Duh, ne-a legat in aceeasi partasie cu El
si unul cu altul. Noi trebuie sa slujim si sa fim slujiti fara partinire
sau rezerva. Prin descoperirea lui Isus Hristos in Sfintele Scripturi,
impartasim aceeasi credinta si speranta si oferim tuturor o marturie
vie. Aceasta unitate isi are izvorul in unitatea Treimii divine,
care ne-a adoptat ca fii ai Sai (Rom. 12,4.5; 1 Cor. 12,12-14; Mat.
28,19.20; Ps. 133,1; 2 Cor. 5,16.17; Fapte 17,26.27; Gal. 3,27.29;
Col. 3,10-15; Ef. 4,14-16; 4,1-6; Ioan 17,20-23).
14. Botezul
Prin botez, noi marturisim credinta noastra in moartea si invierea
lui Isus Hristos si dam marturie privind moartea noastra fata de
pacat si hotararea de a umbla intr-o viata noua. Astfel, noi Il
recunoastem pe Hristos ca Domn si Mantuitor, devenim poporul Lui
si suntem primiti ca membri in Biserica Sa. Botezul este un simbol
al unirii noastre cu Hristos, al iertarii pacatelor si al primirii
Duhului Sfant. Botezul este savarsit prin scufundarea in apa si
este conditionat de marturisirea credintei in Isus si de dovada
pocaintei. El trebuie sa fie precedat de instruirea in adevarurile
Sfintelor Scripturi si de primirea invataturilor ei (Rom. 6,1-6;
Col. 2,12.13; Fapte 16,30-33; 22,16; 2,38; Mat. 28,19.20).
15. Cina Domnului
Cina Domnului este impartasirea cu simbolurile trupului si sangelui
lui Hristos, ca expresie a credintei in El, Domnul si Mantuitorul
nostru. In aceasta experienta a comuniunii, Hristos este prezent
pentru a Se intalni cu poporul Sau si a-l intari. Cand ne impartasim,
noi proclamam cu bucurie moartea Domnului, pana va reveni El. Pregatirea
pentru Cina Domnului cuprinde cercetarea de sine, pocainta si marturisirea.
Invatatorul a instituit serviciul spalarii picioarelor, care inseamna
o reinnoire a curatirii, o expresie a bunavointei de a ne sluji
unul altuia in umilinta crestina si de a ne uni inimile in dragoste.
Serviciul Cinei Domnului este deschis tuturor credinciosilor crestini
(1 Cor. 10,16.17; 11,23-30; Mat. 26,17-30; Apoc. 3,20; Ioan 6,48-63;
13,1-17).
16. Darurile spirituale si slujirea
Dumnezeu acorda tuturor membrilor Bisericii Sale, din toate vremurile,
daruri spirituale pe care fiecare membru urmeaza sa le foloseasca
pentru binele comun al bisericii si al omenirii, intr-o slujire
plina de iubire. Acordate prin mijlocirea Duhului Sfant, care da
fiecaruia in parte dupa cum voieste, darurile aduc cu ele toate
aptitudinile si capacitatile de slujire de care are nevoie biserica
pentru a-si indeplini functiile stabilite de Dumnezeu. Potrivit
Scripturii, intre aceste daruri se afla: credinta, vindecarea, profetizarea,
propovaduirea, invatarea, administrarea, impacarea, compasiunea,
slujirea cu sacrificiu de sine si binefacerea pentru incurajarea
si ajutarea semenilor. Unii membri sunt chemati de Dumnezeu si inzestrati
de Duhul Sfant pentru indeplinirea functiilor recunoscute de biserica,
cum ar fi lucrarea pastorala, evanghelistica, apostolica si de invatare.
Ele sunt necesare in mod deosebit pentru pregatirea membrilor in
vederea lucrarii de slujire, pentru dezvoltarea bisericii in vederea
atingerii maturitatii spirituale, cum si pentru promovarea unitatii
credintei si a cunoasterii de Dumnezeu. Atunci cand membrii folosesc
aceste daruri spirituale ca ispravnici credinciosi ai harului felurit
al lui Dumnezeu, biserica este protejata de influentele distructive
ale invataturilor false, isi primeste cresterea de la Dumnezeu si
se zideste in credinta si dragoste (Rom. 12,4-8;
1 Cor. 12,9-11.27.28; Ef. 4,8.11-16; Fapte 6,1-7; 1 Tim. 3,1-13;
1 Petru 4,10.11).
17. Darul profetiei
Printre darurile Duhului Sfant se afla si profetia. Acest dar este
un semn de identificare a bisericii ramasitei si s-a manifestat
prin lucrarea lui Ellen White. Scrierile acestui sol al lui Dumnezeu
sunt un izvor continuu de adevar, investit cu autoritate, care ofera
bisericii mangaiere, calauzire, instruire si indreptare. Ele arata
clar ca Biblia este etalonul dupa care trebuie sa fie verificata
orice invatatura si orice experienta (Ioel 2,28.29; Fapte 2,14-21;
Evr. 1,1-3; Apoc. 12,17; 19,10).
18. Legea lui Dumnezeu
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse in Cele Zece
Porunci si exemplificate in viata Domnului Hristos. Ele exprima
dragostea, vointa si scopurile lui Dumnezeu cu privire la comportarea
si relatiile umane si sunt obligatorii pentru toti oamenii din toate
timpurile. Aceste precepte constituie baza legamantului lui Dumnezeu
cu poporul Sau si etalonul judecatii lui Dumnezeu. Prin intermediul
Duhului Sfant, ele scot in evidenta pacatul si trezesc simtamantul
nevoii dupa un Mantuitor. Mantuirea se realizeaza prin har si nu
prin fapte, dar roada ei este ascultarea de porunci. Aceasta ascultare
dezvolta caracterul crestin si are ca rezultat un simtamant al starii
de bine. Ea constituie dovada dragostei noastre fata de Dumnezeu
si a interesului pentru semenii nostri. Ascultarea care vine din
credinta demonstreaza puterea Domnului Hristos de a transforma viata
si intareste in acest fel marturia crestina (Ex. 20,1-17; Ps. 40,7.8;
Mat. 22,36-40; Deut. 28,1-14; Mat. 5,17-20; Evr. 8,8-10; Ioan 15,7-10;
Ef. 2,8-10; 1 Ioan 5,3; Rom. 8,3.4; Ps. 19,7-14).
19. Sabatul
Dupa cele sase zile ale creatiunii, Creatorul binefacator S-a odihnit
in ziua a saptea si a instituit Sabatul pentru toti oamenii, ca
memorial al creatiunii. Porunca a patra a Legii neschimbatoare a
lui Dumnezeu cere pazirea Sabatului ca zi de odihna, de inchinare
si de slujire, in armonie cu invataturile si exemplul lui Isus,
Domnul Sabatului. Sabatul este o zi de comuniune placuta cu Dumnezeu
si unii cu altii. Este un simbol al rascumpararii prin Hristos,
un semn al sfintirii noastre, o dovada a credinciosiei noastre si
o pregustare a viitorului nostru vesnic in Imparatia lui Dumnezeu.
Sabatul este semnul perpetuu al lui Dumnezeu, al legamantului vesnic
dintre El si poporul Sau. Pazirea cu bucurie a acestui timp sfant,
de seara pana seara, de la apus pana la apus, este o celebrare a
lucrarii de creatiune si rascumparare a lui Dumnezeu (Gen. 2,1-3;
Ex. 20,8-11; Luca 4,16; Is. 56,5.6; 58,13.14; Mat. 12,1-12; Ex.
31,13-17; Ezech. 20,12.20; Deut. 5,12-15; Evr. 4,1-11; Lev. 23,32;
Marcu 1,32).
20. Ispravnicia
Noi suntem ispravnicii lui Dumnezeu. El ne-a incredintat timp si
ocazii, capacitati si bunuri, binecuvantarile pamantului si resursele
lui. De aceea, suntem raspunzatori fata de El pentru buna lor folosire.
Noi recunoastem drepturile de proprietar ale lui Dumnezeu, printr-o
slujire plina de credinciosie fata de El si fata de semenii nostri,
prin faptul ca Ii inapoiem zecimea si dam daruri pentru vestirea
Evangheliei, pentru sustinerea si dezvoltarea Bisericii Sale. Ispravnicia
este un privilegiu pe care ni l-a dat Dumnezeu pentru a creste in
dragoste si pentru a birui egoismul si lacomia. Ispravnicul se bucura
de binecuvantarile care vin asupra altora, ca rezultat al credinciosiei
sale (Gen. 1,26-28; 2,15; 1 Cron. 29,14; Hag. 1,3-11; Mal. 3,8-12;
1 Cor. 9,9-14; Mat. 23,23; 2 Cor. 8,1-15; Rom. 15,26.27).
21. Comportamentul crestin
Noi suntem chemati sa fim un popor evlavios, care gandeste, simte
si actioneaza in armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul
lui Dumnezeu sa refaca in noi caracterul Domnului nostru, trebuie
sa ne angajam numai in acele lucruri care vor produce in viata noastra
curatie, sanatate si bucurie. Aceasta inseamna ca placerile si distractiile
noastre trebuie sa corespunda celor mai inalte standarde ale bunului-gust
si frumusetii crestine. Desi recunoastem deosebirile de cultura,
imbracamintea noastra trebuie sa fie simpla, decenta si de bun-gust,
asa cum se potriveste acelora pentru care adevarata frumusete nu
consta in impodobirea exterioara, ci in podoaba nepieritoare a unui
duh bland si linistit. Aceasta mai inseamna ca, intrucat trupurile
noastre sunt temple ale Duhului Sfant, trebuie sa avem grija de
ele intr-un mod inteligent. Pe langa miscare fizica si odihna corespunzatoare,
trebuie sa adoptam cea mai sanatoasa dieta cu putinta si sa ne abtinem
de la alimentele necurate identificate in Scriptura. Pentru ca bauturile
alcoolice, tutunul si folosirea iresponsabila a medicamentelor si
a narcoticelor sunt daunatoare corpului nostru, trebuie sa ne abtinem
de la folosirea lor. In schimb, trebuie sa ne angajam in tot ceea
ce ne aduce gandurile si trupul in ascultare de Hristos, care doreste
sa fim sanatosi, plini de bucurie si bunatate (Rom. 12,1.2; 1 Ioan
2,6; Ef. 5,1-21; Fil. 4,8; 2 Cor.10,5; 6,14-7,1; 1 Petru 3,1-4;
1 Cor. 6,19; 10,31; Lev.11,1-47;
3 Ioan 2).
22. Casatoria si familia
Casatoria a fost instituita de Dumnezeu in Eden. Isus a declarat-o
ca fiind unirea pentru toata viata dintre un barbat si o femeie,
intr-o partasie plina de dragoste. Pentru crestin, casatoria este
un legamant atat fata de Dumnezeu, cat si fata de tovarasul de viata.
De aceea, trebuie sa fie incheiata numai intre parteneri care impartasesc
aceeasi credinta. Aceasta relatie se intemeiaza pe dragoste reciproca,
pe cinste, pe respect si responsabilitate si trebuie sa reflecte
dragostea, sfintenia, apropierea si permanenta relatiei dintre Hristos
si Biserica Sa. Cu privire la divort, Isus a invatat ca cel care
se desparte de tovarasul sau de viata din alte motive decat infidelitatea,
casatorindu-se cu altcineva, comite adulter. Desi unele relatii
de familie nu corespund idealului, sotii care se daruiesc unul altuia
pe deplin in Hristos pot realiza o unitate plina de dragoste prin
calauzirea Duhului si pot contribui la dezvoltarea bisericii. Dumnezeu
binecuvanteaza familia si doreste ca membrii ei sa se ajute unul
pe altul pentru a ajunge la maturitate. Parintii sunt datori sa-si
creasca copiii in dragoste si ascultare de Dumnezeu. Prin exemplul
si cuvintele lor, ei trebuie sa-i invete ca Hristos foloseste disciplina,
dar este totdeauna plin de iubire si atentie, dorind ca ei sa devina
membri ai trupului Sau, familia lui Dumnezeu. Legatura familiala
tot mai stransa este unul dintre semnele distinctive ale soliei
finale a Evangheliei (Gen. 2,18-25; Mat. 19,3-9;
Ioan 2,1-11; 2 Cor. 6,14; Ef. 5,21-33; Mat. 5,31.32; Marcu 10,11.12;
Luca 16,18; 1 Cor. 7,10.11; Ex. 20,12; Ef. 6,1-4; Deut. 6,5-9; Prov.
22,6; Mal. 4,5.6).
23. Lucrarea Domnului Hristos in Sanctuarul
ceresc
Exista un Sanctuar in ceruri, adevaratul cort intemeiat de Dumnezeu,
nu de om. In el, Domnul Hristos slujeste in favoarea noastra, punand
la dispozitia credinciosilor binefacerile jertfei Sale de ispasire
aduse pe cruce, o data pentru totdeauna. El a inaugurat activitatea
Sa ca Mare Preot si Si-a inceput lucrarea de mijlocire la data inaltarii
Sale. In anul 1844, la sfarsitul perioadei profetice de 2300 de
zile, El a intrat in cea de-a doua si ultima faza a lucrarii Sale
de ispasire. Aceasta este lucrarea judecatii de cercetare, care
constituie o parte a indepartarii finale a pacatului, simbolizata
prin curatirea vechiului sanctuar iudaic, din Ziua Ispasirii. In
acest serviciu simbolic, sanctuarul era curatit prin sangele animalelor
jertfite, insa lucrurile ceresti sunt curatite prin jertfa desavarsita
a sangelui lui Hristos. Judecata de cercetare descopera fiintelor
ceresti cine sunt cei adormiti in Hristos si socotiti vrednici sa
aiba parte de prima inviere. Ea arata, de asemenea, care dintre
cei vii sunt in Hristos, pazind poruncile lui Dumnezeu si credinta
lui Isus, fiind astfel gata sa fie stramutati in Imparatia Sa vesnica.
Aceasta judecata stabileste dreptatea lui Dumnezeu in lucrarea de
salvare a celor ce cred in Isus. Ea arata ca aceia care au ramas
credinciosi lui Dumnezeu vor primi Imparatia. Incheierea acestei
lucrari a Domnului Hristos va marca sfarsitul timpului de proba
al omenirii, inaintea celei de-a doua veniri (Evr. 8,1-5; 4,14-16;
9,11-28; 10,19-22; 1,3; 2,16.17; Dan. 7,9-27; 8,13.14; 9,24-27;
Num. 14,34; Ezech. 4,6; Lev. 16; Apoc. 14,6.7; 20,12; 14,12; 22,12).
24. A doua venire a Domnului Hristos
A doua venire a lui Hristos este binecuvantata speranta a bisericii,
punctul culminant al Evangheliei. Venirea Mantuitorului va fi literala,
personala, vizibila si mondiala. Cand El va reveni, mortii neprihaniti
vor fi inviati si, impreuna cu cei neprihaniti care vor fi in viata,
vor fi glorificati si luati la cer, iar cei nelegiuiti vor muri.
Implinirea celor mai multe profetii, impreuna cu situatia actuala
din lume, arata ca venirea lui Hristos este iminenta. Timpul acestui
eveniment nu a fost descoperit, de aceea suntem indemnati sa fim
gata in orice vreme (Tit 2,13; Evr. 9,28; Ioan 14,1-3; Fapte 1,9-11;
Mat. 24,14; Apoc. 1,7; Mat. 24,43.44; 1 Tes. 4,13-18; 1 Cor. 15,51-54;
2 Tes. 1,7-10; 2,8; Apoc. 14,14-20; 19,11-21; Matei 24; Marcu 13;
Luca 21;
2 Tim. 3,1-5; 1 Tes. 5,1-6).
25. Moartea si invierea
Plata pacatului este moartea. Dar Dumnezeu, singurul care are nemurirea,
va da viata vesnica celor rascumparati. Pana in ziua aceea, moartea
este o stare de inconstienta pentru toti oamenii. Cand Se va arata
Domnul Hristos, Viata noastra, neprihanitii inviati si neprihanitii
in viata vor fi glorificati si luati sa-L intampine pe Domnul lor.
A doua inviere, invierea celor nelegiuiti, va avea loc dupa o mie
de ani (Rom. 6,23; 1 Tim. 6,15.16; Ecl. 9,5.6; Ps. 146,3.4; Ioan
11,11-14; Col. 3,4; 1 Cor. 15,51-54; 1 Tes. 4,13-17; Ioan 5,28.29;
Apoc. 20,1-10).
26. Mileniul si sfarsitul pacatului
Mileniul este domnia de o mie de ani a Domnului Hristos impreuna
cu sfintii Sai in ceruri, intre prima si a doua inviere. In timpul
acesta, mortii cei nelegiuiti vor fi judecati. Pamantul va fi in
totul pustiu, fara locuitori, dar ocupat de Satana si ingerii lui.
La sfarsitul mileniului, Domnul Hristos va cobori impreuna cu sfintii
Sai si cu Cetatea Sfanta, din ceruri pe pamant. Atunci mortii nelegiuiti
vor fi inviati si, impreuna cu Satana si ingerii lui, vor inconjura
cetatea; dar foc de la Dumnezeu ii va mistui si va curati pamantul.
Astfel, universul va fi eliberat pentru totdeauna de pacat si de
pacatosi (Apoc. 20; 1 Cor. 6,2.3; Ier. 4,23-26; Apoc. 21,1-5; Mal.
4,1; Ezech. 28,18.19).
27. Noul Pamant
Pe Noul Pamant, in care va locui neprihanirea, Dumnezeu va pregati
un camin vesnic pentru cei rascumparati si un mediu desavarsit pentru
a trai vesnic, pentru a iubi, pentru a avea bucurie si pentru a
invata in prezenta Lui. Aici, Dumnezeu Insusi va locui cu poporul
Sau, iar suferinta si moartea nu vor mai fi. Marea lupta va lua
sfarsit, iar pacatul nu va mai exista. Toate lucrurile, insufletite
si neinsufletite, vor declara ca Dumnezeu este dragoste. El va domni
pentru vesnicie. Amin. (2 Petru 3,13; Is. 35; 65,17-25; Mat. 5,5;
Apoc. 21,1-7; 22,1-5; 11,15) |
|
|