LACRIMILE MADRIDULUI, Iulian Porumb
DOISPREZECE MII SASE SUTE CINCIZECI SI PATRU
VREMURI TULBURI
SOC SI GROAZA ?
PANICA IN INTUNERIC

PANICA IN INTUNERIC

"O gigantica pana de curent a lovit ieri portiuni extrem de intinse din estul Statelor Unite si Canadei, lasand fara electricitate sute de orase americane, printre care si mari metropole ca New York, Detroit, Boston, Cleveland (in SUA), sau Toronto si Ottawa (in Canada). Pana s-a produs la scurt timp dupa 16,00 (ora locala, 23,00 - ora Romaniei) si a afectat aproape simultan orasele din jumatatea de est a continentului nord-american. Pe fondul temerilor legate de eventualitatea producerii unui atentat terorist, panica s-a raspandit cu o viteza de nedescris, mai ales ca mii de oameni s-au trezit blocati in ascensoare, sau in metrourile si trenurile-naveta intepenite intre statii. Panica a fost amplificata de faptul ca retelele de telefonie celulara au incetat sa functioneze, astfel ca aproape nimeni n-a putut afla daca s-a produs un atentat terorist de proportii sau daca este vorba de o cadere in lant a liniilor de alimentare cu electricitate".
- Evenimentul Zilei, editia electronica, 15 august 2003

Hotarat lucru, Dumnezeu ne ofera motive de meditatie. Incidentul petrecut ieri in cele cateva orase din USA si Canada este un astfel de prilej. Ore in sir, milioane de oameni din orasele afectate, dar si din multe alte locatii ale planetei, au stat cu sufletul la gura. Se intampla din nou? A fost iarasi America atacata? Avem motive sa credem ca mersul istoriei scapa, inca o data, de sub controlul oamenilor?
Slava Domnului, nu fusese decat o (nu tocmai banala) pana de curent. Astazi, dupa relatarile presei americane, lucrurile au inceput sa intre in normal. Nu par a mai fi serioase motive de temere din partea nimanui. Totusi, intrebarea din mintea noastra persista: Ce am putea invata (si) din acest eveniment? Haideti sa incercam putin sa intelegem ce anume s-a petrecut acolo. Unii dintre dumneavoastra ati fost - probabil- implicati in mod direct si stiti mai bine. Dati-ne voie sa facem si noi presupunerile noastre.
Ce anume a produs panica si a starnit sentimentele de nesiguranta din inimile oamenilor? Faptul ca au fost luati prin surprindere? Faptul ca multi s-au trezit brusc in intuneric total, multi fiind blocati in metrouri, lifturi sau alte spatii publice, fara posibilitatea de a iesi afara? Presupunerile terifiante referitoare la un nou atac terorist? Sau faptul de a nu sti, pur si simplu, ce se intampla? Este posibil sa opinati ca panica a fost rezultatul actiunii conjugate a tuturor acestor factori. Poate si a multora pe care nu i-am mentionat aici. Suntem de acord. Cu toate astea, nu putem ignora extrem de importantul fapt al lipsei de informatie.
Daca Biserica lui Hristos are un sens major, prioritar al existentei ei terestre, acela este de a-i ajuta pe oameni sa-L cunoasca pe Dumnezeu. De a informa, adica. Vi se pare putin lucru? Imaginati-va ce s-ar fi intamplat daca milioanelor de oameni care se agitau sub povara incertitudinii in decursul evenimentelor de noaptea trecuta li s-ar fi comunicat prompt si fara putinta de indoiala faptul ca nu se afla in nici un pericol. Ca s-a produs o regretabila pana de curent ale carei efecte vor fi remediate fara intarziere.
Ca nu exista nici un motiv de ingrijorare.
Incertitudinea si lipsa de informare duc intotdeauna la indoiala. Daca veti intreba o suta de oameni despre opinia pe care o au despre Dumnezeu, veti vedea ca parerile difera extrem de mult. O caracteristica va fi, probabil, aceea ca oamenii isi vor recunoaste lipsa de informare in acest domeniu. "Nu stiu sigur" este raspunsul pe care multi oameni il dau astazi la intrebarile referitoare la Dumnezeu. Daca pentru oamenii din afara Bisericii genul acesta de atitudine este foarte des intalnit, nu putem sa nu ne intrebam care este situatia intre cei care declara ca au o anumita relatie cu Dumnezeu.
Cat de bine Il cunoastem pe El? Cat de mult Ii permitem sa-si traiasca viata Lui in noi? Si cat de clar transpare pentru cei din jurul nostru faptul ca suntem calauziti de El?
Raspunsul la aceste intrebari caracterizeaza, vrem sau nu, adevaratul nostru statut in mijlocul acestei lumi. Pentru ca nu-i totuna daca incercam sa luminam in intunericul spiritual in care orbecaie cei mai multi oameni de pe Pamant sau daca traim de parca nu ne-ar interesa deloc acest subiect. Imaginea miilor si miilor de oameni cuprinsi de panica ce se revarsau pe strazi in mijlocul intunericului din orasele afectate de recenta criza energetica ne poate sugera ceva din starea spirituala a lumii prezente. Milioane si milioane de oameni suferind in intuneric, multi dintre ei fara a sti macar ca exista o nadejde pentru ei.
Si peste tot tumultul, iti este cu neputinta sa ignori vocea Celui ce spune "Voi sunteti lumina lumii. O cetate asezata pe un munte, nu poate sa ramana ascunsa. Si oamenii n-aprind lumina ca s-o puna sub obroc, ci o pun in sfesnic, si lumineaza tuturor celor din casa. Tot asa sa lumineze si lumina voastra inaintea oamenilor, ca ei sa vada faptele voastre bune, si sa slaveasca pe Tatal vostru, care este in ceruri" (Matei 5:14-16).

Iulian Porumb

DOISPREZECE MII SASE SUTE CINCIZECI SI PATRU

De cate ori trecem unii pe langa ceilalti fara sa ne observam cu adevarat? De cate ori suntem atat de prinsi cu treburile vietii, incat uitam sa ne ascultam unii pe altii. Vi se intampla vreodata sa va vorbeasca un om si sa nu-l auziti?
Ce se intampla, de fapt, cu noi?
Cuvantul de ordine al societatii pare sa fie alergarea. Preocuparea excesiva pentru a acumula tot mai mult. Dorinta de mai mult si de mai bine.
Lucrurile pe care ni le dorim cel mai mult par a tine mai degraba de trup, decat de spirit. Pentru ca, nu-i asa, el- trupul- are nevoie permanent de alergarea aceasta. Trebuie sa mananci, sa te imbraci decent, sa locuiesti in conditii optime, sa beneficiezi de toate avantajele pe care ti le ofera confortul... La urma urmei, este ceva rau in toate acestea?
Pe de alta parte, viata pamanteasca este cat se poate de scurta. Potrivit Scripturii, anii vietii unui om se ridica pana la saptezeci – pentru cei mai longevivi optzeci (Psalmul 90:10). Asta, orice s-ar spune, nu inseamna prea mult. Cu ce situatie ne confruntam, de fapt?
Pai, avem de trait o viata scurta – “dar plina de necazuri” (Iov 14:1); in timp ce promisiunea existentei viitoare are o dimensiune vesnica.
De alergarea cu care si astazi ne confruntam depinde viata noastra pamanteasca. Si nu intotdeauna eforturile noastre sunt incununate de succes.
Plugarul trebuie sa munceasca, inainte de a-si strange roadele (2 Timotei 2:6). El, insa, nu are certitudinea ca va culege o recolta bogata. Nu depinde de el intregul proces. Muncitorul trage din greu in fabrica. Dar cine ii garanteaza ca a doua zi nu va fi anuntat ca a ramas somer? Nu depinde de el aspectul acesta. Omul de afaceri investeste tot ceea ce sta in puterea lui pentru ca eforturile sa-i fie incununate de succes. Inutil sa adaug ca nu intotdeauna el izbuteste sa ajunga unde si-a promis. Nu depinde de el reusita. Nu in totalitate, cel putin...
Majoritatea crestinilor care renunta la a cauta mai intai Imparatia lui Dumnezeu au ca scuza favorita nevoia obiectiva de a supravietui. De a razbi cumva prin toata jungla asta in care se transforma tot mai mult vietile oamenilor moderni. “Am lupta mai mult pentru interesele Stapanului ceresc” – zic ei “dar oricum timpul acordat noua este prea scurt pentru a apuca sa ne rezolvam propriile probleme”. Cu alte cuvinte, vrem sa fim lasati sa ne vedem de ale noastre...
Daca gandesti asa, vei gasi foarte multi oameni care-ti vor da dreptate. Dar rationamentele de acest gen au un singur si mare cusur: inverseaza valorile si rastoarna cuvantul lui Dumnezeu...
Mantuitorul a promis ca toti aceia care vor avea curaj sa considere interesele Lui mai importante decat orice vor primi toate celelalte lucruri necesare vietii “pe deasupra” (Luca 12:31). Aceasta afirmatie spulbera in mod categoric jalnicele noastre scuze. Daca am avea indrazneala sa traim in mod deplin pentru El, sa-L reprezentam in mod plenar in fata celor ce nu-L cunosc, toate lucrurile vietii noastre s-ar schimba.
De ce sa investesti toate darurile cu care esti inzestrat, de ce sa risipesti potentialul care ti-a fost incredintat numai pentru viata aceasta? Ea oricum trece ca un vis. Dezamagirea celui care a scris cartea “Ecleziastul” ar trebui sa slujeasca de invatatura oricui: “O, desertaciune a desertaciunilor, zice Eclesiastul, o desertaciune a desertaciunilor! Totul este desertaciune” (cap. 1:2).
Indiferent din ce categorie sociala facem parte, impotriva noastra se da acelasi crud razboi, astfel incat fie “inselaciunea bogatiilor”, fie “ingrijorarile veacului acestuia” (Matei 13:22) sa ne abata de la sfanta misiune de reprezentanti ai Celui care a murit si a inviat ca sa scape omenirea intreaga din pacatele sale.
Autorul acestor randuri a avut curiozitatea de a calcula numarul zilelor pe care le-a trait pana in momentul prezent. A rezultat ceea ce cititi ca titlu al acestui material. Chiar daca nu pare prea mult, nimeni nu-i poate garanta in mod obiectiv ca va mai trai inca pe atata. Si s-a intrebat in forul sau launtric daca a stiut sa traiasca si sa foloseasca acele zile din viata in care L- cunoscut pe Dumnezeu...

Ce numar rezulta din calculul zilelor pe care le-ai trait deja si tu, stimate cititor? Si, daca mi-ai ingadui, te-ai gandit cumva cum le vei folosi pe cele care ti-au mai ramas?

Iulian Porumb

VREMURI TULBURI

Asasinarea premierului sarb Zoran Djindjici readuce in atentia noastra complexitatea vremurilor pe care le traim. Uneori pojghita subtire a linistii si detasarii cu care privim derularea istoriei se sfasie lasandu-ne fata in fata cu propriile nelinisti. Cine este in siguranta astazi, daca premierii si personalitatile vietii publice sunt la discretia oricaror amatori de tir insangerat?
Si ce se poate spune despre ritmul cel putin haotic al derularii evenimentelor stranii de care avem parte in ultima vreme? Unii ar putea opina ca nu-i nimic nou sub soare. Ca astfel de lucruri s-au tot intamplat de-a lungul timpului. Ca a vorbi despre intensificarea problemelor mondiale este curata pierdere de vreme. In fond, cine se poate opune tavalugului?
Exista cel putin doua posibilitati. Prima este aceea de a privi dezinteresati, paralizati de gandul neputintei si zadarniciei. La urma urmei, suntem prea mici si lumea este prea mare…
A doua posibilitate este aceea de a dori sa ne implicam. Apostolul Pavel spunea candva ca noi suntem "impreuna lucratori cu Dumnezeu" (1 Corinteni 3:9), vrand sa spuna ca Mantuitorul ne doreste alaturi de El- implicati in bataliile Sale pentru a determina mersul evenimentelor. Drept este ca suntem mici- de unii singuri- dar, impreuna cu El avem parte de propriul nostru rol, de propria noastra valoare. Cineva spunea ca unul singur impreuna cu Dumnezeu inseamna totdeauna majoritate…
Oricat de complicate ar fi imprejurarile vietii noastre: coruptie, criminalitate crescuta, saracie, asasinate, "razboaie si vesti de razboaie" (Matei 24:6), merita pe deplin sa cautam a afla care ar trebui sa fie rolul nostru pe pamant- indiferent de conditiile unui moment sau altuia.
Oricat de desfigurat de pacat si neascultare, in fiecare dintre oameni se mai gaseste ceva din chipul originar al lui Dumnezeu. Oricat de alienata ar tinde sa devina societatea noastra, ea mai poate inca sa fie influentata de Dumnezeu. Daca inca este adevarat ca noi, crestinii, suntem "sarea pamantului" (Matei 5:13), inseamna ca Tatal ceresc continua sa astepte ceva de la noi.
In rugaciunea Sa de Mare Preot, din Ioan 17:15, Domnul Isus spunea despre noi: "Nu Te rog sa-i iei din lume, ci sa-i pazesti de cel rau". Asa este conditia noastra. Oricat de putin ne-ar placea asta, trebuie sa traim inca- aici, pe pamant. Si nu ni se ingaduie "luxul" nepasarii, al dormitarii, ci ni se cere maximul de implicare si veghere.
Mai sunt inca enorm de multe lucruri de facut. Mai sunt foarte multi oameni care n-au auzit inca Evanghelia, care nu cunosc deloc " puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede" (Romani 1:16).
Chiar daca traim vremuri extrem de dificile, puterea uriasa a lui Dumnezeu controleaza, inca, planeta…
Si se doreste implicarea tuturor celor care cred ca Isus este Fiul lui Dumnezeu in ducerea mai departe a Evangheliei. Se cuvine sa ne rugam pentru conducatorii tarii noastre, pentru intelepciunea de care ei au nevoie ca sa gestioneze situatiile cu care se confrunta tara.
Sfantul Apostol Pavel, in prima sa Epistola catre Timotei (1 Timotei 2:1,2) scrie: "Va indemn, deci, inainte de toate, sa faceti rugaciuni, cereri, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii, pentru imparati si pentru toti cei ce sunt inaltati in dregatorii, ca sa putem duce astfel o viata pasnica si linistita, cu toata evlavia si cu toata cinstea". Toti ne dorim o viata pasnica si linistita. Dar oare cati dintre noi suntem dispusi sa platim pretul unei vieti continue de rugaciune? Si pe ce loc in cadrul prioritatilor noastre se gaseste, alaturi de alte lucruri, dorinta de a trai " cu toata evlavia si cu toata cinstea"?
Vremurile sunt tulburi, este adevarat. Dar mai importanta decat constatarea acestui fapt este hotararea noastra de a fi crestinii de care Dumnezeu are nevoie pentru aceste vremuri. El si-a pastrat totdeauna de-a lungul timpului, indiferent de vicisitudinile istoriei, o "samanta de urmasi" (Isaia 53:10) prin care lucrarea Bisericii Sale a mers mai departe, tot mai departe spre implinirea planurilor vesnice pe care si le-a alcatuit "in Sine insusi" (Efeseni 1:9).
Ramane o singura intrebare care isi mai cauta inca raspunsul: Sunt eu omul de care se poate folosi Domnul?

Dar dumneavoastra?

Iulian Porumb

SOC SI GROAZA ?

Sunt unul dintre milioanele de oameni ce isi pun intrebari serioase in legatura cu razboiul care tulbura de cateva zile viata internationala. Asa cum stiti, de mai bine de o saptamana o coalitie militara, formata din trupe USA si ale Regatului Unit britanic, a atacat Irakul. Abordarea pe care v-o propun nu are numaidecat legatura cu faptul ca, de exemplu, initierea operatiunilor de razboi s-a facut fara acceptul Consiliului de securitate al ONU. Nici n-as vrea sa va rapesc timpul speculand posibila desfiintare a conceptului de legalitate internationala - pentru ca, nu-i asa?- daca o superputere poate ataca in orice moment un stat fara acceptul organismelor internationale care exista tocmai pentru a veghea la mentinerea pacii, inseamna ca pe planeta se intampla lucruri grave. Preocuparea acestor randuri nu tinteste in mod obligatoriu nici macar ideea, vehiculata de multi, ca instituirea unei ordini mondiale s-a facut - de obicei- prin convulsii care au afectat intreaga umanitate, toate tarile si popoarele lumii. Ca, adica, vom fi si noi afectati. Pentru ca mondial inseamna ''care tine de lumea intreaga, propriu lumii intregi''(NODEX).
Am putea spune ca aceste discutii ne pot, foarte bine, privi si pe noi - oamenii simpli - barbati si femei care nu sunt nici politicieni, nici strategi, nici comentatori sau analisti politici.
Totusi, in ce ma priveste, ma preocupa mai mult imaginile cu copii, femei si batrani suferind sub ploaia de foc generata de sofisticatele armamente occidentale…
Nu va faceti probleme, nu incerc sa aduc discutia pe fagasul emotional. Multi dintre cei ce citesc aceste lucruri sunt oricum foarte miscati de toate grozaviile despre care afla, sau pe care si le imagineaza doar. In ce priveste imaginile pe care le vedem in emisiunile de stiri, stiti la fel de bine ca si mine ca exista o dimensiune mediatica a acestui razboi. Pe scurt, americanii ne arata ceea ce hotarasc ei ca trebuie sa vedem. Si irakienii fac la fel. Fiecare tabara are proprii experti in psihologia Informatiilor. Si oamenii aceia isi iau salariile din faptul ca tot timpul concep strategii de convingere. De control al imaginii. Conectati mai tot timpul la evenimente, asa cum ne sunt ele transmise, avem de infruntat enormul pericol de a privi tot ceea ce se intampla prin perspectiva pur omeneasca. Daca cineva se declara liber cugetator, lucrul acesta poate parea absolut normal.
Daca insa perspectiva este a unui om care crede ca Isus este Hristosul (1 Ioan 5:1), atunci lucrurile ar trebui sa se schimbe fundamental. Pentru ca Isus Hristos este, fara putinta de tagada, Cel care are toata puterea ''in cer si pe pamant'' (Matei 28:18).
Dumnezeul caruia ne inchinam are toate lucrurile sub autoritatea Sa. El tine sub control toate evenimentele istoriei, cu toate ca ''acum, inca nu vedem ca toate ii sunt supuse'' (Evrei 2:8).
Daca acest lucru este adevarat (si noi stim ca asa este! ), asta inseamna ca - in aceste zile agitate - atentia noastra ar trebui concentrata nu asupra derularii evenimentelor, nu asupra bubuiturilor groaznice produse de rachetele ''inteligente'' (acesta fiind domeniul in care nu putem schimba nimic), ci asupra vocii Celui care vrea sa ne vorbeasca chiar si astazi. Dincolo de a incerca sa intelegem foarte bine sau chiar sa judecam- Doamne fereste!- justetea actiunilor intreprinse de unii, ar trebui sa incercam sa aflam care este implicarea pe care Dumnezeu o doreste din partea fiecarui crestin traitor.
Cat de mult ne rugam pentru aceste evenimente? Au reusit ele oare sa ne scoata- fie si pentru putina vreme- din indiferenta in care parem a zace atat de mult in ultima vreme? In mintea fiecaruia dintre noi mai exista altceva in afara de ''eu si casa mea''? Oricat de framantata sub tavalugul istoriei, lumea este inca spatiul in care Biserica este chemata sa traiasca si sa lucreze in favoarea celor care traiesc, inca, fara Dumnezeu. Nu intereseaza prea mult care sunt ''actorii'' dramei politice, economice si militare a unui moment sau altuia. Nu intereseaza prea tare motivatiile si argumentele cu care cei puternici se invesmanteaza pe scena. Conteaza doar un singur lucru: ca noua sa ne pese. Ca noi sa ne rugam tot timpul sa vina imparatia Sa. Si ca noi sa traim in fiece clipa ca unii care se pregatesc sa dea socoteala pentru ceea ce ni s-a incredintat noua, nu altora…
Strategii militari americani si britanici au dat denumirea operatiunilor armate care au deschis confruntarile din Golful Persic: ''Soc si groaza''.
Sunteti socati? Daca raspunsul dumneavoastra tinde spre ''Da'', el este de inteles- omeneste. Dar ingroziti nu avem dreptul sa fim. Pentru ca groaza paralizeaza. Anihileaza reactia. Si poate sa ne abata de la menirea noastra. Nu uitati! Biblia vorbeste, in cartea profetului Isaia, despre o mare si trista mirare a lui Dumnezeu: ''El vede ca nu este nici un om, si Se mira ca nimeni nu mijloceste'' (Isaia 59:16). Observati, pe Dumnezeu nu problemele extreme ale omenirii Il uimesc: nu razboaiele, nu foametea, nu recesiunea economica nici cresterea criminalitatii.
Un singur lucru Il surprinde doar: lipsa de implicare a poporului Sau, a Bisericii Sale…
Va amintesc si continuarea afirmatiei din Isaia 59: ''Atunci bratul Lui Ii vine in ajutor, si neprihanirea Lui Il sprijineste. Se imbraca cu neprihanire ca si cu o platosa, Isi pune pe cap coiful mantuirii; ia razbunarea ca o haina, si Se acopere cu gelozia ca si cu o manta. El va rasplati fiecaruia dupa faptele lui, va da potrivnicilor Sai mania, va intoarce la fel vrajmasilor sai, si va da ostroavelor plata cuvenita! Atunci se vor teme de Numele Domnului cei de la apus, si de slava Lui cei de la rasaritul soarelui; cand va navali vrajmasul ca un rau, Duhul Domnului il va pune pe fuga''.
Care ar trebui sa fie reactia noastra? Mijlocirea in rugaciune si post. Si trairea cu Dumnezeu. El este Acela ''care ne poarta totdeauna cu carul Lui de biruinta in Hristos, si care raspandeste prin noi in orice loc mireasma cunostintei Lui'' (2 Corinteni 2:14).

Vrea cineva sa fie biruitor impreuna cu Isus Hristos?

Iulian Porumb


LACRIMILE MADRIDULUI

Inca o data monstruosul spectru al terorii si-a scos capul pentru a ne ingrozi. Nu exista crestin din Romania, Europa sau din lumea larga care sa nu fie socat si cercetat pana la lacrimi de groaznicele evenimente petrecute in capitala Spaniei - Madrid.
Asa cum stiti deja, ieri - 11 martie 2004 - un miselesc atac terorist a insangerat capitala spaniola. La 8.30 (ora Romaniei) bubuitul a treisprezece bombe a provocat panica si spaima la periferia madrilena. Au fost vizate patru trenuri din trei gari diferite. Se pare ca sapte dintre dispozitivele mortii au fost declansate in gara centrala a Madridului - Atocha. La ora atacului, vagoanele erau pline de muncitori navetisti, de liceeni si de studenti.
Datele preliminare ale anchetei vorbesc despre posibilitatea ca unele bombe sa fi fost amplasate pe calea ferata, in timp ce altele erau ascunse de-a dreptul in vagoanele intesate de oameni. Un post de radio madrilen avansa ipoteza ca s-au folosit 200 de kilograme de dinamita.
Supravietuitorii relateaza adevarate imagini de cosmar de la fata locului. Spatii imense acoperite de resturi umane, sange si fiare contorsionate. In panica generala supravietuitorii si cei care au avut sansa de a fi doar usor raniti alergau - incercand sa-si salveze vietile. Se relateaza ca in vacarmul general puteau fi auzite telefoanele mobile ale celor decedati, sunand in gol fara ca nimeni sa poata raspunde...
Bilanturile oficiale care au fost deja furnizate de autoritatile spaniole indica un numar de 198 de morti si peste 1400 de raniti - dintre care mai mult de 65 fiind romani. Infioratoarele relatari se completeaza cu cifra (provizorie, din pacate) de 7 morti de cetatenie romana.
Spania si, alaturi de ea, Europa intreaga sunt sub soc. La ora la care scriu o imensa multime - de peste 500.000 de oameni - demonstreaza purtand lumanari pe strazile Madridului. Nepasatori de ploaia care cade neincetat, netinind cont de frig si de intunericul care s-a lasat, sutele de mii de oameni din Madrid (la care se adauga multi altii in celelalte orase spaniole) s-au strans pentru a fi "una" in fata uluitoarei invazii a raului. Civilizatia vest-europeana a primit una dintre cele mai puternice zguduituri, de la incheierea celui de-al doilea razboi mondial incoace.
Intrebarea care imi vine in minte prima data este: Cum ar trebui sa ne raportam noi - crestinii "practicanti" - la acest eveniment? Ce atitudine ar trebui sa luam inaintea Dumnezeului nostru?
Unde era El, in momentul exploziei? - se intreaba probabil apropiatii victimelor, ranitii si toti cei ce au avut vreo legatura cu groaznicele intamplari.
Ca intotdeauna, Biblia ofera mangaiere si lumina.
In cartea Faptelor Apostolilor, Sfantul Apostol Petru vorbeste multimii de oameni adunate la Ierusalim cu prilejul Cincizecimii. Tocmai se coborase Duhul Sfant si multimea de oameni privea cu uimire nestiind ce sa creada despre faptul ca Dumnezeu alesese un grup relativ mic de oameni - este vorba despre apostolii si ucenicii Domnului - pentru a se lipi de ei si a-i face poporul Sau.
Intre ei se gaseau multi straini, dar si multi locuitori ai Ierusalimului care fusesera nu cu multa vreme in urma printre cei care strigasera catre Pilat - fara mila - "Rastigneste-L!". Petru le explica acestora, fara menajamente - ca ei sunt cei responsabili de rastignirea lui Hristos, de abominabila crima petrecuta la Golgota.
Partea minunata, arata Petru, este ca - desi inaltat in cea mai inalta pozitie din Univers si proslavit - Domnul Isus a ales sa trimita peste ei un foc, dar nu unul care sa-i nimiceasca - ci Insusi Duhul Sau Sfant, care vrea sa mantuiasca pe oricine se intoarce la Dumnezeu.
Pentru cei care se intrebau atunci de ce nu ii pedepseste Dumnezeu pe loc pentru rautatea lor, ca si pentru cei care se intreaba astazi cum intelege Isus Hristos sa se raporteze la problema raului din omenire, Petru precizeaza - interpretand, sub calauzirea Duhului Sfant, Psalmul 110 - ca nu a fost niciodata in planul global al lui Dumnezeu intentia ca Hristosul cel glorificat sa inceapa imediat sa pedepseasca raul din omenire. Dimpotriva, Dumnezeu I-a zis Fiului Sau: "Sezi la dreapta Mea, pana ce voi pune pe vrasmasii Tai sub picioarele Tale" (Psalm 110:1).
Asa se explica faptul ca Dumnezeu nu se napusteste ca un jandarm infuriat sa pedepseasca fiecare manifestare a raului de pe planeta noastra. Aparenta Sa "neimplicare" se datoreaza rabdarii si dragostei pline de har cu care El priveste omenirea.
Nu a sosit inca vremea reglarii conturilor. Nu este inca ceasul judecarii celor rai. Dar clipa asta se apropie alergand, cu fiecare zi care trece.
Chiar daca nu intelegem totdeauna uimitoarea si variata Sa intelepciune, suntem chemati - acum mai mult ca oricand - sa ne incredem in Dumnezeu.
Cei mai multi dintre noi nu putem face mare lucru pentru a-i ajuta pe cei afectati de grozaviile din 11 martie. Dar putem sa ne rugam pentru ei. Putem sa plangem impreuna cu ei si sa suspinam asteptand ca Domnul sa aiba mila de ei si sa-i binecuvanteze.

Domnul sa stearga lacrimile Madridului si sa-l mangaie in nenorocirea lui!

Iulian Porumb