MISIUNE
IN PENITENCIARUL AIUD |
|
In perioada 18-20 ianuarie 2005, un grup de pastori danezi,
respectiv Thorkil Jorgensen, Finn Ravn Hansen, Erik Madsen
si Jens Peder Pedersen - impreuna cu membri ai RESCUE,
Giurgiu Cosmin, Giurgiu Voicu si colaboratorii Faragau
Sandu, Faragau Florina si Barna Natanael Iosif - vor merge
in penitenciarul Aiud pentru a continua prezentarea cursului
„ Principiile vietii crestine”. Credem ca si rugaciunile
dumneavoastra impreuna cu ale tuturor celor ce cer lui
Dumnezeu mintuirea celor de dupa gratii, vor ajunge la
tronul de har si, prin lucrarea Duhului Sfint, multi detinuti
vor gasi mintuirea prin crucea lui Isus Hristos. Va multumim
pentru sprijinul in rugaciune.
Colectivul RESCUE –
Centrul pentru Reabilitarea Spirituala si Sociala
a persoanelor aflate in detentie
|
|
Scurt "itinerar" in Penitenciarul Aiud in ziua
de 8 martie 2005
Emma Bob |
|
|
Mi-am dorit intotdeauna sa traiesc o zi
de 8 martie speciala, o zi in care sa trec prin experiente
interesante alaturi de Dumnezeu. Stateam in fata detinutelor,
un grup de 35-40 de persoane a caror atentie am reusit
sa o captez foarte repede. Undeva in spatele meu se aflau
fostii colonei din serviciul de reeducare si sub-ofiterul
insarcinat in prezent cu consilierea detinutelor. Ma simteam
undeva dincolo de bariera care ii despartea pe cei inchisi
de cei liberi. Sala era plina de ochi mari, unii uimiti,
unii lasau sa cada lacrimi care erau sterse pe furis,
altii mi se pareau goi, dezorientati. In amalgamul de
priviri distingeam sclipiri tinere, zburdalnice, alteori
scrutari menite sa impunga si, pierdute, zaream licariri
slabe de speranta, parca desarta... Nu ma asteptam sa
fac vreo activitate speciala acolo, nimeni nu ma informase
despre program. Pe drum am fost intrebata: "Si tu
Emma, ce ai pregatit?" Am deschis gura voind sa spun:
"Nimic. Nu am ce sa le spun, nu as sti ce sa le zic.
Nu mi-am pregatit discursul.", dar parca ceva mai
puternic, dincolo de vocea mea, a raspuns: "Marturie
personala." "Doamne intareste-ma, ma simt slabita,
nu ma pot concentra, nu imi pot aduna gandurile. Iata-ma,
trimite-ma, vorbeste prin mine!", ma rugam in sinea
mea.
Am intrat intr-o sala mare, rece, plina de plante exotice,
avand pe pereti planse cu drepturile omului si fotografii
menite sa arate activitatile moral-religioase care au
avut loc in penitenciar. Femeile ne asteptau intr-o liniste
artificiala. Incercam sa raspund intrebarilor: "Ce
simt aceste femei in aceste momente? La ce se gandesc?"...Sirul
gandurilor mele a fost intrerupt de vocea lui Cosmin Giurgiu
care le anunta sosirea noastra si motivul vizitei. Eu
m-am asezat pe randul din fata, langa una din detinute.
Incercam macar superficial sa traiesc starea celor de
dincolo de gratii, starea celor care sunt acum in postura
de a auzi si de a asculta, celor a caror parere parca
nu mai conteaza pentru moment. Voiam sa pot vedea totul
prin ochii lor, dar imi dadeam seama ca era doar un procentaj
minor, ca de fapt, realitatea lor nu poate fi accesata
asa
de usor, asa de superficial. Ochii lui Cosmin m-au fixat
si am inteles ca eu urma sa incep sirul marturiilor personale.
M-am ridicat si mi-am indreptat privirea spre fiecare
persoana din incapere
.... "Eu sunt Emma", am inceput "si mi-ar
fi placut ca timpul sa nu fi fost o problema si sa fi
putut avea posibilitatea sa va aflu numele fiecareia in
parte." Ceea ce a urmat a fost povestea unei tinere
care a inceput sa isi puna intrebari in legatura cu viata
ei si cu conditiile in care a trait:
"De ce Doamne?", "Unde ai fost Doamne?"
"Unde ai fost cand mama mea a murit?" “Unde
ai fost cand am dormit pe strazi?" "Unde ai
fost cand am fost violata?' "Unde ai fost cand ma
pierdeam in nebunia drogurilor?" "De ce Doamne?",
"De ce eu?" Detinutele urmareau cu atentie,
unele cu ochii inlacrimati, povestea vietii mele, in timp
ce eu plangand le spuneam: "Consider tradarea prietenei
cele mai bune si a iubitului fiind mai grava decat crima.
Si pentru inselarea iubitului nu exista pedeapsa cu inchisoarea.
De ce?" Le-am spus cum, la un pas de moarte, i-am
acordat credit lui Dumnezeu, mi-am incredintat viata in
mana Lui si El a lucrat. "Dumnezeu se foloseste de
experientele mele negative pentru a-i ridica pe altii,
pentru a-i vindeca" Au ramas surprinse cand au auzit
ca lucrez cu tinerii si copiii strazii.
Marturia mea a starnit interesul sub-ofiterului Ovidiu
Baciu, care mi s-a adresat in plen: "Domnisoara Emma,
barbatii sunt asa cum sunt.. Va invinovatiti prea mult."Incerca
sa foloseasca un surogat al impacarii reale, dar unul
trecator, numai iertarea lui Dumnezeu iti ofera adevarata
pace si bucurie. Mi-as dori ca acest mic pas sa fie unul
care sa duca la cladirea unei relatii sanatoase cu detinutele
si sa fie un mijloc prin care Dumnezeu sa lucreze si de
o parte si de cealalta parte a barierei dintre libertate
si lipsa de libertate.
|
|
|
