Ne intrebam de ce stagneaza unele biserici fara nici un motiv. In primul rand aceasta intrebare este un non sens. Motivul care determina un anumit lucru este partea esentiala a discutiei. A afirma ca un lucru are loc fara motiv este un neadevar sau cel putin o incercare neinspirata de a ocoli adevarul. Fara indoiala ca o biserica regreseaza din cauza unor motive foarte reale. Cea mai fericita atitudine este a le recunoaste si a opera schimbarile necesare.

Cresterea sau descresterea bisericii are la baza o multime de motive. Unele sunt de natura interna iar altele sunt legate de conditiile externe in care isi face biserica lucrarea. Pe aceasta tema am mai scris o seria de articole. Acum vom aborda un alt factor major in cresterea bisericii. Acesta este modul de a vedea si de a indeplini lucrarea misionara.

Cuvantul Evanghelizare este destul de strain de limba romana si prefer sinonime ca: lucrare misionara, castigare de suflete, marturie personala, lucrare publica, vestirea Evangheliei, predicarea adevarului...

Cresterea bisericii este determinata de adaptarea fericita a metodelor de lucrare la specificul conditiilor socio-culturale ale campului. Dar cel mai important lucru este adaptarea filosofiei de baza a castigarii de suflete. Bisericile cu o dinamica de crestere remarcabila au fost studiate. Concluziile au fost trase, iar ceea ce invatam de fiecare data este ca insisi castigatorii de suflete au nevoie de pocainta continua pentru a putea fi eficienti in castigarea altora la Hristos.

Cine este evanghelist?
In conceptia actuala, evanghelistul este un star al vorbirii in public, un om cu o personalitate puternica si mare influenta asupra ascultatorilor. Imaginea sa publica este aceea a unui om credincios cu o solida experienta religioasa, un om al rugaciunii si faptelor extraordinare. El are o educatie academica suficienta pentru a putea fi numit pe drept cuvant expert in Biblie sau cel putin licentiat in teologie. El este angajatul si reprezentatul unei institutii bisericesti respectate si cu greutate in fata oamenilor din zona.

Ce ne invata Scriptura in legatura cu evanghelistii? In Faptele Apostolilor 21,8 citim ca apostotul Pavel a intrat in casa lui Filip, evanghelistul, care este dintre cei sapte diaconi. In lista din Efeseni 4 avem enumerate cinci functii de conducere si lucrare randuite pe cale divina: apostoli, prooroci, evanghelisti, pastori si invatatori. Lui Timotei, apostolul Pavel ii cere sa faca lucrarea unui evanghelist. (2 Tim.4,5) Este foarte interesant ca nici una din aceste referinte nu cere in mod deosebit ca evanghelistul sa fie un academician sau expert in teologie. Mai degraba este sugerata lucrarea personala de studiu impreuna cu cei interesati. Mai degraba avem de-a face cu suportari ai Evangheliei decat cu oratori vestiti. Apolo care este faimos apologet, nu este numit si evanghelist.

Urmand modul simplu de intelegere al Scripturii, evanghelistul este oricine poate sa vorbeasca din propria sa experienta despre Hristos care este centrul si circumferinta Evangheliei. Orice suflet castigat de Evanghelie devine aparatorul si reprezentantul acesteia, si deci, un evanghelist. Putem crede si afirma impreuna cu apostolul Petru ca urmasii lui Hristos sunt un neam de preoti ceea ce cuprinde fara nici o indoiala si slujba de evanghelist.

Practic, orice marturisitor al credintei personale in Isus Hristos, este un evanghelist. Acest lucru poate avea loc chiar si inainte de unirea oficiala cu biserica prin botezul public.

Ce este evanghelizarea?
Noi stiam ca evanghelizarea este un proiect de anvergura al bisericii locale sau al intregii biserici. Acest eveniment presupune cheltuieli foarte ridicate si o organizare foarte buna cu multi tehnicieni si o multime de echipamente scumpe din tehnica de varf.
Mai stiam ca orice evanghelizare depinde de o publicitate foarte costisitoare si un numar imens de zeci sau poate sute de mii de pliante, multe, cat mai multe afise si spoturi publicitare la radio si televiziune, precum si anunturi repetate in ziare. Toate acestea sunt necesare pentru a face publicul sa vina si sa participe la prezentarile publice in speranta ca unii dintre ei se vor inscrie in clasa de botez.
Dupa ce se va fi terminat totul, biserica respira usurata si isi vede de treba ei pana la anul cand va fi o noua campanie publica de evanghelizare. Pana atunci noii veniti sunt pe maini bune. Pastorul se ocupa de cresterea si integrarea lor in randul membrilor bisericii locale.

Tot mai multi credinciosi isi dau seama ca eceasta evanghelizare nu va putea niciodata sa determine biserica sa-si implineasca mandatul divin de a duce Evanghelia la orice suflet. Exact aici este nepotrivirea. In timp ce Mantuitorul ne-a spus sa mergem si sa vestim Evanghelia la orice faptura, noi ne caznim sa-i convingem pe oameni sa vina la bisereica si ne tot framantam cum sa-i ajutam sa depaseasca prejudecatile.

Prea adesea noi masuram cresterea bisericii in numarul botezurilor in urma apelurilor publice ale marilor vorbitori cu har. Botezul este intr-adevar un moment important in viata personala a cuiva, dar drumul de la starea de rece la cea de clocot in credinta este mult mai amplu si complicat.
Exemplul sublim al evanghelizarii ne-a fost lasat chiar de Mantuitorul care strabatea satele si cetatile cautand pe oameni in necazurile lor, facandu-le bine, dezlegand lanturile robiei lor spirituale si invatandu-i din Scriptura cele privitoare la mantuire. Atunci cand interesul oamenilor era in mod natural destul de crescut El incepea sa predice chemand pe oameni sa se impace cu Dumnezeu si sa intre pe usa cea stramta, sa umble pe calea cea ingusta, sa-si ia crucea in fiecare zi si sa-L urmeze. Personal nu era interesat in primul rand de botezul ascuptatorilor Sai ci de innoirea vietii lor si eliberarea lor de pacate.

Unii din cei care veneau in legatura cu Mantuitorul se hotarau indata sa-I urmeze, altii amanau acest pas pana mai tarziu si probabil ca cei mai multi nu aveau sa devina niciodata adeptii ai Sai si sustinatori ai credintei Sale. Evanghelizarea Lui era de fapt activitatea prin care determina pe oameni sa faca un pas mai aproape de mantuire. Experienta aceasta nu se oprea la botez. El ii conducea pe oameni intr-o experienta a cresterii personale pana la stadiul de ucenici.

In mod practic, evanghelizarea este modul de viata zilnica a oricarui urmas al lui Hristos. Pentru aceasta lucrare nu este nevoie ca cineva sa-si dea demisia de la locul de munca sau sa-si ia concediu fara plata. Nu sunt necesare cheltuieli de organizare si nici instruirea nu este absolut necesara. Iubirea de oameni si experienta credintei sunt cele mai importante lucruri.

Ocaziile de seceris public sunt doar incununarea efortului misionar individual. Acest eveniment nu are nevoie de publicitate ci doar de o buna comunicare intre lucratorii care conduc suflete la Hristos. Acestia ii vor conduce fara dificultati si la intalnirile publice de luare a deciziilor.

Cresterea bisericii incepe cu reconvertirea credinciosilor ei la lucrarea personala si marturisirea credintei in orice loc, pe orice cale posibila, oricarui om fara deosebire si fara prejudecati. In ultima instanta, evanghelizarea este lucrarea pe care Duhul lui Dumnezeu o face si in care Ii place Luio sa ne implice si sa ne foloseasca si pe noi, dupa ce ne va fi schimbat in mod corespunzator inima si obiceiurile, inclusiv cele de lucare cu oamenii din orice semintie, limba si popor.

Ion Buciuman