DRUMUL SPRE TIBET, Palden Sangpo
Inca un pas…
Dupa multe framantari, rugaciuni si planuri am reusit sa ajung in India , undeva pe la mijlocul lunii ianuarie. Era a treia oara cand mergeam in India , ceea ce a reprezentat un pas foarte important in implinirea viziunii mele. “Drumul spre Tibet ” este denumirea pe care am dat-o eu lucrarii misionare la care m-a chemat Dumnezeu.
Primul pas a fost cand am reusit sa pun pentru prima oara piciorul pe taram indian, in anul 2000. Am stat doar o luna si jumatate, dar a fost suficient sa realizez ca India va fi punctul de plecare pentru implicarea mea in lucrarea misionara.
Al doilea pas? Acela a fost in 2002. De aceasta data, in decursul celor 3 luni petrecute acolo, am reusit sa vizitez o mare parte din nordul Indiei si cateva orase din Nepal unde locuiau tibetanii, oamenii la care Dumnezeu m-a trimis sa le spun Vestea cea Buna. A fost un timp in care Dumnezeu mi-a deschis noi perspective si mi-a dat o viziune noua asupra lucrarii din Tibet . El mi-a aratat care va fi urmatorul pas.
Ianuarie-octombrie 2003 a fost cel de-al treilea mare pas pe care l-am facut pe drumul spre Tibet . Am inceput cu 3 luni de pregatire in domeniul plantarii de biserici cu organizatia Tineri Pentru Misiune. Cursurile au avut loc in Shillong, un orasel din nord-estul Indiei, renumit pentru cantitatea caderilor de precipitatii. A fost un timp in care am realizat cat de important este sa le dam oamenilor o sansa reala de a auzi Evanghelia. In misionarism s-au facut foarte multe greseli pentru ca nu s-a tinut cont de cultura si de modul in care cei carora dorim sa le prezentam mantuirea percep lumea inconjuratoare.
Ultimile 3 luni au fost doar inceputul practicii (care dureaza 2 ani) din cadrul acestei scoli. Am locuit in Dharamshala, un oras din nord-vestul Indiei, statul Himachal Pradesh. Am ajuns acolo cu dorinta ca in acest timp scurt sa invat limba tibetana cat mai repede si sa cunosc tot mai mult cultura si religia tibetanilor. A fost greu pentru ca a trebuit sa ma confrunt cu situatii cu noi si sa inteleg idei care nu aveau nici un sens din punct de vedere biblic. Filosofia budista este total diferita de cea crestina, desi multi le considera “cai diferite spre acelasi tel”. Dumnezeu a fost cu mine intotdeauna. El m-a ajutat atunci cand eram descurajat, bolnav si obosit. Tot El era Cel care purta de grija atunci cand mi se terminau banii sau cand trebuia sa fac noi pasi prin credinta. Dumnezeu a facut minuni si in privinta studierii limbii tibetane. Eram foarte bucuros cand puteam sa port cu cineva o conversatie cat de scurta in limba tibetana. De asemenea, ei se bucurau si doreau sa ma ajute sa invat cat mai repede. Dumnezeu imi arata cat de important este sa pot comunica in limba lor pentru a le vesti Adevarul lui Hristos. Of, Doamne! Oare cand voi fi in stare sa fac lucrul acesta? Invredniceste-ma, Tu, Doamne!
Refugiatii tibetani
Tashi, prietenul meu, este unul dintre refugiati. Sosise in Dharamshala in urma cu doi ani, dar acum incepuse sa regrete ca a fugit din Tibet . A crezut ca poate avea o viata mai usoara in India si in special in Dharamshala, resedinta lui Dalai Lama, liderul lor politic si spiritual. La inceput a lucrat ca bucatar, dar era platit cu foarte putini bani, desi lucra de la 6 dimineata pana la 10 seara. Si-a lasat serviciul pentru ca dorea sa studieze engleza si computerul. Spera sa se intoarca acasa anul viitor si sa gaseasca ceva de lucru. “Daca stiu engleza si sa operez pe calculator este mult mai usor”, spunea el. Dar mai exista si riscul de a fi pus in inchisoare pentru ca a plecat ilegal din Tibet .
Tashi nu este singurul. L-am intalnit si pe Jamba, un baiat care lucra in acelasi restaurant unde lucrase si Tashi. Si el ar vrea sa invete engleza, dar nu are timp. Cand ne intalneam scotea mereu dictionarul lui de buzunar, pentru a exersa cu mine.
Mai era si Tenzin, vecinul cu care beam in fiecare dimineata ceai tibetan (ceai in care se adauga unt si sare). Ii era foarte dor de familie. Si sunt multi altii. Peste 100.000 in India , peste 30.000 in Nepal . Foarte multi sunt dezamagiti de religia lor, de marile puteri ale lumii care nu pot sa le elibereze tara . Pe unii chiar si Dalai Lama i-a dezamagit pentru ca nu poate sa le dea ceea ce ei isi doresc. “Nu exista speranta in viata aceasta, poate in viata urmatoare”, spun unii, referindu-se la reincarnare.
Am plecat acasa, dar gandul meu era indreptat spre Tibet si spre oameni ca cei pe care vi i-am prezentat mai sus. Am reusit sa plec din nou in martie 2004. Urma ca inainte de a ajunge in Tibet sa vizitez si cateva provincii din China . Si am plecat cu convingerea ca misiunea mea abia incepuse. Dorinta mea cea mai mare devenise aceea de a vedea biserici crestine in Tibet , de a vedea tibetani care se roaga Dumnezeului Atotputernic in limba lor, care-L slavesc pe El cu cantecele si arta proprie.
Vizitand China
Simt nevoia sa specific ca scopul acestei ultime calatorii nu a fost de a "evangheliza" ci doar de a vedea "tara promisa", de a descoperi nevoile care sunt acolo si de a-mi identifica rolul in aceasta misiune, de a intelege cum ma pot implica in viitor.
Asa cum v-am spus, m-am oprit mai intai in Orasul Kunming, provincia Yunnan , sudul Chinei. Era un oras mic, dar am fost uimit de viteza cu care se dezvolta. Ma asteptam sa vad ceva similar cu Romania in timpul comunismului, dar nu era asa nici pe departe. Aici aveau reprezentante mari firme si companii din intreaga lume, cladiri inalte din otel si sticla, ultimile tipuri de masini, practic cam tot ce ti-ar putea trece prin minte. Asta a fost si cauza socului pe care l-am avut. M-am asteptat ca China sa fie asa cum citisem eu cu ani in urma prin carti sau reviste, dar China este intr-o continua schimbare si intr-un progres continuu.
Situatia bisericii este asa cum stim cu totii: biserica este persecutata. Exista o biserica de stat care teoretic este "libera", dar in realitate aceasta biserica in totalitate este controlata de catre guvernul chinez. Pe primul loc se afla Statul si apoi Dumnezeu! Predicile sunt "corectate" inainte de a fi rostite duminica si foarte multi dintre crestini nici nu inteleg conceptul de nastere din nou. Multe alte idei de baza ale crestinismului sunt omise.
Dar...Biserica Subterana creste continuu. Unele statisitici spun ca numarul celor care devin crestini se apropie de 8% din intreaga populatie a Chinei (1,2 miliarde in 2000). Ei stiu ca in momentul in care il accepta pe Hristos pot sfarsi intr-o inchisoare, membrii familiei lor isi pot pierde slujbele si ca securitatea le va face viata cat mai grea, asta in cazul in care nu mor in urma torturii. Dar asta nu-i impiedica sa-l marturiseasca pe Hristos, sa aiba partasie impreuna sau chiar sa mearga la "colegii" biblice prin pesteri sau alte locuri ascunse.
Desi numarul crestinilor din China creste uimitor, totusi numarul minoritatilor care il accepta pe Hristos este foarte mic. Minoritatile (tibetani, uyguri, mongoli etc.)sunt intr-un procent de doar 9%, restul fiind o populatie Han. Zonele unde locuiesc minoritatile au fost in principiu anexate cu forta de catre Armata Eliberarii Populare Chineze, incercandu-se distrugerea identitatii lor, lucru pe care l-au reusit in mare parte. Un misionar din provincia Sichuan imi spunea ca abia acum crestinii Han incep sa-si puna serios problema propovaduirii printre tibetanii din acea regiune, desi tibetanii se afla intr-un numar destul de mare. Multi dintre tibetani sunt mai deschisi fata de misionarii straini decat fata de cei han.
Din nou in Tibet .. Implinirea unui vis sau inceputul lui?
Ajuns in Tibet lucrurile nu au stat exact asa cum ma asteptam eu. Misionarul secolelor trecute, asa cum visasem eu sa ajung, nu-si mai avea rostul. Multe zone sunt restrictionate si pot fi vizitate doar cu acordul Biroului Securitatii Publice. Pentru a sta in Tibet pentru o perioada mai lunga ai nevoie de un motiv intemeiat, de aceea toti misionarii pe termen lung lucreaza sub acoperire. Multi dintre ei erau descurajati pentru ca o buna parte din timpul lor se scurgea in incercarea de a gasi o cale legala de a-si prelungi sederea in Tibet . Foarte putin timp le mai ramanea pentru a sta cu tibetanii si a impartasi cu ei. Bineinteles ca Dumnezeu lucreaza in ciuda tuturor greutatilor, dar numarul celor care devin crestini este foarte mic.
O mare parte a timpului am petrecut-o in Lhasa , capitala Tibetului, in dorinta de a ma familiariza cat mai mult cu modul lor de viata, de a le observa obiceiurile si modul de inchinare. In comparatie cu refugiatii tibetani din India si Nepal , se pare ca cei care au ramas in Tibet s-au obisnuit sa fie sub conducerea Partidului Comunist Chinez si au ajuns sa fie minoritari chiar si in propria lor tara . In orice oras se poate veda clar diferenta intre zona veche (tibetana) si noile cartiere chinezesti care se dezvolta din ce in ce mai mult.
Din cand in cand mai faceam scurte calatorii in orase mai mici, locuri in care erau si puncte de pelerinaj pentru credinciosii budisti. Era un prilej bun de incerca sa te adaptezi cat mai mult la cultura, sa-i cunosti mai bine si sa-i lasi sa te cunoasca. De asemenea incercam sa mai exersez putinele fraze pe care le cunosteam. Unii faceu calatorii scurte, plecand dis-de-dimineta cu autobuzul si intorcand-se noaptea tarziu. Altii, mai bogati probabil, inchiriau un autobuz si mergeau intr-un pelerinaj de cateva zile, vizitand toate locurile pe care ei le considerau sfinte. In timp ce stateam langa ei in autobuz, pareau oameni calmi, zambitori si bine dispusi, dar in momentul in care ajungeai la destinatie incepea o agitatie de neimaginat. Toti se indreptau spre zecile (poate sutele)de temple din incinta manastirilor, unele intinzandu-se pe suparefete de mii de metri patrati. Era un fel de cursa contra cronometru, in care trebuia sa te inchini statuilor din temple, sa aduci ofrande, sa lasi bani la fiecare templu, sa rostesti mantrele in timp ce invarti rotile de rugaciune, sa atarni stegulete iscriptionate cu rugaciuni sau portiuni din scripturi, si toate astea intr-un timp cat mai scurt. Dar totul revenea la normal in momentul cand fiecare isi ducea la bun sfarsit inchinarea.
In fata unui bol de thukpa (supa) sau a unei cesti de ceai tibetan si altor gustari pe care le carau cu, oamenii isi capatau buna dispozitie. Probabil ca se simteau multumiti de ceea ce daruisera zeilor si acum se asteptau ca aceste fapte bune sa mai stearga din cele rele, si astfel sa le fie mai usor cand se vor reincarna.
In Lhasa (Orasul zeilor)multi pelerini veneau de la sute de kilometri departare pentru a se prosterne in fata Palatului Potala sau a templului Jokhang. Potala a fost resedinta lui Dalai Lama inainte ca el sa fie fortat sa se refugieze in India . Multi dintre acesti pelerini ajungeau in Lhasa prosternandu-se pe-ntregul traseu, astfel avand mai multe sanse ca pacatele savarsite in vietile anterioare sa le fie iertate.
Sute, mii, zeci de mii de oameni care cautau mantuire prin propriile puteri. In toate aceste orase (in afar de Lhasa ) nu exista nici macar picior de crestin. Foarte putini reusesc sa mearga pentru perioade scurte, dar asta nu schimba situatia prea mult. In Lhasa sunt cativa lucratori, dar sunt in permanenta urmariti si, asa cum am mai spus, se chinuie sa-si prealungeasca sederea in Tibet . Roade? Foarte, foarte putine si fiecare tibetan care devine crestin este foarte pretios pentru acesti misionari. Este rodul jertfei lor pe parcursul multor ani de straduinta si dezamagiri.
Pot spune ca scopul vizitei mele a fost implinit. M-am obisnuit cu orasul si acum stiu la ce sa ma astept pe viitor. Am putut sa vorbesc cu cativa prieteni de pe-aici si as spune cu mana pe inima ca Tibetul nu este o zona favorabila pentru misiune. Unii nu au vazut nici un rod desi au lucrat din rasputeri timp de mai multi ani de zile. A sta in Tibet pe termen lung este, de asemenea, foarte greu. Cel mai simplu mod este de a studia (pentru 2 ani) limba tibetana la universitatea de aici. Cred ca asta voi face anul viitor.
Planuri de viitor
Anul viitor ma voi intoarce si de data asta va fi pe termen mai lung, cel putin doi ani. In timpul acestor doi ani voi studia limba tibetana la Universitatea din Lhasa , fiind modul cel mai usor de a obtine viza pe un timp atat de lung. In Tibet limba engleza nu se vorbeste aproape de loc si as vrea sa invat limba intr-un timp cat mai scurt.
Motive de rugaciune
1. Rugati-va pentru China si Tibet .
-Pentru crestinii care sunt persecutati
-pentru misionari ca Dumnezeu sa-i incurajeze si sa vada siroade cat mai curand. Pentru nevoile lor.
2. Pentru urmatoarea mea calatorie, care va fi in August 2005.
-Nevoi financiare, care de data aceasta vor fi mult mai mari.
-sanatate
-sa pot vedea mana Lui la lucru in momentul cand voi ajunge acolo
3. Nevoile mele in timpul cat voi fi in tara .
-Vreau sa vizitez bisericile si prietenii care m-au sprijinit in aceasta calatorie si de asemenea sa incerc sa incurajez cat mai multi tineri pentru misiune
-Vreau sa tiparesc ceva material informativ (brosuri, postere, carti postale)despre aceasta parte a lumii. Am nevoie URGENTA de un calculator si bani sa tiparesc aceste materiale.
-nevoile mele de zi cu zi.
Sper sa fiti in continuare alaturi de mine!
Palden Sangpo